344 total views

Daniel Băviţă nu s-a mai prezentat la concursul de la ABA Olt. Acesta a primit, în urmă cu două zile, o adresă în care se specifica anularea participării la concurs pentru neîndeplinirea cerinţelor postului.

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) a reuşit la a patra încercare să organizeze concursul pentru ocuparea postului de director general al Administrației Bazinale de Apă Olt, post ocupat pe o perioadă de un an de zile de inginerul Daniel Băviţă. Concursul pentru ocuparea postului de director general a fost amânat de trei ori, din cauza ,,rechinilor” locali care au încercat să aranjeze ,,cărţile” în favoarea lui Daniel Băviţă, de fapt în favoarea lor. Se pare însă că Ministerul a primit cinci sesizări cu privire la neconformităţile din CV –ul acestuia, o adeverinţă falsă prin care Băviţă îşi ,,completa” vechimea în domeniu prin inventarea a 6 ani de activitate la Staţia de Epurare a Oltchim. În consecinţă, pilele din Minister i-au sugerat să nu se mai prezinte la concursul din 5 martie pentru că este riscant pentru toţi cei amestecaţi în acest demers. Astfel, la concursul de joi s-a prezentat un singur candidat – fostul director Ion Stoenescu care fusese ,,sfătuit” de amicii lui Daniel Băviţă să stea în banca lui, să nu se înscrie la concurs.
Concursul poate fi contestat în termen de 5 zile, între timp angajaţii instituţiei se roagă Cerului să-i scape de Băviţă, dar singurii care-i vor duce dorul, cu siguranţă vor fi cele 40 de persoane angajate de Băviţă pe perioada interimatului sau. Surse din cadrul ABA Olt au afirmat că angajaţii au stat într-o adevărată teroare sub conducerea fostului director care-i urmărea non –stop prin camerele video instalate cu mult timp înainte, dar ţinute închise, nefuncţionale, până la venirea lui. Cu o zi înainte de concurs, Băviţă şi-a ameninţat angajaţii să nu se bucure prea mult că nu va participa la concursul din 5 martie pentru că se va reîntoarce oricum la şefia instituţiei. Rămâne de văzut dacă pilele din Minister îşi vor risca pielea pentru un client care i-ar putea aduce oricând în vizorul instituţiilor de control, poate chiar şi al DNA.

 

 

Distribuie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.