800 total views

Aviz primarilor din județul Vâlcea (12 !), care au semnat cu ochii închiși documente care certifică o reciclare falsă din partea operatorului contractat – BCA VIO Service. Până la urmă toate vor ieși la suprafață, perioada următoare fiind una care va demonstra falsul grosolan al reciclărilor de deșeuri și din județul Vâlcea…

Așadar, în final statul român constată că a fost păgubit cu aproape 25 milioane de lei de mai multe firme care ar fi reciclat doar pe hârtie, spun anchetatorii, peste 38 de milioane de kilograme de deșeuri de ambalaje. În baza unor contracte false, firmele vizate se angajau să recicleze, dar gunoiul ajungea în mai multe gropi de la marginea Bucureștiului. În dosar sunt implicați și un fost director de la Ministerul Mediu, dar și primarul comunei Corbeanca.

COMUNICAT

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 24 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi 6 judeţe, la persoane şi firme bănuite că ar fi consemnat în fals că ar fi realizat activităţi de colectare şi reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deşeuri de ambalaje.

Luni dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat 24 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Dolj, Ilfov, Olt, Prahova şi Timiş. De asemenea, sunt efectuate activităţi de ridicare înscrisuri de la 15 societăţi comerciale şi instituţii publice, într-un dosar penal de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare a banilor de către persoane implicate în operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor de ambalaje, cu impact negativ atât asupra mediului înconjurător, cât şi asupra bugetului de stat, respectiv Fondului pentru Mediu.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019-2020, prin intermediul unor societăţi comerciale coordonate direct sau prin interpuşi, patru persoane ar fi furnizat unor organizaţii care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului, documente justificative în care ar fi consemnat în fals că ar fi realizat activităţi de colectare şi reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deşeuri de ambalaje (PET, sticlă, carton), prejudiciul estimat fiind de 24.707.941 de lei.

În scopul creării aparenţei cu privire la desfăşurarea activităţii de colectare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje prin intermediul societăţilor comerciale coordonate de cele 4 persoane bănuite, ar fi fost înregistrate în evidenţa contabilă a altor două societăţi comerciale achiziţii fictive pentru 12.951.000 kg. de sort agregat de sticlă, ce ar fi rezultat în urma prelucrării deşeurilor de ambalaje din sticlă, valoarea acestor cheltuieli fictive influenţând cuantumul obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat de cele două societăţi.

La acţiune au participat şi poliţişti ai inspectoratelor de poliţie judeţene Călăraşi, Dolj, Olt, Prahova şi Timiş, precum şi ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Institutului Naţional de Criminalistică din I.GP.R..

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.