48 total views

Primarul interimar Ion Gigi Matei susţine că se impunea demiterea Simonei Gogârlă, cea care a antrenat timp de câteva luni Handbal Club Municipal (HCM), întrucât nu a reuşit să impună disciplina în echipa. Potrivit primarului interimar, conducerea clubului de handbal poartă deja tratative pentru a aduce la Râmnicu Vâlcea un antrenor la fel de cunoscut ca fosta mare jucătoare a Oltchimului.

Simona Gogârlă a fost demisă în urma unui amical cu echipa de handbal din Craiova, partidă pierdută de vâlcence, scor 24-29. Imediat după meci, conducerea clubului a anunţat demiterea staff-ului tehnic, decizie susţinută şi de primarul interimar al Râmnicului.

“Nimeni nu juca nimic, în echipă nu era disciplină. A fost un act necesar din partea conducerii clubului pentru că echipa ar fi trebuit să fie într-o perioadă de formare pentru noul an competiţional, dar s-a constatat că nu creşte în valoare, echipa din Craiova ne-a bătut de două ori şi nu cred că trebuia să aşteptăm sezonul competiţional pentru a face această modificare. Ce trebuia să facem, să aşteptăm să luăm bătaie patru etape, în meciurile oficiale, şi să schimbăm atunci antrenorul? Aşa, noul antrenor va şti foarte bine care sunt obiectivele, va cunoaşte bine echipa şi va lua măsurile necesare pentru a evita să ajungem în situaţia de anul trecut. Îi mulţumesc Simonei pentru că a încercat să facă lucruri bune la Râmnicu Vâlcea, nu trebuie să se supere dar, până la urmă, eu sunt singurul care dă explicaţii în faţa Consiliului Local, pentru banii care se cheltuie cu HCM”, declară primarul Ion Gigi Matei.

Simona Gogârlă susţine că demiterea ei a fost premeditată.

”Sunt şocată, nu e normal ce se întâmplă la această echipă, sunt foarte dezamăgită. M-am dus să am o discuţie cu conducerea, să văd dacă mai putem aduce jucătoare şi m-am trezit demisă de primar. Mi s-a reproşat că am rulat tot lotul, însă de aceea sunt meciuri de pregătire, ca să li se dea tuturor şansă să joace, să vezi pe cine poţi conta şi pe cine nu. Nu poţi face aşa ceva unui antrenor care, cu lotul din sezonul trecut, a obţinut locul 10 şi evitarea barajului când nimeni nu ne dădea şansă. Să fii apreciat măcar că vara asta am fost lângă echipă la toate antrenamentele la patru zile după ce am născut prin cezariană, dar nici măcar atâta. Cred că totul a fost premeditat, am fost aşteptată la cotitură, s-a dorit aducerea altcuiva. Dacă pierdeam 2-3 meciuri oficiale şi echipa nu mergea, aş fi plecat eu, am vrut să mai demisionez după jocul cu Constanţa, însă atunci primarul a insistat să rămân”, a declarat Simona Gogârlă pentru Săptămâna în Oltenia.

Preşedintele clubului, Toma Pleşa, se va întâlni în aceste zile, la Bucureşti, cu mai mulţi antrenori de top din ţară. HCM Râmnicu Vâlcea se reuneşte marţi, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor. (sursa aici)

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.