„Referitor la articol, mai e ceva posibil: o gașcă restrânsă acaparează majoritatea afacerilor și a profiturilor realizate în zonă. Asta înseamnă că o gașca de … 30-100 de familii acaparează peste 90% din tot ce se produce în oraș. Prin urmare, 1-300 persoane vor câștiga mult mai mult decât 10-30.000 , restul locuitorilor. Prin urmare, ei vor cumpăra acele apartamente, câte 5-10 fiecare familie, vor acumula averi din ce în ce mai mari iar cei 30-90.000 locuitori vor rămâne într-o sărăcie și mai mare. Prăpastia între cele 2 grupuri este din ce în ce mai mare”….
Nu, nu este un raport complicat de la Banca Mondială, ci o observație simplă, dureros de umană, despre orașul nostru. Dar, plecând de la cele explicate, vreau să vă spun și vouă, ce am înțeles eu, ca de la om la om. Se pare că Râmnicul deja se confruntă cu o formă de sclavie mascată, unde unii acumulează cărămizi și aur, în timp ce majoritatea adună resturi.
OPINIE | Două orașe într-unul singur
V-ați întrebat vreodată de ce, deși fabricile se închid și prietenii voștri pleacă la muncă în străinătate, în Râmnic totul pare să strălucească în centru? Explicația e mai simplă decât pare. În orașul nostru nu mai trăim toți la fel și e foarte normal acest lucru. Dar, există, pe de o parte, o mână de oameni – să zicem vreo 100 de familii – care au reușit să pună mâna pe aproape tot ce mișcă, pe tot ce produce bani și pe tot ce înseamnă putere. Acești „puțini” nu mai câștigă cât noi ceilalți. Ei câștigă mai mult decât mii de vâlceni la un loc. Și ce fac cu acești bani? Ei nu-i investesc în fabrici care să vă dea vouă salarii decente. Nu! Ei cumpără apartamentele acelea de lux, câte cinci, câte zece de fiecare familie. Ei nu cumpără case ca să locuiască în ele, ci ca să-și „parcheze” averile, în timp ce voi vă uitați cu teamă la factura de căldură.
În timp ce restul de 90.000 de locuitori se luptă cu o sărăcie lucie, încercând să facă față unor joburi plătite cu minimul pe economie, acești „stăpâni ai orașului” devin din ce în ce mai bogați. Și nu devin bogați pentru că sunt mai deștepți (nu!), ci pentru că au acaparat totul. Este ca un joc de noroc unde ei au toate cărțile bune, iar voi aveți doar obligația de a plăti mizele. Aceasta este marea dramă a Râmnicului în 2026. Prăpastia dintre grupul lor restrâns și mulțimea celor care muncesc pe salarii mizere la supermarket sau pe platformă este din ce în ce mai mare. Ei adună apartamente goale, voi adunați restanțe la întreținere. Ei ridică ziduri de beton în centru, voi vă vedeți copiii plecând spre aeroport. De ce se tem ei de noi? Bogătașii orașului nu se tem de cifre sau de legi, căci pe acelea știu să le „aranjeze”.
Ei se tem de un singur lucru: ca voi să înțelegeți ce se întâmplă. Se tem că, într-o zi, veți privi spre acele blocuri de lux și veți înțelege că ele sunt construite din munca voastră neplătită corect, din taxele voastre și din viitorul vostru furat. Eu nu scriu acest text ca să-i cert pe ei. Scriu ca să vă deschid vouă ochii! Pentru că, atunci când un om simplu înțelege de ce îi este greu, el devine periculos pentru cei care profită de pe urma lui. Râmnicul nu este al celor 100 de familii care îl stăpânesc din umbră. Râmnicul este al vostru, al celor care încă mai credeți în cinste, deși trăiți într-o sărăcie lucie. Poate că e timpul să încetăm să mai fim doar spectatori la acest „festin” al bogăției lor și să ne întrebăm: noi, ceilalți 90.000, unde mai avem loc în propriul nostru oraș?
