1,653 total views
Imperiul Bizantin, anul 330 d.Hr.
Constantinopolul a fost înfiinţat de împăratul roman Constantin, în anul 330 şi extins ulterior, în prima jumătate a secolului al V-lea, prin construirea unui zid orăşenesc nou.
În anul 324, împăratul Constantin cel Mare a decis transferarea capitalei imperiului Roman la Bizanţ, care a primit denumirea de „Noua Romă”, iar mai târziu, în cinstea împăratului, Constantinopol.
Constantin a iniţiat un plan de construcţie grandios – a fost reconstruit hipodromul, au fost ridicate palate noi, măreaţa Catedrală a Apostolilor, zidurile cetăţii şi multe monumente inedite. Din toate colţurile imperiului erau aduse opere de artă. Oraşul îşi mărise, astfel, dimensiunile de câteva ori, iar populaţia crescuse, mai mult de pe urma emigranţilor, sosiţi din provinciile europene şi asiatice.
Epoca de aur a Constantinopolului a fost întreruptă de cavalerii cruciaţi, care au ignorat interdicţia papei Inocentius al III-lea, de a ataca teritoriile creştine. Astfel, în anul 1204, ei au cucerit oraşul. Populaţia de aici a fost masacrată, monumentele – distruse, iar o mare parte din valori au fost transportate în Vest. Ocupaţia Constantinopolului de către latini a durat până în anul 1261. În acelaşi timp a început consolidarea Imperiului de la Niceea. Ca rezultat, în anul 1259, Mihail Paleologul a devenit împărat. Acest fapt este considerat drept ultimul avânt al Bizanţului.
Oraşul Constantinopol este aşezat în peninsula formată de Marea Marmara şi golful Cornul de Aur. Cartierele oraşului, plasate pe litoral, erau protejate de ziduri înalte. Un sistem special de fortificaţii, format din ziduri şi turnuri, apăra oraşul din partea vestică. Grecii aveau încredere în zidurile cetăţii aflate pe malul Mării Marmara, deoarece curenţii marini de aici erau foarte puternici, fapt ce nu permitea descinderea ostaşilor turci. Locul vulnerabil în apărarea Bizanţului era Cornul de Aur, zonă pentru care s-a elaborat un sistem special de protecţie. În sistemul de fortificaţii erau prevăzute câteva porţi şi pasaje tainice.
În anul 1451, sultanul Mehmed al II-lea şi-a propus să cucerească Constantinopolul. Dorinţa de a ocupa Bizanţul îi ocupa gândurile tânărului sultan, care „zi şi noapte, culcându-se, în palat şi în afara lui, medita cu ce mijloace militare ar fi posibilă cucerirea Constantinopolului”. Noaptea el construia planurile oraşului, căutând locurile vulnerabile în fortificaţiile acestuia. Într-un final, el s-a hotărât şi a ordonat să atace. Constantin al XI-lea a făcut tot posibilul pentru a rezista demn în faţa atacului inamicului, ale cărui forţe erau mult prea mari. Împăratul a poruncit să fie suplimentate rezervele alimentare şi să se reconstruiască unele elemente ale fortificaţiilor.
În timpul acesta, turcii au construit fortăreaţa Rumeli Hasari, privând Constantinopolul de ieşirea la Marea Neagră. În anul 1453 ei au reuşit să intre în Marea Marmara, întrerupând legăturile oraşului cu Vestul. Ulterior, armata turcească, care număra în jur de 250 de mii de ostaşi, a asediat Constantinopolul. Cu toate că împăratul avea o oaste de doar 7000 de ostaşi, el a reuşit să apere oraşul pentru puţin timp.
Primul val de atacatori a fost format din trupele auxiliare (asabi), care erau slabi pregătiţi şi echipaţi, şi au avut doar rolul de a ucide cât mai mulţi apărători posibil. Al doilea val, format în majoritate din anatolieni, s-a concentrat asupra unei secţiuni de ziduri din nord-vestul oraşului, care era parţial prăbuşită în urma loviturilor de turn. Această secţiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, şi era mult mai slăbită – cruciaţii din 1204 au spart zidurile în acelaşi loc. Otomanii au reuşit, în cele din urmă, să pătrundă, dar au fost respinşi după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut faţă celui de-al treilea val de atacatori, trupelor de elită ale sultanului – ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanţii armatei bizantine, a fost grav rănit în timpul atacului şi evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor.
Pe data de 29 mai, anul 1453, Constantinopolul a cedat. Soarta lui Constantin a rămas necunoscută până în prezent. Nu există nicio informaţie exactă despre moartea lui. În scurtă vreme, decesul lui a devenit legendă, eclipsând faptele istorice petrecute.