49 total views

Şi uite aşa se termină şi campania la europarlamentare din 2014. Norocul nostru, că durează numai 30 de zile, căci altfel, mă-nţelegi neicuşorule, n-ar mai trebui să mergem la teatru foarte mult timp, iar Nenea Iancu s-ar supăra teribil că nu mai este contemporanul nostru.

Ce-am putut noi să vedem în patru săptămâni de campanie, este foarte bine definit de titlul acestui articol. Adică, politicieni gentelmeni, eleganţi, rafinaţi, cunoscători ai realităţilor Uniunii Europene, dar puţini frăţicule, rău de tot. Şi o masă mare de politicieni mofluji, care o dădură pe lupta de clasă gen, “a mea e mai frumoasă şi mai drăgăstoasă”, dar lipsiţi total de cunoştinţe europene.

Şi pentru că cineva trebuie să deschidă balul…să ne luăm şi noi de putere:

PSD-ul vâlcean a făcut o campanie ca la carte, beneficiind de câteva atuuri care au făcut diferenţa faţă de ceilalţi competitori. Primul atu a fost preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Vâlcea, domnul Ion Cîlea. Personaj de forţă, cu o mare aplecare spre problemele oamenilor, extrem de iubit de către electoratul vâlcean, Ion Cîlea a adus şi de această dată puncte importante în ecuaţia politică din 25 mai. Cel de-al doilea atu al pesediştilor îl constituie comunicatorii. Cei doi comunicatori Dumitru Lovin şi Adrian Buşu, au îmbinat loviturile de forţă din disputele electotorale cand şi-au dominat toţi adversarii, cu promovarea instituţiilor europene şi promovarea legislaţiei europene în emisiunile de propagandă electorală. Renunţând la a-şi lăuda oamenii de pe listă, comunicatorii PSD-ului au arătat electorilor vâlceni ce înseamnă Uniunea Europeană, inovând formula de propagandă pentru acest tip de alegeri. Ca puncte slabe, PSD-ul din păcate a avut-o chiar pe candidata Adina Dobrete, a cărei prestaţie pe micile ecrane a fost slabă, situaţie care a determinat conducerea organizaţiei judeţene să o retragă din disputele electorale.

Continuăm cu opoziţia:

PNL vâlcea, a încercat un joc al “dublei imagini”. Pe deoparte l-au trimis la dezbaterile electorale pe cel mai competent politician liberal vâlcean, Victor Giosan, iar pe de altă parte i-a trimis pe cei care trebuiau să atace constant şi permanent PSD-ul. Dacă prestaţia domnului Giosan a fost în totdeauna profesionistă, ceilalţi corifei ai PNL-ului nu au făcut altceva decât să arate că nu deţin în nici un moment “cheia instituţiilor europene”, şi că singura lor preocupare este să se claseze printre primele locuri în categoria moflujilor politicii vâlcene. Campania PNL vâlcea a fost axată mai mult pe poziţionarea în bloc- starturile alegerilor prezidenţiale, acolo unde liderul naţional Crin Antonescu, trăieşte cu speranţa că va putea să vadă Palatul Cotroceni, din interior către exterior şi nu invers, aşa cum credem noi că se va întampla în luna noiembrie.

PDL-ului vâlcean i se potrivesc versurile poetului naţional Mihai Eminescu , “Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, şi nu e. Cu un birou de presă care s-a dorit întruchiparea nobilimii politice, PDL-ul a ratat majoritatea expunerii mesajelor electorale. Comunicatorii PDL-ului arătau precum soldaţii lui Napoleon la retragerea din Rusia, obosiţi, demoralizaţi şi cu o temă fixată la nivelul neuronilor – PSD = ciuma roşie. Sincer, nu am văzut un mesaj european de explicare către electorat a ideilor susţinute de candidaţii PDL-ului pe lista de europarlamentari. Colac peste pupăză, comunicatorii PDL “ au chiulit” de la numeroase emisiuni de dezbatere electorală, nedorind să dea piept cu uraganul declanşat de PSD. Probabil, au gândit pe principiul că ciuma este o boală contagioasă… care se ia. Vom aştepta cu mare interes scorul electoral al PDL-ului în judeţul Vâlcea, pentru a vedea dacă într-adevăr, Organizaţia Judeţeană Vâlcea PDL seamănă cu armata lui Napoleon scăpată din Rusia sau şi-au mai păstrat capacitatea combatantă.

PMP-ul apărut sub soarele de februarie, maturizat sub ploile de primăvară, a încercat să fie altceva decât sunt ceilalţi competitori. Aruncând în dezbaterile electorale comunicatori care n-au mai avut de-a face cu meseria de politician, PMP-ul a “sângerat” mai rău ca oastea lui Sinan Paşa la Călugăreni. Ideea de propagandă a fost salvată de comunicatele de presă ale PMP, care au menţinut de multe ori onoarea partidului , dându-i posibilitatea liderului judeţean Marian Mirea să reziste la patru săptămâni de campanie. Totuşi, nu e de ajuns să fii tânăr pentru a putea să şi promovezi ideile politice ale partidului. Ar fi de dorit ca pentru următoarele cicluri electorale, tinerii domnului Mirea să se pună serios cu burta pe carte, pentru a învăţa să poarte lupte cu adversarii politici. Altfel, din păcate pentru PMP, vom asista iar la un “veritabil masacru” al comunicatorilor săi.

Forţa Civică este ca frumoasa din pădurea adormită. Au lipsit cu desăvârşire trei săptămâni şi jumătate din campania electorală şi au apărut în ultimele confruntări televizate, având o mare supărare pe sufletul lor: un Ghiţă Pristanda numărând afişele din municipiul Râmnicu Vâlcea a tras concluzia, că Forţa Civică nu-i dă la socoteală. Păi ce să vezi neicuşorule!… unul la prefectură, unul la gară şi două, neicuşorule-puicuşorule, la Piaţa din Nord. Păi se poate stimabililor? Ia daţi voi jos, unul…. Şi uite aşa, Forţa Civică vâlceană a fost agresionată de elementele de constrângere ale PSD-ului şi pe această cale, ei au protestat cât fu ziulica de mare pe la emisiunile unde au fost prezenţi. Ba mai mult, unul din comunicatorii lor umbla cu poza preşedintelui Mihai Răzvan Ungureanu de parcă era icoana cu Sf. Ghorghe ucigătorul de balauri. Cu asemenea strategie de comunicare Forţa Civică îndeplineşte cu brio cerinţele pentru încadrarea în formula: “s-a născut talentat şi a murit speranţă”.

Ultima poziţie am păstrat-o pentru “omul orchestră”, cine altul decât liderul naţional al PAS, Constantin Rotaru? Acesta, în linia sa tradiţională, a înfierat cu mânie proletară pe vânzătorii de ţară care au vândut ţara Uniunii Europene al cărui eurodeputat vrea să fie domnia sa. În cele patru săptămâni de campanie, apariţiile domnului Rotaru ne-au ridicat un mare semn de întrebare: domnia sa este un ataşat al valorilor europene sau un eurosceptic? Această întrebare existenţială, la fel ca cea pusă de prinţul Danemarcei, Hamlet, ne-a tulburat perioada de campanie electorală şi, spre marele nostru regret, a rămas nerezolvată.

De aceea, dragii noştri cititori, am spus în titlul că o mică parte din politicienii vâlceni sunt nişte gentlemeni, pe când marea majoritate este o grupare de mofluji cu ifose de mari politicieni.

Şi totuşi, haideţi să mergem la vot pe 25 mai!!!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.