58 total views

Lansat în fotbalul mare de la Râmnicu Vâlcea, fostul atacant Sergiu Radu, retras din activitate, a pus recent bazele unei firme de impresariat care îi poartă numele. Sergiu Radu a fost lansat în fotbalul mare de profesorul Nicolae Bugheanu. “Avea viteză, ambiţie şi tehnică la minge. A fost un băiat cuminte şi ascultător, nu mi-a ieşit niciodată din cuvânt. Sapte ani l-am pregatit”, rememorează Nicolae Bugheanu. După ce a obţinut în septembrie licenţa de impresar FIFA de la Federaţia Germană de Fotbal, Sergiu Radu a demarat un nou proiect. ”Sergiu Radu Sports Management” este agenţia de impresariat aflată la început de drum şi care îl are în frunte pe fostul jucător al echipelor CSM Râmnicu Vâlcea, Jiul Petroşani, Olimpia Satu Mare, Rapid, Naţional, Le Mans, Wolfsburg, Stuttgart, Koln, Cottbus şi Aachen. Agenţia de impresariat are şi un site modern,www.sergiu-radu-sportsmanagement.de, disponibil deocamdată doar în limba germană.


RADU: VALCEA A LANSAT MULTI FOTBALISTI BUNI

În România, principalul său colaborator este vechiul său prieten, Narcis Enăchescu, cu misiunea de a descoperi şi propune tineri jucători, care să semneze contracte de reprezentare cu agenţia. Fostul atacant ştie că regiunea Oltenia a fost un izvor nesecat de talente de fotbalişti. ”Vâlcea a lansat în ultimii ani mulţi fotbalişti buni, asta nu înseamnă însă că a fost un club puternic financiar. S-au schimbat finanţatorii, până acum nu a fost un proiect clar, care să aibă ca scop promovarea. Mă bucur că din acest an, se vorbeşte şi se doreşte accederea echipei în Liga I, chiar dacă clubul nu dispune de un buget foarte mare”.

DANI IANCU SI CATALIN PIRVULESCU AU SEMNAT CU SRSM

Primii doi jucători care au semnat contracte de colaborare cu ”Sergiu Radu Sports Management” au fost doi tineri fotbalişti de la CSM Râmnicu Vâlcea, Daniel Iancu (foto) şi Cătălin Pîrvulescu. Alţi doi jucători care au trecut recent pe la Vâlcea, Albert Voinea (CS Universitatea Craiova) şi Andrei Neagoe (Metalul Reşiţa) au devenit şi ei reprezentaţi de Sergiu Radu. ”Mă axez pe jucători tineri, de perspectivă, pe care să îi ajut întâi să facă pasul spre Liga I şi ulterior spre campionatele puternice, în special în Germania, acolo unde am cele mai multe contacte” a explicat Sergiu Radu.

RADU: CSM VA REUSI SA PROMOVEZE

Sergiu Radu apreciază faptul că, după mulţi ani, CSM Râmnicu Vâlcea se implică din nou în lupta pentru promovare. ”Este un culoar foarte bun pentru Vâlcea, chiar dacă CS Universitatea şi Târgu Mureş s-au întărit şi au bugete mult mai mari. S-a făcut o treabă bună la CSM, cu bani destul de puţini, cu doar 4-5 jucători cu experienţă şi mulţi tineri, în mare parte cred că este meritul lui Claudiu Niculescu. Chiar dacă nu va reuşi în acest an, Vâlcea trebuie să continue şi sezonul următor cu acelaşi lot, eventual mai aduşi jucători şi neapărat cu acelaşi antrenor, pentru că, în România, tehnicienii se schimbă foarte des. Urmând acest drum, a unui proiect pe 2-3 ani, CSM va reuşi, cu siguranţă, să promoveze”.

Sursa: Articol scris de Adi Georgescu pentru www.liga2.ro

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.