279 total views
Primăria și Consiliul Local Vaideeni sărbătoresc în an centenar evenimentul de marcă „Învârtita Dorului” care a ajuns la ediția cu nr.50, ediție jubiliară, și care aduce în fața publicului ansambluri din peste 10 județe, dar și din Republica Moldova, iar cunoscuta prezentatoare de televiziune, Iuliana Tudor vine la Vaideeni să prezinte întreg spectacolul organizat de administrația locală.
Așadar, sâmbătă şi duminică, 23– 24 iunie 2018, două zile de cânt, joc și voie bună în comuna Vaideeni. Sărbătoarea debutează la ora 15.00, la Căminul Cultural Vartolomei Todeci.
Sâmbătă
Ora: 15.00
Căminul cultural Vartolomei Todeci:
Lansare de carte:
– Traducere volum:
„Învârtita dorului” -Fluierul ciobănesc din Vaideeni – autor Loius Lasance
-„O viață trăită prin muncă” autor Vartolomei Todeci
Ora: 16.00
Spectacol folcloric susținut de
formaţia Ştefan Săvoiu
-David Ungureanu, Andrei Pătroi,
Ştefan Săvoiu-
Mihail Tiţoiu, Adrian şi Ştefan Băluţă, Krafcic Andu, Ansamblul de dansuri
“Miorița” din Vaideeni, formația de fluierași din Vaideeni
Ora: 19.00
platoul Învârtita Dorului
Bogdan Cioranu, Marius Ţugulescu,
Anamaria Iorga, Mădălina Popescu, Ana Maria Gheorghescu, Ilie Dură
Alina Bîcă, Robert Târnăveanu,
Alina Pinca, Adrian Neamţu
Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean,
Sebastian Stan
Adriana și Mariana Anghel, Traian și Camelia Stoiţă, Olguţa Berbec și Remus Novac
Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Gabriel Dumitru,
Izabela Tomiţa, Andreea Haisan, Codruţa Rodean, Florin Boita, Iulia Mihai, Daniel Pop,
Stana Stepanescu, Nicu Mâţă
Laura Lavric, Dinu Iancu Sălăjanu, Nicoleta Voica, Nineta Popa, Cornelia și Lupu Rednic
Prezintă: Iuliana Tudor
Ansamblul Folcloric Profesionist
„Cindrelul-Junii Sibiului”
Conducerea muzicală:
Gabriel Popescu
Coregrafia: Silvia Macrea,
Theodor Vasilescu
Director artistic: Silvia Macrea
Duminică
Ora 11.00 – centrul civic-
Deschiderea festivităţilor
Ora 12.00 – Parada portului popular de ziua internațională a iei manifestare organizată
cu sprijinul doamnei Rodica Popa Comăniciu
și a Asociației Reuniunea Mărginenilor
Ora 13.00 – spectacol folcloric pe platoul
Învârtita Dorului susţinut de formaţiile din:
jud. Vâlcea: Vaideeni, Băbeni, Horezu,
Malaia, Pesceana
jud. Alba: Şugag, Vinerea Cugir
jud. Argeş: Corbi, Galeşu
jud.Braşov: Bran
jud. Bistriţa Năsăud: Leşu
jud. Dâmboviţa: Runcu
jud. Gorj: Baia de Fier,
Novaci, Polovragi
jud. Hunedoara: Brad, Orăştie
jud. Sibiu: Cristian, Gura Râului, Jina,
Poiana Sibiului, Răşinari, Sadu,
Sălişte, Tilişca, Turnu Roşu.
jud. Tulcea: Ansamblul Odyssea
Republica Moldova: Teliţa
Despre „Învârtita Dorului”
„Profesorul Vartolomei Todeci a cules spre a nu se uita „Învârtita dorului” cântată la fluier de un cioban vaideean Ion Iscru între anii 1914-1916 o sinteză exemplară de trăiri transpuse melodic în 24 de părţi. Mai târziu, nedeia tradiţională „Învârtita dorului” a devenit sărbătoare a ansamblurilor folclorice de o parte şi de alta a munţilor desfăşurată în Ziua de Sânziene a fiecărui an. Învârtita dorului nu este doar un joc şi nici doar o nedeie tradiţională. Este, precum o definea folcloristul într-un interviu acordat nouă, „gândul omului care porneşte din sat, urcă înălţimile munţilor mergând pe lăsători cotite, se învârteşteîn jurul munţilor până ajunge în vârf, acolo unde odată se ţineau nedeile”.
Drumul învârtitei dorului de o parte şi alta a muntelui e „semănat” cu cântec din fluier. Dacă am porni de la Vaideeni şi am lua-o pe stânga Luncavăţului la Măjereni, la Frăsinet, am trece Făgetul, am ajunge la Margine şi mai departe la Vârful Ursu, locul de întrunire a păstorilor de nedeie. Luînd-o la dreapta Luncavăţului, pe plaiul dinspre Recea am ajunge la Comandă, acolo unde grănicerii se retrăgeau de la Obârşia Lotrului în timpul iernii. Am trece Făgetul, am urca la Marginea de la Recea, la Pietrele Stroieşti, Căşeria şi am ajunge la Nedei, unde se ţinea cea mai mare nedeie înainte de a se ţine bâlciul de la Polovragi (judeţul Gorj). Bâlciul de la Polovragi este coborât din Vârful Nedeii din cauza unor trăsnete care au omorât câteva tinere”.