280 total views

Iana Cosmin, șeful poliției vâlcene, ia atitudine și dispune întocmirea unui dosar penal pentru fapte de corupție în care sunt implicați angajați ai ANAR/ABA Olt – S.I.B.A– Prală Ștefan, Daniel Băviță, Ilie Răboacă, Bălașa David Florin și SC Aliflor Invest 2008 prin reprezentant Cătălin Stan. Alături de aceștia vor fi și alte instituții implicate cum ar fi Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM), RMR Curtea de Argeș, Trans Ginar – Argeș-Ciofrângeni, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, lucrători ai IPJ Argeș -Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), Emabo Ferm SRL și probabil și alții.

În urma articolului de presă cu titlul „Video/foto licitație pe șpagă prin procese-verbale fără susținere” în care am evidențiat grave fapte de corupție, organele de cercetare ne răspund. Mai jos vom prezenta primele verificări oficiale transmise de lucrători ai secțiilor de poliție Argeș și Vâlcea.

Poliția Tigveni despre ABA Olt – Aliflor Invest 2008

Inspectoratul de Poliție Argeș – Secția 17 Tigveni – ne răspunde în urma celor sesizate și ne aduce la cunoștință că „faptele de natură penală, respectiv săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 107 din Legea 46/2008 – Codul Silvic – la data de 09.07.2018 sesizarea a fost înregistrată în registrul cauzelor penale și înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, în vederea alocării numărului unic, iar la finalizarea cercetărilor dosarul penal va fi înaintat unității de Parchet cu propunere legală”, dar „uită” de săvârșirea infracțiunii prin furt de balast și evaziune fiscală, infracțiune pe care am relatat-o nu doar în cuvinte, ci și prin filme și imagini de la fața locului, șefului secției – subcomisar Nica Andrei. Evaziunea fiscală este generată de vânzarea de agregate minerale care au fost obținute prin escavări fără permis de exploatare emis de Agenția Națională a Resurselor Minerale, fără aviz de mediu, autorizații, contracte și toate enumerate în articolul care este pe masa tuturor organelor de cercetare.

Așadar, în opinia noastră, cineva intenționat a „uitat” să dispună cercetările și în acest sens. Mai mult, subcomisar Nica susține în discuția telefonică purtată că „a fost o contravenție și i s-a dat amendă, iar organele de cercetare nu au constat infracțiuni de furt….să le sesizați dvs”.

Îl întrebăm pe lucrătorul Poliției Tigveni – Nica Andrei…

De unde știe că s-a dat amendă și că organele de cercetare nu au constatat infracțiuni de furt?

Vă răspundem noi, subcomisar Nica…

Dumneavoastră v-ați antepronunțat necercetând cele sesizate, ceea ce este foarte grav și asta spune multe, pentru că nu reiese din răspunsul pe care ni l-ați transmis. Concret, răspunsul nu conține text gen – cu privire la furtul de balast am verificat și nu s-a exploatat, deci nu exsită infracțiunea de furt, etc… – și atunci revenim la ce v-am întrebat mai sus: de unde știți că organele de cercetare nu au constatat infracțiunea de furt, dacă nu ați cercetat?

Se observă o opinie deși nu ați verificat nici 30% din cele sesizate, că dacă verificați știați că ABA Olt nu a dat amendă, iar noi am specificat acest lucru și în articolul de presă despre care aveați cunoștință. Pentru că lucrătorii ABA Olt nu i-au dat amendă agentului economic Aliflor, a luat naștere MITA de care facem vorbire în același articol, subcomisar Nica…

Ce înțelegem de aici?

Că lucrătorii din Secția 17 Tigveni, care au „cercetat” cele sesizate, ne-au dat un răspuns incomplet și au lucrat de fapt la mușamalizarea infracțiunilor prin acoperirea făptuitorilor.

Ce urmează?

În urma noii noastre sesizări transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, și nu Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș așa cum ne-a îndrumat Nica, se vor continua cercetările pentru faptele de natură penală pe care lucrătorii Secției 17 Tigveni au „uitat” să le verifice. Am solicitat dispunerea unui alt Inspectorat de Poliție pentru continuarea verificărilor, întrucât avem bănuiala legitimă că există legături puternice între lucrătorii Secției 17 Tigveni și făptuitori, legături ce pot aduce anumite impedimente în ceea ce privește participarea acestora la rezolvarea unei cauze penale concrete și corecte.

Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea despre ABA Olt – Aliflor Invest 2008

Am criticat faptul că Iana Cosmin nu ia atitudine la cele sesizate preferând o liniște totală lăsându-ne să credem ce dorim în loc să ne remită un drept la replică ori un punct de vedere oficial cu privire la cele semnalate, mai ales că am forțat nota atrâgându-i atenția că…

conform art 292 CPP aveați obligația să întocmiți un proces verbal prin care să arătați că ati fost sesizat cu săvârșirea unor fapte penale. Pv-ul trebuia să aibă un nr. de înregistrare și însoțit de articolul printat trebuia să facă obiectul unui dosar penal. V-am solicitat nr. pv-ului și nr. dosarului penal care s-a format în urma celor sesizate, dar ați ignorant cele solicitate. Și atunci, domnule comandant Iana Cosmin, să vă bănuim de complicitate la furt, mită, evaziune sau să vă acuzăm direct?”,

….iar dumnealui a continuat să ne ignore până în momentul când în urma unei discuții oficiale primește din partea publicației o adresă în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, iar astăzi oficial primim un prim punct de vedere în care ne comunică faptul că,

La Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a fost înregistrat un dosar penal, în urma publicării de către Timpul de Vâlcea a articolului cu titlul „Video/foto licitație pe șpagă prin procese verbale fără susținere, în care se efectuează cercetări pentru fapte de corupție, dosarul urmând să fie înaintat unității de Parchet pentru atribuirea numărului unic, conform procedurii”.

Așadar, nu ne-am limitat doar la a publica ancheta jurnalistică, ci am făcut și demersurile necesare pentru ca organele de control să verifice în totalitate cele prezentate. Lucrurile trebuiesc făcute până la capăt, altfel nu au nici o valoare, iar munca este în zadar!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.