1,199 total views

alături de Asociația Zâmbete Colorate și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea, concurs ce se va desfășura în Râmnicu Vâlcea. Înscrierile au început, iar concursul se va desfășura în perioada 14 octombrie – 20 noiembrie 2021 astfel:

14-31 octombrie – înscrierea participanților

01-02 noiembrie – transmiterea sarcinilor

03-15 noiembrie – realizarea sarcinilor

17-20 noiembrie – jurizarea și premierea câștigătorilor

La concurs se pot înscrie 15 echipe formate din câte 3 tineri liceeni din județul Vâlcea. Echipele formate vor descoperi obiective socio-culturale, istorice și religioase ale orașului Râmnicu Vâlcea după descifrarea misterelor din indiciile puse la dispoziție de organizator. Pentru fiecare dintre obiectivele descoperite, echipa va realiza materiale promoționale care trebuie să cuprindă date despre istoric, arhitectură, particularități, fotografii, precum și un mesaj de promovare.

Materialele vor fi prezentate în felul următor…

Scris – despre istoricul, arhitectura, particularitățile sau legende despre fiecare obiectiv

Fotografii cu fiecare obiectiv descoperit;

O fotografie de grup, cu ținuta personalizată din cadrul proiectului, realizată la obiectivele descoperite;

Îndemnul pentru a vizita orașul sub formă scrisă (mesaj)/ video (filmuleț, nu mai mult de 3 min)

…vor fi transmise până pe 15 noiembrie ora 23.59 pe adresa de email tineretvalcea@gmail.com cu mențiunea că organizatorii își rezervă dreptul de folosință asupra materialelor pentru promovarea obiectivelor turistice din municipiul Râmnicu Vâlcea. Materialele vor fi punctate atât de un juriu de specialitate cât și de ceilalți participanți la treasure hunt. Organizatorii evenimentului au pregătit de asemenea premii și multe alte suprize pentru participanți. Persoanele care doresc să se înscrie o pot face la linkul https://docs.google.com/forms/d/1AgmRrPr_JGM8LKNPP-9GVQyZUy71FuCsDcr1G5iqFKY/edit

Detalii se pot obține la numărul de telefon 0721322601- consilier Camelia Băluțoiu.

Imaginea nu are legătură cu articolul, reprezintă tineri liceeni care participă la alte acțiuni ale DJTS Vâlcea, concursul mai sus menționat se află la prima ediție!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.