S-au scurs două săptămâni din campania electorală pentru alegerea parlamentarilor care ne vor reprezenta în Parlamentul României, în legislația 2024 – 2028.
Cu toate astea, un singur partid este extrem de vizibil în spațiul public – PSD. Atât pe plan național cât și pe plan local, pesediștii au o campanie agresivă, sperând să depășească numărul de mandate obținute în legislația 2020 – 2024, când au avut 106 deputați și 49 de senatori. Două săptămâni de campanie electorală și apar primele sume cheltuite sau investite, de fapt, de către partidele intrate în bătălia aprigă pentru câștigarea fotoliilor din Sectorul 5 – Senat și Camera Deputaților. Și de această dată, PSD este în topul investiției în candidații scoși în față pentru a muncii în folosul comunității, având după investire chiar o activitate în beneficiul societății.
Campania pentru parlamentare are costuri diferite de campania pentru prezidențiale. PSD înregistrează doar în prima săptămână cheltuieli în sumă de 16 milioane de lei, în timp ce PNL depășește cheltuielile pentru candidatul la prezidențiale cu 1 milion de lei, însumând cheltuieli de 5 milioane de lei. AUR, la fel, atinge o sumă de 3 milioane de lei depășind suma investită în candidatul George Simion.
Pentru prezidențiale, dacă PSD a cheltuit până acum 37 de milioane de lei pentru promovarea candidatului Marcel Ciolacu, pentru a convinge electoratul că merită o ștampilă pe buletinul de vot, PNL pentru candidatul Ciucă Nicolae a cheltuit doar 4 milioane de lei, o diferență enormă între cele două mari partide ale României. AUR are o cheltuială pentru promovarea lui George Simion de 1, 8 milioane de lei, urmat de Mircea Geoană, la cheltuieli, cu o sumă de 1,6 milioane lei.
Sumele evidențiate ar putea arăta de fapt cine ar câștiga alegerile, dar nu întotdeauna banii arată direcția. Cum orice vers are și revers, cine investește exagerat se poate crede și că nu are încredere în ceea ce promovează, sperând doar că banii vor cumpăra ce nu ar trebui să dețină – funcții, putere!