980 total views
Liderii PDL s-au obişnuit în ultima vreme să fie asaltaţi de presă ( naţională sau judeţeană) pentru a-şi expima părerile în calitate de membri ai opoziţiei. Din păcate, pentru ei, uită că relaţia lider politic – presă este una bilaterală şi nu unilaterală, adică presa întreabă, se “roagă” şi domnul lider răspunde. În orice ţară democrată legătura presă-lider politic este una bazată pe respect de ambele părţi în vederea obţinerii rezultatului în comun, întărirea democraţiei.
Recent, am avut o “experienţă” care mi-a arătat “respectul” de care se bucură presa în ochii liderilor PDL. La ultimul “descălecat” al conducerii naţionale a PDL la Râmnicu Vâlcea am înaintat câte un set de întrebări atât liderului naţional, domnul Blaga, liderului judeţean, domnul Bulacu, cât şi candidatului la alegerile europarlamentare, Marian Jean Marinescu. Ce au în comun toţi aceşti trei domni în afară de apartenenţa la PDL? Inexistenţa unei relaţii normale cu presa, nici unul din ei necatadicsind să răspundă la întrebările adresate. Pare cu atât mai curioasă poziţia europarlamentarului Marian Jean Marinescu, care după ce a răspuns la două seturi de întrebări adresate de publicaţia noastră, nu mai doreşte să ne onoreze şi cu răspunsurile la cel de-al treilea set de întrebări.
Se naşte o întrebare legitimă: liderii politici români, în acest caz ai PDL-ului, sunt în stare să aibă o relaţie normală cu presa sau nu au această capacitate?
Setul 3 de întrebări pentru europarlamentarul Marian Jean Marinescu…pe celelalte poate altă dată…