194 total views

…sunt câteva „idei” lansate de edil la Consultarea Publică cu tema „se caută idei pentru clădirea nefinalizată de la ștrandul Ostroveni”, care a fost un eșec pe care edilul îl recunoaște prin nepublicarea niciunui comunicat în urma dezbaterilor la care nimeni, dar absolut nimeni, nu a avut idei.

Și IGNORAT de cetățenii orașului atunci când au fost invitați toți cei care pot oferi o propunere viabilă de finalizare a unui proiect eșuat de vechea administrație, ne dă de înțeles că cetățenii nu vor să se implice sau nu avem cetățeni cu idei și soluții? Orașul se construiește cu 3 profesori de sport, 2 arhitecți sau doar cu gândirea lui Gutău?


Mircia Gutău: unde au fost „OAMENII CETĂȚII care EFECTIV AU PUS O CĂRĂMIDĂ LA ZIDURILE EI și nu doar au stat pe margine să dea din gură?  Balul Primăriei a fost pentru ei „un mod de a  mulțumi și de a-i evidenția pe cât mai mulți dintre cei care au pus umărul la realizările pentru Râmnic”, cei care iată v-au lăsat singur la o dezbatere importantă. Semn că nimeni nu mai are aprecieri pentru munca dvs, deși la mesele domniei voastre vin toți, absolut toți!!! O fi bine?


Deși prezenți nu au fost mai mult de 100 de persoane, 90% dintre aceștia au fost angajați ai primăriei, câteva persoane implicate într-o prietenie cu edilul, câțiva profesori de sport, doi arhitecți care au luat cuvântul dar care nu au oferit nici o soluție și cam atât. Când edilul a întrebat cine are o gândire, o idee, în sală, preț de secunde bune, s-a lăsat o liniște totală. Nimeni, dar nimeni nu a avut un cuvânt de spus, nimeni nu avea un punct de vedere. Până al urmă, din muțenia așternută, s-au trezit câțiva profesori de sport care au avut, culmea, aceiași părere..o sală de sport.

Cei doi arhitecți prezenți au luat cuvântul, dar degeaba. Un „nene” arhitect a venit și și-a dat cu presupusul și a explicat atât de aiuristic situația lucrării existențe încât Gutău s-a enervat maxim și a început să-l certe cum doar el știe. Și pe bună dreptate, arhitectul era pe lângă problemă.

Nenea arhitectul

Firmele care s-au derulat nu au fost cele care trebuiau…nu au avut logistica necesară…ca și împărțire este un lucru benefic pentru urbe, se poate folosi această zona extraordinar, iar la populația care vine în fiecare vară aici…și pe perioada de iarnă ar fi benefică pentru fiecare… localnici și cei care vin de afară...trebuie să ne axăm cum să rezolvăm problema cu infiltrațiile de apă… asta ..să vedem cât costă… și să găsim soluția optimă de la mai mulți specialiști și apoi să vedem schimbarea destinației… care problemă este… că ea nefiind gândită pentru o altă destinație în speță o sală de sport…nu are dimensiunile decât ca să fie o sală de sport de cartier, adică nu care să se poată ridica la anumite performanțe cerute de sălile de sport…va fi doar un teren de joacă pentru gimnastică și sport de masă….

Mircia Gutău nervos

„Eu vreau să mai apuc sa văd lucrarea asta terminată. Este o situație pe care eu văd fără ieșire la ora actuală. Vă consult, pentru că mare parte din dumneavoastră m-ați votat (16.700 din 70.000 de cetățeni cu drept de vot) și din respect, vă întreb.

