496 total views

…totul pentru că astăzi toți creștinii ortodocși au sărbătorit Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare bisericească ce este pomenită în calendar pe 1 Octombrie al fiecărui an. Un eveniment prăznuit de Biserică spre a ne aminti că prin nevoință și rugăciune putem primi și noi în greutățile vieții noastre ,,neîncetatul ajutor al Maicii Domnului!”.

Așadar, la ceas de sărbătoare, în localitatea Bunești, sat Titireci, un nou localnic, pe numele său Toma Mădălin, a avut milostenia de a sfinți o troiță. Inițiativa localnicului s-a transformat într-un eveniment onorat de prezența mai multor preoți cum ar fi – pr. Cătălin Sandu, pr. Adrian Geană, pr. Grigorie Giura și pr. Nicolae Văduva, a edilului acestei comunități – Radi Viorel, dar și un număr impresionant de localnici/enoriași. Primarul s-a arătat foarte încântat de inițiativa vecinului Toma, care deși nu este localnic de mult timp, stabilindu-se în această comună de doar un an, iată, a adus un suflu duhovnicesc tuturor. Importanța evenimentului a fost încununată și de aniversarea zilei de naștere a fondatorului troiței.

Cum a apărut această sărbătoare în Calendarul Creştin Ortodox?

Acoperământul Maicii Domnului aminteşte de apariţia Maicii Domnului într-un cartier din Constantinopol, în secolul al X-lea, atunci când oraşul era ameninţat de invazia ruşilor kieveni. După ce Maica Domnului s-a arătat şi a petrecut mult timp în rugăciune, într-o biserică, oraşul a scăpat de pericol şi suferinţă, spune tradiţia.

În zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei, potrivit noutati-ortodoxe.ro.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.