În timp ce mulţi elevi de vârsta lor petrec zilnic ore bune pe facebook, messenger, ori diverse jocuri pe calculator, telefoane sau tablete, ei studiază de zor.
Ştefan Stan e elev în clasa a V-a A la Şcoala Gimnazială „Anton Pann” din municipiul Râmnicu Vâlcea. Programul lui zilnic începe dimineaţa la ora 07.00 şi se termină seara la 22.30 – 23.00. Şcoala, studiul suplimentar la engleză, germană şi matematică, dar şi baschetul îi ocupă tot timpul. „La calculator stau 30 de minute o dată pe săptămână”, povesteşte Ştefan. În clasele primare matematica era pentru Ştefan o materie ca oricare alta. „Eram atras mai mult de română. Cu timpul problemele şi exerciţiile au început să îmi placă şi matematica a devenit o pasiune. Zilnic îmi rezerv timp pentru studiu suplimentar la matematică”, spune Ştefan. Pregătit de Adrian Burlan, profesorul lui de matematică şi directorul şcolii, Ştefan a participat, în perioada 1-5 aprilie, la Olimpiada Naţională de Matematică la Sighişoara. A fost prima lui deplasare. „Am avut emoţii până ne-au dat subiectele. Rezultatele mi-au adus medalia de bronz. Am fost cu tata, el e sponsorul la toate concursurile, iar mama mă ajută să rezolv problemele mai grele”, spune elevul. Ştefan vrea să ajungă profesor de matematică să fie coleg cu, profesorul lui. De când merge la concursurile de matematică are peste 20 de diplome şi medalii de bronz, argint şi aur obţinute. Pe lângă programul de la şcoală Ştefan ia ore suplimentare de engleză şi germană şi face baschet. În timpul liber care îi mai rămâne îi place să se plimbe cu bicicleta.
Pasionată de religie şi literatură
Andreea Piloiu, elevă în clasa a VIII-a A, la aceeaşi şcoală, a obţinut şi ea menţiune la Olimpiada Naţională de Religie Cultul Ortodox, care s-a ţinut la Cluj, între 1-5 aprilie. „De mică am fost pasionată de religie. Îi puneam mamei tot felul de întrebări, legate de existenţa mea. O întrebam de unde vin şi care e menirea mea. Mama îmi spunea nişte poveşti foarte frumoase şi aşa a început pasiunea pentru religie”, spune Andreea. Anul trecut, a obţinut punctajul maxim la Olimpiada de Religie, faza judeţeană. „La faza naţională care a avut loc la Oradea nu am luat niciun premiu. M-am pregătit mai mult şi am obţinut menţiune luna aceasta”, declară Andreea. Rezultatul a fost obţinut şi cu ajutorul Danei Piloiu, mama Andreei, profesorul ei de religie. Eleva a obţinut diverse premii şi la concursurile de creaţie literară. În martie 2013, a luat locul I la „Mărţişor”, concurs judeţean; locul II la „Gramatica – Ştiinţa Vorbirii”; locul II la faza naţională poezie religioasă „Tismana” de la Târgu Jiu. În luna mai, va participa la Iaşi la faza naţională a concursului de română „Ionel Teodoreanu”. „Îmi place să citesc foarte mult, să scriu poezie, proză şi pe viitor vreau să ajung o scriitoare foarte bună. Cânt, dar nu am avut timp să merg la concursuri, am făcut şi pian şi cursuri de actorie”, spune Andreea Piloiu. Eleva vrea să facă liceul la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, profil Ştiinţele Naturii, biling engleză.