De la început menționăm că toate informațiile enumerate se regăsesc în plângerea penală aflată pe masa organelor abilitate în drept, pe numele primarului Concioiu Nicolae, a consilierilor locali și a anumitor angajați din primărie.
casa primarului Concioiu Nicolae pe izlazul comunal – un gospodar bun se vede din stradă
Continuăm seria dezvăluirilor ce stau la baza plângerii penale pe numele primarului din Gușoieni-Vâlcea, Concioiu Nicolae, și nu numai, și reamintim că despre acesta spuneam în deschidere (AICI) că Primăria, clădirea în care își are sediul conducerea administrației locale, cu ani în urmă, a devenit „proprietatea” dumnealui, permițându-și să aplice legea preferențial și, atenție!, prin funcția pe care o deține crede că eludarea obligațiilor personale prin neplata de impozite pe clădiri, terenuri, societate, generând astfel un imens prejudiciu la bugetul local, i se cuvine de drept.
Primăria moșia primarului
El, primarul comunei, reiese din documentul „plângere penală” că nu-și plătește taxele, și-a însușit o parte din patrimoniul comunei, captarea cu apă se află în curtea proprie, nu eliberează documente cetățenilor, nu răspunde la solicitările în baza Legii 544/2001, încasează taxe folosind principiul discriminării și multe altele.
Protecția europeană a dreptului omului specifică la capitolul – nediscriminarea – în partea de concluzii, că „scopul dreptului privind nediscriminarea este de a asigura tuturor persoanelor perspective egale și echitabile de acces la oportunitățile disponibile în societate”.
La Gușoieni, edilul decide cu privire la modul în care face uz de prerogativele publice sau de modul în care oferă bunurile și serviciile private și este foarte corect acest lucru dacă se face cu respectarea legislației în vigoare, numai că nu așa face primarul Concioiu, ci încălcând legea flagrant făcând în comunitate diferențe majore vizibile. Tindem să credem că toate acestea se fac în scopul obținerii de capital electoral și dacă este așa este total incorect să nu spunem altfel. Prin diferența pe care o atribuie cetățenilor înțelegem că în timp ce pe „sărăntocii” comunei îi favorizează cu mici atenții gen lipsa plății de la impozit, pe intelectuali îi favorizează prin programe cu finanțare europeană oferindu-le posibilitatea să facă un venit substanțial. Agenții economici de pe raza comunei, la fel, unii spre majoritatea sunt favorizați, iar cei care îi stau în coastă sunt amendați nejustificat.
Izlazurile Gușoieni
Pe raza comunei Gușoieni sunt amenajate, în vederea exploatării, loturi de teren cu destinația de izlazuri pe o suprafață de aproximativ 250 ha care la momentul întocmirii plângerii penale (octombrie 2017) se afla într-o stare deplorabilă fiind acoperită de o vegetație forestieră și mărăcini, făcând practic imposibilă utilizarea ca pășuni. Acest lucru survine ca urmare a faptului că sumele de bani cu destinația de subvenții au fost utilizate de persoanele cu atribuții din cadrul primăriei Gușoieni pentru alte cheltuieli, fără a se respecta destinația lor.
Pe o parte din aceste suprafețe primarul Concioiu, dar și viceprimărița Marghita Monica devin proprietari, își construiesc case și își amenajează plantații. Trebuie menționat că suprafețele însușite de aceștia, pe izlazul Spârleni-Bârneața, nu sunt deloc de neglijat și le enumerăm mai jos:
-construcție imobil – primar Concioiu Nicolae
-construcție bază sportivă și târg săptămânal
-construcție imobil – viceprimar Marghita Monica
-construcție terenuri de sport – pe izlazul Burdălești
casa viceprimăriței Marghita Monica – pe izlazul comunal
terenul de sport cu lacăt pe el
târgul de săptămână unde nu vinde nimeni nimic, iar acum pe spațiul acestuia se montează panouri fotovoltaice…adio târg..
terenul de fotbal și tenis pe care nu are voie nimeni
Toate aceste construcții edificate nu îndeplinesc condițiile legale și primarul Concioiu încalcă flagrant aici Legea 18/1991, art.33 care spune așa: „terenurile provenite din fostele izlazuri comunale – pajiști și arabil – care s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție – trec în proprietatea privată a comunelor… urmând a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere”, ori noi regăsim așa cum mai sus am specificat: case de locuit, terenuri de sport, bază sportivă ori târg săptămânal. Mai mult, în completarea Legii 18/1991 vine OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor, unde la art 5 regăsim condițiile în care acestea se folosesc.
Nelegalitatea construirii imobilelor indicate, cu mențiunea că suprafața de pășuni nu a fost completată cu alte terenuri, iar construcția bazei sportive și a târgului săptămânal din izlaz punct Spîrleni – Bârneața, nu justifică utilitatea de interes local, deoarece acestea, atenție!, sunt utilizate exclusiv de familia primarului Concioiu Nicolae, negenerând venituri la bugetul local.
