42 total views

Federalistul Jean-Claude Juncker, fostul preşedinte al puternicului front de decizie Eurogroup, este convins că aptitudinile lui de mediator îi vor aduce conducerea puterii executive a UE, Comisia Europeană. 

El este sprijinit printre alţii de cancelarul german Angela Merkel, cel mai influent politician european, de liderii Austriei, Belgiei, Portugaliei, Poloniei şi României. Însă premierul britanic David Cameron refuză să-l susţină, avertizând că ajungerea lui Juncker la preşedinţia CE va cataliza ieşirea Marii Britanii din UE. Nici Suedia nu-l acceptă pe luxemburghez, nici Ungaria premierului Viktor Orban şi, potrivit presei, nici preşedintele Franţei Francois Hollande.

Ceea ce s-a vrut o întărire a democraţiei în UE, alegerile europarlamentare, dezbină Europa şi face din Juncker una dintre cele mai controversate figuri de pe scena politică a Europei. „Îmi ghidez toate discuţiile după ideea că Jean-Claude Juncker ar trebui să devină preşedintele CE“, a declarat Merkel după ce săptămâna trecută presa britanică a început să speculeze că Juncker a pierdut sprijinul cancelarului, alegere ciudată având în vedere că cei doi sunt membrii aceluiaşi grup europarlamentar, Partidul Popular European, cel care are cele mai multe locuri în Parlamentul European.

Juncker, ultima şansă a lui Merkel?

Dar de ce Merkel a ţinut să-şi facă limpede poziţia? Pentru că acesta ar putea fi ultimul parlament european care o poate ajuta să formeze uniunea monetară şi economică mai strânsă pe care o doreşte şi să pună fundaţiile unui parlament al zonei euro, grup din care face parte elita Uniunii Europene, răspunde Euinside, un proiect jurnalistic din Bulgaria.

Dacă trendul anti-UE puternic vizibil în alegerile europarlamentare de luna trecută se va menţine, planurile lui Merkel ar putea fi sortite eşecului. Sub şefia lui Juncker, Eurogroup, reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro, a sprijint strategia germană bazată pe austeritate de a scoate Europa din criză, ceea ce nu se poate spune despre actualul preşedinte al Parlamentului European Martin Schulz, candidatul din partea democraţilor şi socialiştilor europarlamentari şi unul dintre concurenţii principali pentru preşedinţia PE.

În schimb, Cameron, sub presiunea nevoii de a apăra centrul financiar londonez de puterea Bruxellesului, a promisiunii de a organiza în 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE şi a victoriei în alegerile recente a partidului anti-UE Ukip, nu poate susţine la conducerea CE un federalist cum este Juncker, notează The Guardian.

Revista germană Der Spiegel scrie că premierul Cameron a avertizat-o pe Merkel că ţara sa va părăsi UE dacă Juncker primeşte funcţia de top la CE. Revista citează „surse apropiate participanţilor“ la summitul de marţea trecută de la Bruxelles al liderilor UE.

Alegrea lui Juncker ar „destabiliza guvernul britanic în aşa măsură încât ar aduce în faţă un referendum privind ieşirea din UE“, ar fi afirmat Cameron…..mai mult aici

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.