Vineri, 17 mai, președintele județului Vâlcea, Constantin Rădulescu, a ajuns din nou în noua clădirea construită pentru extinderea Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Aici, lucrări s-au finalizat și urmează să fie recepționate.
Vorbim despre prima clădire de spital construită, după Revoluție, în Râmnicu Vâlcea, un proiect în care CJ Vâlcea a investit cca 3,9 milioane euro din fonduri europene. Investiția a presupus reabilitarea policlinicii vechi, precum și extinderea acesteia, prin construirea unui nou corp de clădire. Noul imobil a fost utilat și dotat cu aparatură necesară desfășurării activității Ambulatoriului, respectiv: ecografe, defibrilatoare, aparate EKG, mese kinetoterapie, etc.
CJ Vâlcea continuă investițiile în spitalele aflate în coordonare, pentru a le oferi vâlcenilor, și nu numai, servicii medicale de înaltă calitate, iar cadrelor medicale condiții bune de lucru. În scurt timp, va demara procedura de licitație pentru construirea celei de-a doua clădiri – noul bloc operator, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, un proiect cu o valoare de 7,2 milioane de euro.
Dacă ne uităm în curtea Spitalului Vechi, cum e cunoscut de majoritatea ca și denumire, regăsim clădirea medicală a Ambulanței Vâlcea, o instituție medicală care trebuie schimbată/modernizată. Pentru asta, departamentul de proiecte cu fonduri europene, din CJ Vâlcea, lucrează la un nou proiect medical pentru această unitate spitalicească.
„Astăzi vreau să vă prezint un nou proiect pe care îl vom realiza pentru îmbunătățirea sistemului medical din județul Vâlcea. Este vorba despre un imobil nou, pe care îl vom construi în imediata apropiere a actualei clădiri a Ambulanței, legat de aceasta, la nivelul etajului 1, printr-o pasarelă. Proiectul cuprinde amenajarea de garaje pentru ambulanțe, la parter, iar la etaj a unor spații administrative. În cadrul Serviciului de Ambulanță lucrează oameni pe care eu îi numesc „eroii noștri de fiecare zi”, oameni pe care îi apreciez și îi respect pentru munca lor și care merită să își desfășoare activitatea într-un spațiu adecvat. Vom demara acest nou proiect, care are o valoare de cca 27 milioane lei și pe care îl vom realiza cu fonduri din bugetul județului, dar și din alte surse de finanțare”, se arată în comunicatul emis de CJ Vâlcea.
Așadar, așa cum spunea și managerul Spitalului Județean, Dan Ponoran, care în permanență comunică cu președintele Rădulescu, împreună ajungând la un numitor comun în ceea ce privesc investițiile în unitățile spitalicești din subordinea CJ Vâlcea. Nici unul, nici altul nu pot însă schimba comportamentul medicilor care rămâne încă o problemă nerezolvată. Vedem adesea în spațiul public, în urma articolelor publicate despre sistemul sanitar, comentarii de genul: „reabilităm, modernizăm, dar cu medicii cum rămâne?” și multe alte comentarii de acest gen.
Nici Rădulescu și nici Ponoran nu pot să le dea unora cei 7 ani de acasă! Este adevărat, trebuie să menționăm că nici nu putem generaliza, în Spitalul Județean, dar și în celelalte unități spitalicești fiind și medici care cunosc rolul empatiei în medicină și îl aplică cu succes. Tratarea eficientă a pacientului depinde foarte mult de interacțiunea dintre doctor și suferind, adică pacient.
Nu ne rămâne decât să sperăm că medicii, cei care încă tratează pacienții cu superioritate și foarte multă răceală, se vor trezi și măcar de dragul faptului că unitățile medicale unde activează de ceva timp au luat altă față, iar ei au condiții umane de lucru. Să nu uităm, Spitalul Județean Vâlcea este în top 5 pentru reabilitare și modernizare clădiri spitalicești, dar și aparatură de ultimă generație!