50 total views

Joi, 25 septembrie, a avut loc inaugurarea noului corp de clădire ce extinde Grădiniţa nr. 8 Colonie Nuci. Investiţia a fost demarată în luna aprilie a acestui an ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea Şcolii Gimnaziale Colonie privind creşterea numărului de copii în zonă.

Lucrările au fost finalizate înainte de termenul stabilit contractual, astfel încât copiii au putut intra în noul local încă din prima zi de şcoală. Suprafaţă construită a extinderii este de 205 mp, întregul local al grădiniţei ajungând astfel la o suprafaţă de peste 400 mp. Valoarea lucrărilor aferente construcţiei noului local, dar şi consolidării celui vechi se ridică la 430.000 lei (fără TVA). La inaugurare au participat primarul interimar Gigi Matei, directorul Şcolii Gimnaziale Colonie, prof. Constantin Mihăescu, inspectorul general şcolar Ion Gherghinaru, viceprimarul Vasile Cocoş, directorul Poliţiei Locale, Alecu Deaconu, consilieri locali, cadre didactice şi locuitori ai zonei. În deschiderea unei scurte festivităţi inaugurale ce a marcat acest moment, directorul Şcolii Gimanziale Colonie Nuci a mulţumit Primăriei Municipiului pentru această investiţie, iar primarul interimar Gigi Matei, făcând o trecere în revistă a celor mai recente investiţii din zonă, i-a asigurat pe cei prezenţi că modernizarea Coloniei Nuci va continua şi în perioada următoare.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.