Oltchim, un pariu câştigat sau pierdut de Guvernul Ponta ?!

 853 total views

Prezenţa delegaţie a FMI în România a adus în discuţie printre alte subiecte şi situaţia Combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. Principalul creditor extern al României îşi doreşte ca ţara noastră să-şi micşoreze arieratele pe care le înregistrează faţă de firme cu capital de stat sau privat.

Una din ţintele vizate pentru această măsură este societatea Oltchim Rm. Vâlcea, societate ce înregistrează în prezent datorii în cuantum de 1 miliard de euro către societăţi bancare, Electrica, CET Govora, salariati şi alţi creditori. Guvernul Ponta a promis privatizarea pentru acoperirea acestor datorii, dar până în prezent nu s-a reuşit acest lucru, fie din cauza diletantismului reprezentanţilor Ministerului Economiei( signor Vulpescu), fie pasivităţii unor miniştrii liberali ( Varujan Vosganian, Andrei Gerea sau Daniel Chiţoiu).

Din punct de vedere economic, societatea Oltchim este atractivă, ea deţinând instalaţii moderne de producţie şi având o gamă de produse cu o mare cerere pe pieţele externe. Două sunt însă problemele care crează Guvernului Ponta neplăceri în realizarea privatizării. Prima este reprezentată de cuantumul datoriei înregistrat de Oltchim, 1 miliard de euro, sumă enormă pentru a putea fi automat înghiţită de un eventual investitor. Pentru că orice am vrea noi vâlcenii, în speţă, păstrarea funcţională a Combinatului, ar trebui să admitem că această datorie pune pe fugă orice investitor pentru că realmente, ea trebuie achitată. A doua problemă este reprezentată de rafinăria Arpechim Piteşti. Construită în anii 60 de Nicolae Ceauşescu cu tehnologie vest-germană, rafinăria Arpechim Piteşti a avut în zilele sale de glorie o capacitate de rafinare de 3, 2 milioane de tone de ţiţei anual. În instalaţiile de la Piteşti putea să fie rafinat ţiţei “uşor”, adică ţiţei care are în compoziţie max 40% sulf. În general, la Piteşti a fost rafinat petrol extras din ţara noastră şi mai puţin, adus din străinătate. Oprirea rafinăriei în 2008 de către proprietarul OMV a dus în fapt la crahul Combinatului deoarece etilena, substanţa principală în obţinerea PVC-ului, extrem de volatilă, nu putea fi transportată decât prin conductă, de la Piteşti la Rm. Vâlcea. De aceea, Combinatul a început să înregistreze pierderi după pierderi, iar guvernarea portocalie din perioada 2008-2012 nu a făcut altceva decât să ia cele mai neinspirate măsuri, viz-a-vis de această unitate strategică a societăţii româneşti. La politica defectuoasă a guvernanţilor s-au adăugat şi presiunile sindicale care în 2011 s-au concretizat prin creşterea cu 50% a salariilor, deşi Combinatul în acel moment înregistra pierderi de peste 500 milioane de euro. Am fi curioşi să ne explice şi nouă liderii de sindicat, care au fost resorturile economice care au fost luate în considerare în momentul creşterii salariilor…dacă societatea înregistra pierderi aşa de mari? Poate vreodată Parlamentul României va da o lege referitoare şi la responsabilitatea liderilor de sindicat pentru actele lor, vis-a-vis de unităţile unde sunt angajaţi. Din aceste considerente, privatizarea Combinatului este destul de anevoioasă, mai ales că locul lăsat liber de Oltchim pe pieţele internaţionale a fost deja ocupat de alţi competitori. Piaţa internă a petrochimiei este o piaţă extrem de dinamică, unde se confruntă unităţi petrochimice americane, ruseşti, germane şi ale altor ţări puternic dezvoltate. Atunci când suntem supăraţi pe Guvernul Ponta, fie că nu privatizăm Oltchimul, fie că nu plătim salariile compensatorii, ar trebui să ne gândim la cei care prin micimea lor de gândire economică şi prin interesele proprii manifestate, au dus la ruina “perlei” petrochimiei româneşti.

Dacă Victor Ponta va reuşi privatizarea Combinatului şi acesta va funcţiona, atunci lui i se pot aplica cuvintele Mareşalului Antonescu:”dacă aş fi câştigat acest război, aş fi avut statui în fiecare oraş al ţării, dar pentru că l-am pierdut, voi fi împuşcat!”