Izlaz Spîrleni-Bârneața
Înainte de 1989, tot pe terenuri cu destinație izlaz, a fost edificată o bază zootehnică, care în conformitate cu prevederile art.29 din aceeași Lege 18/1991 – legea fondului funciar, a intrat în domeniul privat al comunei, fiind astfel administrată de primăria Gușoieni. Construcțiile au fost demolate, iar terenul a fost concesionat către Petrom direct ori prin intermediul fiului său – Concioiu Alexandru, actual consilier personal al prefectului județului Vâlcea – Florian Marin, fără a fi respectate prevederile legale.
A se citi art.29 din Legea 18/1991 AICI și a observa cum cine a făcut această tranzacție a încălcat alin 4),7),8)…
Tot aici primarul Concioiu încalcă și Legea 82/1991 -legea contabilității și nu dispune înființarea unei comisii de inventariere, pentru ca materialele rezultate în urma demolării, estimate la suma de 100.000 de euro, să fie înregistrată în evidența contabilă și astfel suma putând să fie cheltuită doar în domeniul patrimoniului privat al localității. Mai mult, deșeurile nevandabile rezultate din demolare, cu aprobarea primarului, au fost depozitate pe terenul ce aparține izlazului din punctul Gușoianca, molozul fiind acoperit cu pâmânt. Se pare că beneficiarul Petrom SA a achitat către prestatorul de servici inclusiv procesarea deșeurilor provenite din demolare, iar evitarea acestor procesări a condus la obținerea unui profit nelegal, probabil împărțit cu persoana care a aprobat depozitarea deșeurilor pe terenul cu destinația izlaz, în speță primarul Concioiu.
Fostul CAP
Odată cu preluarea fostului CAP au fost preluate și cele două captări de apă amenajate pe izlazul din punctul Tutur și Barneața, utilizate în mod exclusiv de primarul Concioiu, fără a achita nici o sumă de bani către administratorul patrimoniului, adică primăria Gușoieni.
Baza sportivă
Este utilizată în mod exclusiv de familia primarului, și o echipă de fotbal despre care nu se știe sursa de finanțare, și care este racordată la iluminatul public, costurile fiind suportate ilegal de contribuabilii din Gușoieni.
Microbuzul școlii
Acesta deși are rolul de a asigura doar transportul elevilor arondați la Școala Generală cu clasele I-VIII este utilizat și pentru transportul fotbaliștilor, iar carburantul, salariul și piesele de schimb consumate fiind suportate tot de către contribuabilii comunei.
Primarul și fiul acestuia, plătiți din bani europeni
La nivelul primăriei Gușoieni s-au derulat programe cu finanțare din fonduri europene de către Fundația Centrul de Resurse pentru Educație și Formare Profesională, iar pentru această oportunitate, au fost răsplătiți atât primarul prin plata de drepturi salariale cât și fiul său, Concioiu George Alexandru, deși acesta nu dispune de pregătirea necesară predării de cursuri, fiind salariat al firmei familiei SC Coni SRL. Plata celor doi este confirmată de ștatele de plată care fac obiectul unui dosar de cercetare la DNA Pitești. Aici, în opinia noastră plata probabil a fost drept compesare pentru spațiile „moca” pe care edilul le-a pus la dispoziția Fundației și am putea să o denumim „taxă de șmecher”.
280.000 lei prejudiciu la bugetul local
Terenurile existente pe raza administrativă a localității Gușoieni, deși evidențiate în titlurile de proprietate, nu sunt impozitate în totalitate și potrivit categoriei de folosință, decât în mod aleatoriu, prejudiciindu-se bugetul local cu aproximativ 280.000 lei anual. Ori, odată cu apariția Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, pentru imobilele utilizate cu destinația economică, deținătorii aveau obligația evaluării și plății unui impozit pe clădiri majorat, lucru care nu s-a întâmplat și în cazul primarului Concioiu pentru imobilul folosit de firma din dotare SC Coni SRL.
Concluzia
Așadar, bun primar are Gușoieniul, priceput la toate am spune – încalcă legi și înșală statul, iar pentru asta își folosește întreaga familie și funcționarii din primărie. Când te uiți la el zici că a ieșit din Elle Man și când colo…curat murdar, coane Concioiu! Foarte murdar!
Pentru publicarea acestui articol am așteptat, o săptâmână, după primarul Concioiu să fie disponibil și să-i iau un punct de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc în plângere. Vineri, 9 noiembrie a.c., când în sfârșit l-am găsit, nu a dorit să mai declare nimic, amenințând cu darea în judecată, supărat fiind de faptul că mi-am permis să vizitez mai întâi comuna și apoi m-am dus la dumnealui la primărie.
Totuși secretarul comunei, fratele primarului, că în primărie găsești marea familie Concioiu și rudele prin alianță, a stat de vorbă cu mine, dar voi publica detalii în următorul articol pe care îl voi dedica administrației Gușoieni, în ediția de luni 12 noiembrie.
Stați aproape! Vom reveni! Declarații incendiare! Primarul își va pierde mandatul în cel mai scurt timp! Semnăturile sunt strânse, trebuie doar depuse la Prefectura Vâlcea!
imagini de lângă casa primarului Concioiu – izlazul plin de mărăcini