246 total views

…și să înțelegeți astfel de ce am ajuns unde am ajuns, cu așa primari care habar nu au cu ce se mănâncă administrația sau dacă știu… își bat joc. Suspect este că în demersul primarului se alătură și secretarul.

Un proiect de hotârâre pe care îl pui pe ordinea de zi a unei ședințe de CL fie ea ordinară, extraordinară sau de îndată, este vizat de legalitate de către secretarul municipiului, orașului sau comunei. Astfel că, toate proiectele inițiate de primar, consilieri locali ori cetățeni sunt verificate și puse pe ordinea de zi după ce întrunesc toate condițiile.

În cazul Primăriei Crețeni, căci despre această instituție este vorba, observăm cum primarul și secretarul și-au dat mâna pentru a expune hoția sau prostia. Nu știm exact!

Prin Ordin al Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 280/02.10.2019 s-a dat publicității lista proiectelor aprobate pentru finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI), unde la poziția 54 găsim aprobat proiectul UAT Crețeni – „Modernizare drumuri de interes local L=2,85 km” – 4.414.929 lei.

Deci, în data de 2 octombrie FDI îți aprobă la finanțare proiectul și tu primar și secretar pui pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 25 octombrie „proiect de hotărâre cu privire la aprobarea garantării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 4.414.929 lei pentru investiția „modernizare drumuri de interes local L-2,85 km în comuna Crețeni, județul Vâlcea”

Mai mult, contractarea împrumutului a fost proiect pus pe ordinea de zi a 2 ședințe, respectiv 18 și 25 octombrie, ambele după ce FDI le aprobase finanțarea în data de 2 octombrie. Incredibil, dar adevărat, cum fac unii administrație.

Reamintim, că într-un articol recent dedicat tot acestui subiect, am întrebat edilii din județ cam cât ar fi 1 km de drum local asfaltat cu toate cele necesare și am aflat că în timp ce la Crețeni 1 km costă 1,5 milioane lei, la alți primari ar fi un cost undeva la vreo 600.000 lei.

Până la urmă, ce proiecte a verificat și a aprobat FDI, în condițiile în care se observă că proiectele sunt mult supraevaluate? A verificat cineva ce prostii sunt scrise în proiecte? Adminsitrația Crețeni observăm cum lucrează, vă dați seama ce proiect a depus? Cu toate astea, FDI l-a aprobat!!!

Ce proiecte a verificat și aprobat FDI în condițiile în care la Ghioroiu/Vâlcea 10,5 km asfaltare drumuri locale au un cost de 14.212.666 lei și la Valea Mare/Vâlcea 10,9 km, tot asfaltare drumuri comunale, au un cost de 11.895.658 lei?

Ce proiecte a verificat și aprobat FDI în condițiile în care pentru Dănicei, Dăești, Zătreni, Mitrofani, Mădulari, Vlădești, de exemplu, au fost alocate fonduri de peste 10.000.000 lei/UAT, dar nu este specificat ca la alte proiecte aprobate nr. de km pe care UAT-urile respective vor să le asfalteze?

Are dreptate senatorul PNL Florin Roman când spune că:

În perspectiva retragerii de la guvernare, urmare a demiterii guvernului Dăncilă, PSD arde şi pârjoleşte finanţele ţării! După ce au alocat peste 90% din contracte, strict politic, prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, din totalul de 10 miliarde de lei, PSD a venit cu un nou amendament în care majorează plafonul la 25 de miliarde de lei, cu 15 miliarde de lei peste alocarea iniţială. Mai pe înţelesul tuturor, PSD ia echivalentul a peste 5 miliarde de euro din bani publici, pentru a-i aloca în grabă primarilor PSD, ca să-i mobilizeze pentru campania prezidenţială a Vioricăi Dăncilă. Mita de 5 miliarde de euro este împărţită discreţionar, strict politic, prin pixul şefului Comisiei Naţionale de Prognoză, celebrul domn Ghizdeanu. Se grăbeşte practic semnarea contractelor de către primarii PSD, la presiunea baronilor PSD, astfel încât noua guvernare să fie obligată să onoreze nişte contracte în vigoare”, a afirmat Florin Roman, pentru adevărul.ro

Concluzia?

PSD pe ultima sută de metri își bate joc de banii publici, aruncând în stânga și în dreapta sume colosale pe proiecte nejustificate și supraevaluate!!! Ăsta este adevărul! Și toată această risipă o face Viorica Dăncilă – candidat la președinția României.

MAI PUTEȚI CITI SAU RECITI

 

Primarul vrea să împrumute 4, 5 milioane de lei, pe 20 de ani, pentru doar 3 Km…

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.