Și noi tot din respect vă întrebăm, chiar dacă unii nu v-am votat: când v-ați început mandatul nu v-ați gândit la o consultare publică? De ce nu ați făcut până acum nicio dezbatere și să ne spuneți că vreți să continuați lucrarea, dar nu aveți o soluție și cum să o terminați? De ce acum veniți să ne întrebați pe noi, după ce alte miliarde le-ați băgat în această lucrare și nu ați întrebat pe nimeni? A, ne scuzați, sunteți în campanie electorală și să dea bine. E ok, înțelegem și asta. Primarul în funcție din orice își face campanie pentru un alt mandat, fie și prin întâlniri eșuate pe care, evident, și le asumă.

„Știți că sunt un om direct și ce am de spus vă spun în față. Ceea ce ați vorbit dvs este foarte frumos, și eu gândesc la fel. Dar între teorie și practică e o distanță foarte mare. Tot timpul v-am cerut să mi dați soluții clare, cum să fac să nu se mai infiltreze apa…niciodată nu ați găsit soluții…absolut niciodată și o spun așa tranșant (n.r. vă imaginați tonul!). Nu mă aburiți pe mine…nu mă îndrept împotriva dvs, împotriva nimănui…eu vreau să-i dau utilitate la, atenție!, sală. Ați spus singur că soluția pe care o dau unii specialiști, dar care nu îndrăznesc să pună ștampila…să răspundă prostul? Prostul nu răspunde! Fără ștampilă nu răspunde!..știți bine firma de la care s-au luat instalațiile de ventilare este în faliment și nu se mai găsește? Ce facem? Vreți să ieșim de aici și iarăși primarul e prost? Nu! De aici nu ies decât cu o soluție clară! (și n-a ieșit!) Tranșant! Hai să fim serioși nu ne îmbârligăm unii pe alții…vreau lucru concret…da, s-a greșit, nimeni nu e împărat…dar să spuneți că sunt soluții…ne-ati dat vreo 4 soluții, am chemat specialiștii…am băgat 4 miliarde să facem hidroizolația…când am scos pompa s-a spart și a curs apa,..care e soluția…nu e asta soluția…credeți că mie nu mi-ar plăcea așa cum arată pe exterior…dar v-am spus una e teoria și alta e practica...și eu îmi doresc să am Maybach..n-am… umblu cu Porsche..vezi dacă aveam bani...de asta mă consult cu dvs, să găsim o soluție să nu pierdem din banii investiți..

Profesor sport
„Sunt profesor de sport și eu văd acum pentru prima dată…m-aș fi așteptat să văd un bazin olimpic…la care să găsiți o soluție…pentru copilași trebuie să facem un bazin olimpic cu apă dulce…eu nu văd nici o șansă ca acest proiect… să se facă un bazin acolo…s-a propus sală de sport..o văd mult mai utilă decât un bazin”…

Arhitect Negoiță…

„Părerea mea este că săli de sport nu ducem mare lipsă, dar visul ăsta de a avea o piscină și nouă ni se pare că dacă se năruie, cu greu vom mai putea face alta…nu știu dacă întrebările au fost puse experților de pe teritoriu nostru sau s-a apelat și la un expert care să se fi confruntat cu soluții delicate de infiltrații…din afara țării…sunt convinsă că se poate lucra în absolut orice condiții.. exemplele de arhitectură din lumea întreagă ne arată orașe care se realizează pe mare, în toate condițiile de salinitate și de situații de infiltrații…si dacă s-ar face o întrebare, să fie angrenați experți din europa… nu mai departe, cu toate… cred că japonia ar da niște răspunsuri fantastice, cred că am fi toți în câștig…și mie mi-e frică de prețurile care se discută și se estimează…dar eu cred că această piscină este un lucru minunat pentru municipiu…dacă ar fi după sufletul meu eu nu aș renunța…banii oricum se duc…

„Nici eu nu aș renunța, dar mă gândesc în cât timp o faci…cu ce bani”, singura replica dată de edil doamnei arhitect Negoiță, la opinia exprimată.

Gutău mai spune că nopți întregi s-a gândit de unde să ia bani și cine îi garantează soluția respectivă.

