1,143 total views

…fără dubiu, în viziunea multora celor care au avut ocazia să-l întâlnească pe traseu. Pentru asta nu trebuie să facă nimic, doar să fie el însuși. Problema e că Oprea nu vrea să fie el însuși, căci asta ar însemna să cadă de prea multe ori de prost în doar 24 de ore, mai ales când joacă diverse roluri, cum ar fi acum, cel de prefect! 

Luni, 14 noiembrie, a fost inaugurat noul sediu al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Vâlcea. Publicul interesat de acest serviciu îl va putea găsi la etajul 3, în clădirea River Plaza Mall, spațiul comercial din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Atât a putut prefectul Oprea să ne informeze despre „marea” inaugurare la care nu a contribuit cu absolut nimic, ne spun surse credibile. „Comunicatul” primit pe mail-ul redacției conține numele a 3 (trei) turci și 10 poze. Atât! Nu ne aducem aminte ca administrația vâlceană să mai fi avut parte de o informare și inaugurare mai penibilă. Să tăi panglica la ce nu este al tău, să-l chemi pe Înaltpreasfințitul Varsanufie să sfințească pereții unui centru comercial privat doar că tu prefect ai decis să muți serviciul de pașapoarte în casa turcilor, înseamnă să fii clar un om lipsit de inteligență și fără o judecată clară.

În ciuda acestor inadvertențe, apreciem lipsa de participare a președintelui Rădulescu și a primarului Gutău, de la mascarada care îi punea într-o postură extrem de proastă dacă erau prezenți. Tindem să credem că, de data asta, Rădulescu l-a lăsat pe Oprea să-și rupă singur gâtul ca ușor, ușor, să strângă dovezile prostiei de care dă dovadă de când a ajuns prefect și să scape de el definitiv. Poate și-a dat și el seama că toată spuma politico-administrativă critică decizia de înscăunare a acestui operator de date de la pașapoarte. Poate în final a înțeles că acest individ, care și numele și-l citește de pe foaie, îl trage în jos! Nu degeaba a renunțat o jurnalistă a mai fi purtătorul de cuvânt al acestei instituții! Știm foarte mulți motivul! Și este același pe care îl știe și Rădulescu & Co.

Acest prefect de 2 lei, nu a fost în stare să ne spună motivul pentru care s-a decis mutarea acestui serviciu într-un centru comercial privat, ce rol au avut cei trei turci la „inaugurare”, în ce condiții va funcționa acest serviciu – perioadă, chirie, care este volumul de muncă al serviciului pașapoarte și cât de benefică va fi mutarea, ce costuri a avut întreaga acțiune și multe alte informații care cu această ocazie puteau fi transmise presei printr-un comunicat de presă. De la nici o instituție nu am primit vreodată o informare mai tâmpită – numele a trei turci și 10 fotografii – fără un salut sau o semnătură oficială (vezi captură foto atașată).

În altă ordine de idei, surse credibile ne asigură că locația a fost pusă la dispoziție de proprietarul mall-ului – gratuit!, pe o perioadă de 10 ani. Mai mult, Oprea nu a asigurat serviciului pașapoarte nici măcar mobilier nou sau logistica necesară unei bune funcționări, iar de întreg procesul de mutare s-ar fi ocupat turcii, nu personalul administrativ. Alooo!!! Nimeni nu face astfel de gratuități, fără un interes anume! În față da, dar în spate acestea ascund multe interese politice, administrative ori de altă natură.

La momentul actual, nimeni, sau cel puțin marea majoritate, nu îi cunoaște pe turcii care au dat gratuit Prefecturii Vâlcea un spațiu generos pe care ei îl dețin într-un mall central pe care l-au achiziționat cu costuri foarte mari. Nu cunoaștem care sunt activitățile lor pe plan local/județean ori afacerile pe care le desfășoară ei în județul nostru, ca să fie atât de ospitalieri sau de generoși, cum doriți să spuneți. Din toată această acțiune se nasc multe întrebări, cum ar fi: cam care ar fi moneda de schimb pe care Prefectura trebuie să o plătească turcilor pentru cadoul generos sau cât de mult au turcii nevoie de Instituția Prefectului, de exemplu…

Îi solicităm public prefectului Oprea să ne explice pe larg condițiile parteneriatului!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.