158 total views

…și acum cetățenii pot beneficia de condiții bune cât timp așteaptă să-și rezolve problemele în instituția vâlceană. „Ochiul vigilent este chezășia puterii!” Până la urmă derapajeze adminsitrative găsim la mai tot pasul, dar e bine când cetățeanul…învinge!

În urma articolului cu titlul „domnule Prefect, cetățenii contează? Unde este primirea de calitate, atentă și politicoasă?”, în care publicam băncile din lateralul clădirii Instituției, pline de dejecții de pasăre, și pe care cetățenii nu le mai puteau folosi, acestea au fost curățate, joi 26 septembrie, de către personalul de curățenie din cadrul Instituției Prefectului Vâlcea.

Deși au fost cetățeni care au criticat că am luat atitudine și am publicat băncile murdare, acuzându-ne că nu avem ce face și ne legăm de orice, angajați ai instituției ne-au mulțumit pentru cele sesizate. Cu siguranță dacă nu publicam, astăzi aceste bănci erau la fel. Nu putem decât să sperăm că angajații din Prefectura Vâlcea, care ies la fumat, data viitoare nu se vor mai uita impasibili la băncile murdare, în timp ce ei stau pe băncile care nu pot fi afectate de dejecțiile de pasăre, iar cetățenii în picioare.

Angajații pot fuma în continuare în liniște, pe bancă, acum pot și cetățenii să le folosească pe celelalte.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.