„Nici într-un an de zile nu poți avea o soluție, dacă scoți la licitație publică pe SEAP…arhitecți nu se prezintă….cei de afară costă enorm de mult…nu știi ce soluție îți dă…orice se poate face pe lumea asta, dar cu ce preț?…și dacă ne putem întinde mai mult decât ne este plapuma…aici e treaba…de la începutul mandatul am încercat să rezolv...sala de sport ar costa câteva zeci de miliarde și poate suporta bugetul local așa ceva…m-aș băga la alte împrumuturi, chiar dacă mă mai critică unii…dar n-am garanția că voi găsi o firmă și peste 10 ani nu se infiltrează apa…nu am garanția în momentul de față…de la început firma care a lucrat nu a făcut ce trebuie…au venit la licitație cu preț de damping… au încercat pe parcurs să schimbe materialele…ori ferească Dumnezeu…vin cei de la DNA …te-au luat, te-au săltat...cum poți să-i spui unui angajat dacă închiderea trebuie făcută cu lemn din stejar să fie cu lemn de brad vopsit în culoarea stejarului…v am dat un exemplu…nimeni nu riscă așa ceva…nici dirigintele de santier. Nu și-a asumat așa ceva…suntem în litigiu cu ei…noi le cerem lor despăgubiri… ei nouă…lucrurile se vor finaliza…vă mulțumesc, voi discuta și în Consiliul Local, vom analiza și vom lua decizia care ne permite, să vedem și la încheierea bugetului…în funcție de buget vom lua decizia care se impune…eu sunt sceptic că voi putea duce proiectul la final, nu-mi dau șansă nici 2% că după bâjbâieli să mai bag alte miliarde..fără nici un folos nu mai fac…asta nu mai fac…iar șanse să mai aduc finanțare la acest proiect este imposibil…zero șanse… pentru că orice proiect european pe care nu l-ai finalizat nu mai ai tupeul de bun simț să mai ceri alte fonduri europene pentru el”…

Invitație dezbatere

„Construcţia nefinalizată de la Ştrandul Ostroveni ce urma să adăpostească bazine de înot funcţionale pe tot timpul anului impresionează atât prin înălţimea de 14 m, cât şi printr-o arhitectură modernă caracterizată de acoperişul cu formă particulară alcătuit din 11 arce din lemn lamelar încleiat. Ataşat acesteia este corpul anexelor care, împreună cu clădirea principală, însumează peste 2.900 mp. Viitoarea destinaţie a acestui ansamblu se va discuta în cadrul consultării publice de miercuri, 11 decembrie, ora 17.00, de la Cinematograful ”Geo Saizescu”, unde sunt aşteptaţi să participe toţi cei care pot oferi o propunere viabilă de finalizare a acestui proiect”, a fost mesajul administrației locale.

Specialiștii, care nu au participat la dezbatere, dar pe margine comentează, spun că destinația construcției nu poate fi modificată, contravine legii, iar dezbaterea publică și o posibilă Hotărâre de Consiliu Local ar fi tocmai pentru acoperirea „legală” de schimbare a destinației. Dar nici așa, construcția trebuie dusă la capăt pe ceea ce s-a proiectat pentru că atunci da, cum zicea Gutău? ….ori ferească Dumnezeu…vin cei de la DNA …te-au luat, te-au săltat…

Concluzia?

În sală s-a aflat inclusiv arhitectul municipiului care nu a spus un cuvânt. Încă un semn că toată lumea face ce zice Gutău. Și de fapt, dezbaterea a fost să auzim că se vrea sală de sport, pentru că de fapt asta vrea Gutău. Profesorii nu au fost convingători în cele exprimate, în schimb ne-au arătat ce prost și-au învățat discursul. Cine dorește, avem înregistrarea! La final, dorim să o felicităm pe Adina Dobrete, singurul consilier local municipal – PSD – care a participat la dezbatere!

TRANȘANT: Gutău a plecat de la dezbatere fără nici o idee, fără nici o soluție!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.