2,799 total views

Presa locală și națională, în 2016, publica articole cu privire la un prejudiciu adus instituției Teatrul „Ariel”, în cuantum de aproximativ 70.000 lei. În 2015 instituția a dat-o în judecată pe fosta directoare – Doina Migleczi, dar și pe contabila Popescu Aurora, soția actualului manager, Popescu Gabriel, pentru recuperarea sumei, ambele fiind acuzate de plăți ilegale.

La vremea respectivă, inspectorii Curţii de Conturi au indentificat o serie de nereguli și în urma auditului financiar efectuat au decis că în perioada mai 2011 – aprilie 2015, Doina Migleczi a angajat o serie de cheltuieli nejustificate/nelegale. Anul de glorie al unor astfel de plăți a fost 2014, când Teatrul a avut cel mai mare buget – 2,7 milioane lei.

Apartament închiriat și cazări nejustificate, cheltuieli ilegale de protocol, deratizări doar pe hârtie, comisioane umflate pentru filme, diurne cu date false, au fost acțiuni întreprinse de managerul Migleczi cu acordul și susținerea Aurei Popescu, director economic. În urma mai multor verificări din partea conducerii Primăriei Râmnicu Vâlcea, de la vremea respectivă – Gigi Matei, primar și Cocoș Vasile, viceprimar – cele două angajate ajung să își dea demisia de „bună” voie.

În luna mai 2016, la Tribunalul Vâlcea, se înregistrează dosarul cu nr. 3797/90/2015*, având ca obiect recuperare prejudiciu, părți fiind Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea – reclamant și Migleczi Doina și Popescu Aurora – pârâte.

După 29 de termene, în iulie 2020, instanța decide:

„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul TEATRUL MUNICIPAL “ARIEL” RM.VÂLCEA, în contradictoriu cu pârâtele Migleczi Eugenia – Doina şi Popescu Aurora şi în consecinţă: obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 31.658 lei, cu titlu de prejudiciu adus reclamantului, la plata de majorări de întârziere, calculate până la data de 31.05.2015, în cuantum de 8.350 lei, precum şi la plata, în continuare, de majorări de întârziere, ce se vor calcula până la data plăţii integrale a debitului principal. Respinge în rest cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată. Compensează cheltuieli de judecată efectuate de părţi în legătură cu prezentul litigiu. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată astăzi, 01.07.2020”.

În august 2020, Teatrul „Ariel” face recurs, în septembrie și Doina Migleczi și Aurora Popescu fac recurs, în decembrie instanța admite recursurile, casează sentința și reține cauza spre rejudecare, iar

în 9 februarie 2021 decide :

„Respinge excepţia nulităţii cererii. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Migleczi Eugenia Doina. Admite în parte cererea. Obligă pârâtele la suportarea prejudiciului în cuantum de 41.857 lei, debit, şi accesorii de 9.565,64 lei, în proporţie de 50% fiecare. Obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 444 lei. Definitivă”.

Așadar, după 5 ani, Doina Migleczi și Aurora Popescu au fost obligate să plătească în solidar, în cote egale, prejudiciul stabilit de instanța de recurs. Cu alte cuvinte, soțul manager și-a „îngropat” soția, fost director economic care a considerat că dacă are acces la banii publici își poate băga mâna în ei până la cot. Mai mult, „invidioșii” susțin că Teatrul „Ariel” și astăzi este condus din umbră tot de această „directoare”.

Cum a ajuns Popescu Gabriel manager la acest Teatru, Popescu Aurora angajată la Primăria Ocnele Mari, după ce a fost prinsă cu plăți ilegale, Popescu Vlad regizor (fiul celor doi) angajat la Teatrul „Ariel” sau cum această instituție parcă ar fi afacere de familie, nu știm ! Poate vom afla! Cert este că la această instituție iar încep să-și facă apariția haosul financiar și concursurile cu dedicație.

Vom reveni !

 

Preluare adevărul.ro

Apartament închiriat cu banii râmnicenilor

Printre deficienţele constatate se numără oferirea de servicii de cazare în valoare de 9.589 de lei, în unităţi hoteliere din Râmnicu Vâlcea, actorilor de la alte teatre din ţară. În acest caz, la prejudiciul constatat se adaugă şi penalităţi de 2.291 de lei calculate până la 31.05.2015. Oaspeţii care au venit să joace pe scena Teatrului „Ariel” au fost cazaţi la hotel deşi conducerea teatrului avea la dispoziţie un apartament închiriat de la o persoană fizică, prejudiciul calculat în acest caz fiind de 8.640, 59 lei, la care se adaugă penalităţi de peste 2 450 de lei. Printre cheltuielile considerate ilegale se numără cele ocazionate de deplasarea mai multor angajaţi în Franţa, în perioada 30.06.2014- 6.07.2014, într-un schimb de experienţă.

Conducerea teatrului a aprobat atunci cheltuieli cu diurna de 100 %, în loc de 50 % cât era legal, în ciuda faptului că partea franceză s-a angajat să suporte toate cheltuielile masa şi cazarea. În acest caz, prejudiciul calculat depăşeşte 4000 de lei. 18 000 de lei, comisionul furnizorului de filme. Conform raportului întocmit de Curtea de Conturi, fosta echipă managerială de la teatru trebuie să returneze 18 000 de lei, reprezentând comisionul acordat furnizorului de filme de la Cinematograful „Geo Saizescu”. Sumele plătite cu titlu de comision de furnizare au fost mult mai mari decât cele rezultate din aplicarea prevederilor contractuale, apreciază auditorii.

De asemenea, inspectorii Curţii de Conturi i-au imputat fostei directoare a teatrului 9. 784 de lei, sumă plătită unei firme de dezinsecţie şi deratizare, al cărui reprezentant nu a confirmat însă că ar fi prestat serviciile prevăzute în contract. În 2015, teatrul a fost dat în judecată pentru că a refuzat să deconteze servicii de deratizare în cuantum de 27 000 de lei, servicii pe care reprezentantul unei societăţi din Râmnicu Vâlcea susţine că le-a prestat în 2014. Niciunul dintre angajaţii teatrului nu a confirmat însă că respectiva firma ar fi prestat serviciile prevăzute în contract, astfel că cele două părţi au ajuns în instanţă.

Nu recunosc prejudiciul Doina Miglezi şi Aurora Popescu, fosta contabilă a teatrului, au fost notificate cu privire la suma pe care trebuie să o achite teatrului, după controlul Curţii de Conturi. Actuala conducere a teatrului a fost nevoită să meargă însă în instanţă pentru recuperarea banilor, pentru că atât Doina Miglezi, cât şi Aurora Popescu au refuzat să achite vreun leu în urma auditului financiar, pe motiv că nu recunosc prejudiciul. Acestea au contestat în instanţă raportul Curţii de Conturi.

„Cele două persoane au fost informate cu privire la concluziile din raportul Curţii de Conturi şi că trebuie să returneze banii, dar ne-au comunicat că nu recunosc raportul şi prejudiciul”, a precizat Nicolae Poghirc. Teatrul Ariel şi Primăria Râmnicu Vâlcea au termen până la data de 31.05.2016 să recupereze prejudiciul de 68 977 de lei. În cazul în care nu va fi respectat termenul, reprezentanţii celor două instituţii vor fi obligaţi să acopere gaura cu bani din propriul buzunar.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.