464 total views

…și fac asta în al doilea tur de alegeri cu un destin politic de excepție creat de pandemia sanitară (profitând de rezultatul localelor 2020 favorabil, în mare, pentru ei) modelat de întâlniri cu personaje controversate care deja au reușit să-i convingă pe cetățeni să concluzioneze singuri că „la parlamentare nu merg la vot, sunt tot ei, între ei, nimic nou, aceiași hoți și proști care ne fac țara de râs”. Asta e realitatea!

Vedem o campanie electorală care se apropie de sfârșit și în care politicienii se întrec în sloganuri de criză, mesaje fără substanță și lipsite de soluții, brandul politic fiind mult mai important decât mesajul sau proiectele viabile și oportune pentru cetățeni. Am urmărit oarecum de la început această campanie, în vremuri de pandemie (ce să faci?) și am rămas cu un gust amar văzând candidații (la nivel național!) care se luptă să ocupe un loc în Parlamentul României, fie la Senat, fie la Camera Deputaților.

Liberalii promit că vor dezvolta România, în timp ce PSD ne asigură că vor face minuni pentru copiii noștri, primind noi, pentru ei, mai mulți bani pentru alocații, dar mizând totuși pe electoratul pensionar care e mințit de fiecare dată că pensiile lor vor crește considerabil, fără a putea să spună și din bugetul cui, că al țării este cum este și al Râmnicului (ca o comparație!). Despre sloganurile celorlalte partide înscrise în această cursă electorală nu are rost să consumăm timp și spațiu pentru a le enumera, acestea nu prea contează la aceste alegeri fiind bună participarea lor pentru redistribuirea de mandate, în funcție de negocierile politice dintre liderii partidelor. Sigur, primii care vor câștiga probabil, din redistribuiri, vor fi UDMR și minoritățile și apoi restul – un PMP sau PRO România.

E pandemie? Este! Ce vând politicienii în această perioadă dacă nu promisiuni de criză ? Evident folosindu-se de necazul peste care a dat omenirea. Nu e vizibil ce ne vând ? Este ! Toate acestea în contextul în care oamenii așteaptă totuși mesajele politice, dar mesaje cu soluții clare, ceea ce până la urmă, nu există la nici un partid !

Spre exemplu, liberalii urmăresc de la locale, încă, un mesaj de continuitate, în timp ce pesediștii ne tot amăgesc cu creșterea pensiilor și mint cu nerușinare atunci când spun că vor acorda o bursă de asistență socială de 1000 lei/lună/elev cu probleme de acest gen sau că vor acorda burse sociale, de studiu, de merit și de performanță în cuantum de 32-40% din salariul minim net pe economie. Mint frumos, așa e? Nu, nu mint frumos. De fapt candidații PSD își bat joc de noi și ne subminează inteligența doar în speranța că vor compromite, cu aceste minciuni și bătaie de joc la adresa noastră, un posibil câștig al liberalilor. Să slăbești acțiunea unei posibile realizări, a unui adversar, bătându-ți joc de electorat prin promisiuni care niciodată nu vor putea fi îndeplinite, înseamnă să fii un criminal…chiar dacă unul politic !!!

PSD este partidul care își face o campanie online destul de agresivă, în sensul că postările lor, deși conțin în proporție covârșitoare texte mincinoase sau bazate pe SF, au totuși distribuție mare. Deci sunt vizibili. Au, pentru că sunt mulți, sunt organizați, cel puțin cei de la Vâlcea așa sunt, și nu contează ce-i mint pe potențialii lor votanți atât timp cât ei acționează în echipe și vorbesc frumos. Activiștii PSD vând, de fapt, ceea ce vrea omul să vadă, nu să audă – plecăciuni în fața lor, strângerea de mână a liderului, îmbrățișarea și pupicurile chiar dacă acum de la distanță, într-un cuvânt omul la față și atât. Pentru că nu, cum spunea „marele” candidat Neață…„numai naivii cred că se poate face campanie fără să te vezi față în față cu oamenii care te aleg. Și leneșii, bineînțeles”. Din păcate, cam ăsta e profilul votantului în 2020, în proporție de peste 70%. Mai mult, la activiștii roșii nu mesajul este important, ci brandul politic pe care îl au „pe frunte” când ies pe stradă. Gecile roșii și cei trei trandafiri imprimați pe acestea sunt toată logistica PSD care aduce voturi. Ce mesaj? Ce slogan? Aiurea! Credibilitate? Nici atât! Circ roșu! Asta, da!

Ce mai este PSD?

La Vâlcea, PSD este partidul care în acest moment s-a debarasat de Mircia Gutău și luptă absolut singur, cel puțin oficial. Dacă au înțelegeri, în spate, și cu alte partide, asta înseamnă încă o dată, că liderul este un bun strateg știind să-și consolideze o poziție de nerefuzat. Numai că, acest lider, dpndv, a făcut o gafă care-l poate costa pierderea locului 3 de pe lista pentru Camera Deputaților, căci de locul 4 anul acesta nici nu poate fi vorba, atunci când a decis să iasă în față cu aceleași personaje controversate, gen..

Matei Bogdan – senator în legislația 2016-2020, un individ care a reușit performanța de a-i „procura” fostei soții peste ț ( foarte multe, vă asigurăm) certificate medico-legale, la cât a bătut-o!,..

Ștefan Ovidiu Popa – deputat în legislația 2016-2020, un tânăr care la vârsta de 35 de ani deține deja o avere impresionantă, a făcut un master înainte de terminarea facultății, a făcut 3 facultăți și 2 mastere până la 30 de ani, firmele la care a activat s-au dus în cap, înregistrând datorii, soția lucrează tot în Parlamentul României,…

Oteșanu Daniela – deputat în legislația 2016-2020 cu o activitate destul de slabă, este proprietara, împreună cu soțul, a peste 13.000 mp teren în Horezu, din care doar 1450 mp în Râmnicu Vâlcea și cam atât,

Neață Eugen – deputat în legislația 2016-2020, un oportunist care numai pentru PSD nu activează, în rest pentru oricine, își schimbă ideile după împrejurări urmând numai satisfacerea intereselor personale, în această campanie cerșește și le cere primarilor să-i facă rost de voturi și pentru PMP,…

Despre fiecare, alte informații importante pentru electoratul vâlcean, vom detalia separat în alte articole.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.