𝐌𝐢𝐫𝐜𝐢𝐚 𝐆𝐮𝐭𝐚𝐮 𝐧𝐮 𝐚 𝐥𝐮𝐚𝐭 𝐨 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐚, 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭 𝐝𝐞 „𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐅𝐫𝐚𝐧ț𝐚”, 𝐧𝐮 𝐬-𝐚 𝐬𝐟𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭 𝐜𝐮 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢ș𝐭𝐢, 𝐬-𝐚 𝐩𝐫𝐢pit 𝐬𝐢 𝐫𝐢𝐬𝐜𝐚 𝐬𝐚 𝐟𝐢𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚 𝐨𝐫𝐢 𝐮𝐧 𝐮𝐧 𝐝𝐨𝐬𝐚𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥, 𝐚𝐬𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐠𝐚𝐧𝐝𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐞𝐣𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐢 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞-𝐚𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭𝐚𝐭. 𝐏𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐮𝐩𝐚 𝐜𝐞 𝐯𝐚 𝐜𝐢𝐭𝐢 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐫𝐚𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐯𝐚 𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐩𝐮𝐬𝐞 𝐬𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐬𝐞 𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐮𝐧 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐞𝐦𝐢𝐬!
Bună ziua. Se închide căminul și trebuie să programăm plecările. Când programați să-l luați acasă pe părintele dvs? Așa a început contactarea tuturor aparținătorilor care au bătrânii la Căminul de Persoane Vârstnice din Râmnicu Vâlcea, instituție în subordinea Primăriei.
Felicia Predescu, angajat al acestui centru medical, i-a contactat pe aparținători fără ca măcar să aibe un document legal emis de Comitetul de Situații de Urgență, al cărui președinte este primarul Mircia Gutău. Cu mesajul verbal primit și fără susținere legală, toți aparținătorii, acum, caută soluții pentru bătrânii lor, pentru că edilul nu vrea să-și asume un dezastru, dar nici alte variante nu a căutat. A decis scurt că se închide căminul pentru că „personal nu pot să-mi asum această responsabilitatea asta enormă”.
Într-o perioadă în care toată lumea se ferește de toată lumea, în care medicii și asistenți sunt folosiți la maxim în spitale, în această cruntă perioadă, aparținătorii bătrânilor sunt puși într-un timp record să și-i ia acasă și să le caute asistență socială. Primarul Mircia Gutău, deci nu Căminul, nu iși mai asumă responsabilitatea pentru îngrijirea lor, dar nu-i asigură nici pe aparținători că ei nu sunt deja infectați cu acest virus. Bătrânii nu sunt testați, medicii cum menționa primarul, vin de afară, zi de zi, de pe navetă, contact masiv cu alți cetățeni, dar îi dă acasă.
„Am o situație specială, sunt plecat din oraș, nu am cunoștințe medicale, și presupun ca mulți trec prin aceiași situație, pentru că ăsta e motivul pentru care bătrânii noștri se află la acest cămin. Ni s-a spus că o dă sanitar (n.r. decizia), că nu pot să asigure cadrele medicale îngrijirea lor în această perioadă, existând riscul îmbolnăvirii cu covid. Este o încercare de derogare de responsabilitate a tuturor, a unei instituții medicale. Am încercat să găsesc o soluție, aici, unde stau, în acest oraș, și m-a întrebat medicul care este actul din care reiese motivul mutării, hotărârea, decizia, ceva…trebuie să dau avans aici și nu pot să-l dau pentru că persoana care m-a contactat, de la cămin, nu m-a asigurat ca îmi dă documentul de justificare, dar mi-a sugerat să-i amân pe cei unde vreau să-mi aduc părintele”.
Comitetul de Situații de Urgență, legal, nu poate lua această decizie, este o aberație să închizi o unitate sanitară. Chiar dacă se emite un document în acest sens, el poate fi atacat în instanță. Felicia Predescu evident că a executat un ordin. E forță majoră medicală și unitățile medicale trebuie să fie deschide, în nici un caz nu trebuie să le închizi. Căminul este un centru medical, până la urmă.
