Societatea care asigură transportul în comun în Râmnicu Vâlcea intenţionează să producă biodiesel, un produs sintetic obţinut din grăsimi vegetale şi animale care poate înlocui motorina. Conducerea ETA vrea să reducă astfel cheltuielile cu combustibilul care anual depăşesc trei milioane de lei.
Autobuze noi şi un service modern, cu fonduri europene
Aproape jumătatea din autobuzele care circulă prin Râmnicu Vâlcea sunt un adevărat pericol pentru călători, întrucât sunt foarte vechi. Cel puţin 15 dintre mijloacele de transport pe care le foloseşte ETA ar fi trebuit scoase din uz de acum 12 ani, însă pentru că nu sunt bani pentru cumpărarea unora noi sunt menţinute în continuare pe traseu deşi ele sunt şi o mare cheltuială pentru societate. Practic, peste 30 la sută de venituri se duc pe reparaţii şi pe întreţinerea acestor maşini. „Acestea sunt autobuze pentru care noi cheltuim foarte mult ca sa le menţinem în funcţiune pentru că nu avem altele, iar necesarul parcului, unul optim ca să funcţionăm în mod normal pe toate traseele şi să facem toate cursele din jumătate în jumătate de oră ar trebui să fie mult mai mare decât este în prezent”, spune Ion Popescu, directorul societăţii. În total parcul auto al ETA numără în prezent 38 de autobuze şi nouă microbuze, insuficiente însă pentru a acoperi optim toate traseele. Ideal ar fi ca ETA, societate al cărui acţionar majoritar este Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, să aibă minim 55 de autobuze, dar deocamdată nu sunt fonduri pentru a achiziţiona atâtea. Totuşi, conducerea societăţii a găsit o soluţie ca să înnoiască parcul şi au apelat la programele europene prin care se pot obţine granturi. „Avem deja în lucru două proiecte, unul pentru achiziţionarea a 15-20 de autobuze noi, la schimb cu cele vechi, şi un altul de realizare a unui service auto, dintre cele mai moderne pentru mijloacele noastre de transport. Proiectul pentru autobuze se ridică undeva la 2,5-3 milioane de euro, iar cel pentru service-ul auto undeva la 600 de mii -700 de mii de euro. În acest din urmă proiect este inclusă şi reabilitarea clădirilor, de fapt o modernizare a celor patru construcţii mari şi a celor câteva mai mici care se află în curtea societăţii cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Ele nu sunt proprietatea noastră. Sunt ale primăriei care ni le-a concesionat, dar este un mare avantaj şi pentru noi şi pentru Primărie dar şi pentru cetăţeni să putem să le dă o altă faţă, modernă, cu bani europeni”, a mai precizat directorul ETA
Biodiesel producţie proprie, în loc de motorină
Pentru a reduce cheltuielile, conducerea ETA şi-a propus să se apuce să fabrice şi combustibil, de fapt un produs sintetic obţinut din grăsimi vegetale şi animale ce poate substitui total sau parţial motorina. „Noi avem un consum foarte mare de motorină şi asta afectează bugetul nostru cu circa 30-35 de miliarde de lei vechi pe an, aşa că ne-am gândit să construim o staţie în care să producem noi biodiesel pe care să-l folosim în combinaţie cu motorina, aşa cum se foloseşte şi în occident cu o reducere a preţului pentru combustibil destul de semnificativă. Nu necesită un spaţiu foarte mare şi în plus, pe lângă faptul că ne va permite să redistribuim propriii angajaţi vom putea crea şi noi locuri de muncă. Intenţia noastră este să începem chiar în acest an proiectul, care în momentul de faţă este în faza de elaborare. Calculele sunt făcute pentru a produce în jur de 700 de litri de biodiesel pe oră , materia primă, uleiuri consumate, cele vegetale, untură urmând să o achiziţionăm de la restaurante”, spune Ion Popescu.
Transportul din Râmnic, afectat de ceea ce se întâmplă la Oltchim
Societatea de transport în comun din Râmnicu Vâlcea ar putea avea însă probleme din cauza combinatului chimic. Deoarece o parte însemnată a curselor ETA sunt către platforma chimică, o posibilă schimbare la Oltchim ar duce la anularea unor curse. „Autobuzele deservesc în primul rând cetăţenii care merg şi se întorc de la serviciu, în special pe platformă. Va fi o mare problemă pentru noi daca se va întâmpla ceva rău cu Oltchimul. Vom fi afectaţi foarte tare, întrucât circa 20-25 la sută din transportul nostru deserveşte platforma chimică – Oltchim, Cet Govora, USG şi Vilmar şi chiar dacă unele dintre aceste firme au curse speciale, şi la noi este foarte ocupată zona acesta de transport”, a mai precizat directorul Popescu.