800 total views

…asta promite primarul municipiului în perioada următoare când va demara o amplă campanie de lucrări și amenajări prin care la toate blocurile se vor realiza trotuare perimetrale care să prevină infiltrațiile de apă, amenajarea de spații verzi cu gazon și flori ce vor beneficia de sisteme moderne de irigare, iluminat public, aspectul final fiind prin intervențiile administrative schimbat în bine.

Până atunci, deocamdată, a fost convocată de îndată o ședință a Consiliului Local, joi, 19 ianuarie, cu 5 puncte pe ordinea de zi, 4 dintre acestea primind votul “pentru” din partea consilierilor liberali. Totuși, punctul 4, a beneficiat de un amendament propus de viceprimarul Virgil Pirvulescu și anume: ca excedentul bugetar să fie folosit pentru anveloparea blocurilor 15,16,17,18 și 19 din cartierul 1 Mai! Cu toate astea, în dezbaterile din comisiile de specialitate reprezentanții PSD au susținut această investiție, iar în ședința de CL s-au opus, „privând locuitorii din cartierul 1 Mai de beneficiile unei eficientizări energetice a locuințelor”, cum susține viceprimarul Pîrvulescu.

“De ce au făcut acest lucru? De ce PSDul lui Gutău a votat și pentru creșterea prețului la gigacalorie și împotriva anvelopării blocurilor? Eu nu îmi dau seama de unde atâta răutate și determinare – a celor care îl susțin pe actualul primar, ca niciun amendament sau propunere, oricât de benefică ar fi pentru oraș, să nu fie aprobată în Consiliu Local. Noi nu ne vom opri însă aici! Voi face tot ce depinde de mine și de echipa mea ca orașul nostru să scape de acești nesăbuiți!”, afirmă viceprimarul Virgil Pîrvulescu, adăugând că 2024 trebuie să aducă schimbarea în Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și întoarcerea ei cu fața către cetățeni!

În replică, primarul Mircia Gutău susține că „amendamentul propus de viceprimarul Virgil Pîrvulescu, pentru utilizarea excedentului bugetar al anului trecut, dovedește aceeași necunoaștere a prevederilor legale, dacă nu de-a dreptul un dispreț la adresa legii! În primul rând, orice alocare se face în funcție de un buget de cheltuieli estimat, ori în cazul blocurilor 15, 16, 17, 18 și 19 din zona „1 Mai” – pentru care reprezentantul liberal din Consiliul Local a propus anveloparea blocurilor prin alocarea integrală a excedentului bugetar din 2022 – nu există proiecte tehnice, studii de fezabilitate, nemaivorbind de acordul tuturor membrilor asociațiilor de proprietari din blocurile respective, așa cum impune legea. Mai mult decât atât, și dacă documentațiile acestor blocuri – alături de ale altor zeci de imobile din municipiu – ar fi fost finalizate, nu se poate decide discreționar, printr-o astfel de decizie, care blocuri urmează să fie anvelopate și care mai trebuie să aștepte.

În loc de concluzii,

Vom avea un an administrativ cu multe schimbări, cu disensiuni privind cheltuirea banului public, iar vechile rivalități vor ține prima pagină a ziarelor locale. Nici nu a început bine anul administrativ-politic și situația este deja una tensionată. În mod normal, consilierii locali ar trebui să înțeleagă că avem destule probleme în coaliția de guvernare și nu ne mai trebuie și la nivel local, unde toți trebuie să găsească soluții de a susține de comun acord lucruri care sunt importante pentru comunitate.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.