„Nu vă retrageți bătrânii până ce Primăria nu emite un act oficial că se închide căminul. Pentru că odată ce i-ați retras, nu mai puteți să-i aduceți înapoi. Scos pe poartă, e scos. Doctorii care lucrează în spitale se întorc acasă, zilnic, la familiile lor, și ei sunt expuși pericolului de contaminare, zi de zi, că vin din spital. Cum să-mi spună mie primarul că e risc de îmbolnăvire pentru cei bătrâni că vin medicii și asistenți de pe navetă, unde au contact cu n persoane și se riscă infectarea lor, iar el nu își asumă. Cum? Trebuie să-și asume printr-un act închiderea căminului, act ce va putea fi atacat în instanță sau chiar primarul personal poate fi atacat în instanță, pentru că a semnat o astfel de decizie, dacă va semna”.
Aparținătorii sunt constienți de coronavirus și riscul ca epidemia să ajungă și în cămin, dar căminul este gestionat de persoane cu calificare medicală.
„Dacă nici ei nu sunt în stare să-i îngrijească, cum putem noi, aparținătorii lor, să facem acest lucru? Cum să le oferim acasă îngrijirea medicală de care au nevoie? Toți suntem expuși, nu doar medicii și asistentii care operează la aces cămin. Putea să ne spună: noi avem deficiențe de îngrijire a bătrânilor, este pericol de infectare, vă asumați sau nu? Covid- ul ăsta nu hotărăsc eu dacă intră în cămin sau nu, și nici Gutău, sunt conștient și nu o să-l acuze cineva pe el că s-au îmblonăvit bătrânii de covid, că ar însemna să fii idiot. Dar dacă mi-l trimiți acasă, pot să te dau în judecată. Mi l-ai dat afară din sanitara unde era cât de cât protejat. Nu l-a pus nimeni să spună că nu-și asumă responsabilitatea unui posibil dezastru, că este responsabilitatea căminului, nu a lui”, ne spune un aparținător.
Mircia Gutău din nou nu a fost sfătuit bine. Putea să ceară tuturor aparținătorilor o declarație pe propria răspundere, din care să reiasă că în condițiile în care există riscul ca bătrânii să se infecteze cu covid 19, și într-un caz nefericit să apară decesul, să nu aducă acuze conducerii. Toată țara e în pericol de contaminare nu doar acest cămin. Și atunci, se clarifica situația foarte simplu și aparținătorii care puteau își luau bătrânii acasă car nu își asumau.
E pandemie în toată țara, nu doar în căminul lui Gutău ar putea fi. Ba dimpotriva, e pandemie și căminul este un loc protejat, fiind centrul medical, cu personal asigurat în acest sens. Sunt mai protejați bătrânii la cămin, unde este un mediu controlat și protejat medical, decât dacă le dai drumul pe stradă. Aceștia se pot infecta chiar și până la locul unde vor fi duși. Ăsta e motivul pentru care ni se cere să stăm în casă, pericolul infectării fiind chiar și în aer.
Aparținătorii au fost contactați și li s-a pus în vedere să vină să-și ia bătrânii acasă, dar nu i-a întrebat nimeni dacă sunt în izolare, dacă sunt infectați cu covid, dacă au de unde să ia personal medical pentru îngrijirea lor, dacă puteți să-i țineți, aveți unde să-i duceți, cu ce să-i duceți, aveți probleme de izolare?
Mircia Gutău:
De ce nu asigurați cazarea asistenților și medicilor la această instituție, în această perioadă?
Care este actul oficial prin care s-a decis închiderea Căminului?
De ce ați luat această decizie fără consultarea Consiliului Local?
Poate edilul va înțelege că nu a luat o decizie verbală bună, de a închide căminul, fără a lua în calcul și alte variante. Bătrânii cazați la acest centru medical au nevoie de îngrijire medicală permanentă. Dacă îi dați acasă, domnule primar, cine le oferă asistența medicală? Cine vine de unde să îi trateze? Și dacă s-ar găsi, nu vine tot de afară, de unde are contactat cu zeci de persoane? Nu este același lucru? Bătrânii aceștia se află în cămin nu pentru că neapărat nu are cine să-i îngrijească la domiciliul lor, ci că nu au asistență medicală asigurată 24 din 24 de ore. Toți medicii și asistenții acum sunt solicitați la maxim, cine mai poate veni la un caz în plus, mai ales dacă îl iei și îl duci unde ești, în alt oraș, dacă medicul lui este aici în Vâlcea? Dacă moare acasă la aparținător, unul măcar, pe decizia dvs., cine răspunde?