Loading

Un studiu recent arată că neîncrederea în instituții este maximă în țări din partea estică a Uniunii Europene, precum Bulgaria, România, dar și altele. Corupția ridicată la nivel de țară tinde să fie însoțită de o mare neîncredere instituțională, urmare, între altele, a unei proaste funcționări a instituțiilor publice, a unei corupții sporite. Pe lângă cele însemnate în analizele efectuate de specialiști, toată media scrie că angajările în sectorul public sunt fraudate.

În Consiliul Județean Vâlcea, angajările sunt sau nu fraudate?

În articolul cu titlul „succesul în administrație: de la spălătorie auto la…”, am promis că vom reveni cu un articol privind societatea Fox Management Consultants, societate care are articole în media locală/regională/națională doar de „bine”. Spuneam că „concursurile” se fac prin intermediul unor firme private care se ocupă de plasarea forței de muncă. O astfel de firmă s-a ocupat și de recrutarea membrilor ajunși în Consiliul de Administrație – CA al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri – RAJDP, societate din subordinea Consiliului Județean Vâlcea.

În acest sens, firma „selectată” de Consiliul Județean a fost, cum spuneam, Fox Management Consultants, o firmă de resurse umane de la București, condusă de o singură persoană – Magdalena Cristina Radu, fostă jurnalistă. Presa locală spune că această firmă de consultanță a monopolizat numirile în companiile de stat din zonele unde aceasta a avut contracte de consultanță privind numirile de directori în companiile de stat ori în CA-urile instituțiilor. Criteriile de selecție a candidaților și condițiile de înscriere pentru concursuri sunt impuse de conducerea firmelor/instituțiilor împreună cu Fox Management Consultants SRL.

Cine este mai exact Fox Management Consultants SRL

Numele acestei firme apare menționat, în special în presa locală, în câteva cazuri cu suspiciuni privind măsluirea unor concursuri pentru funcțiile de conducere din companiile de stat. Spre exemplu, în 2020, presa locală din Iași menționa firma Fox Management Consultants SRL ca fiind în spatele trucării concursurilor pentru angajările la firmele ApaVital Iași sau EcoSalubritate SA, din Pașcani. În aceste cazuri, procedurile de selecție ar fi fost repetate în mai multe rânduri, fără temei, iar contracandidații, respinși imediat după analiza dosarelor. Probleme au fost semnalate și la Brașov, la RIAL SRL, firmă care administrează fondul imobiliar al mmunicipiului Brașov, aici selecția candidaților fiind pusă sub semnul întrebării.

Cele mai recente proceduri de selecție în care Fox Management Consultants a fost contractată ca expert independent potrivit normelor privind guvernanța corporativă sunt cele organizate de Consiliul Județean Dolj pentru recrutarea a 30 de membri în consiliile de administrație ale companiilor și regiilor din subordine. Este vorba despre Regia Autonomă Aeroportul Internațional Craiova, Societatea Pentru Lucrări Drumuri și Poduri, Parc-Turism SA, Parc Industrial SA, High-Tech Industry Park Craiova SA și Oltenia Business Park SA. Achiziția pentru serviciile de consultanță oferite, realizată în august 2024, se ridică la 36.000 de euro, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, pentru fiecare administrator fiind plătită suma de 6000 de lei. Ca cele menționate sunt multiple.

Prețuri în funcție de cine cere

„Nu este clar ce criterii folosește firma pentru a-și stabili oferta de preț, având în vedere că, la doar două luni după cumpărarea făcută de Consiliul Județean Dolj, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova, aflată în subordinea Consiliului Local Craiova, a plătit suma totală de 7965 lei către Fox Management Consultants pentru servicii în recrutarea directorului general, a celui tehnic și a managerului de la Sala Polivalentă din Craiova. Totodată, firma este implicată și în selectarea directorului economic de la Compania de Apă Oltenia SA, unitate de la care a primit 10.000 de lei pentru serviciile sale”.

Așadar, în spatele multor concursuri organizate de instituții s-a aflat compania privată Fox Management Consultants SRL – „expert” independent în consultanță de recrutare resurse umane.

Acum, condițiile de participare pentru ocuparea unei funcții de conducere la o societate sau CA-ul unei societăți/instituții publice trebuie să fie exigente, dar nu restrictive. Trebuie să participe persoane atât din interior, cât și din exterior, dacă aceștia dovedesc profesional că merită acest lucru.

Ce face FOX Management Consultants?

Pentru acest lucru, societatea elaborează documentele necesare în conformitate cu OUG 109/2011 – profilul candidatului pentru funcțiile care urmează să fie selectați, anunțurile privind selecția pentru presa scrisă și online, criterii de evaluare și selecție, stabilirea conținutului dosarului pentru depunerea candidaturii de către persoane fizice și juridice, recomandări de nominalizare, și multe alte documente necesare participării la concursurile directorilor și membrilor din CA-uri.

Se presupune că „cei” de la firma – Fox Management Consultants SRL – sunt specialiști în recrutarea de personal. O firmă cu o astfel de activitate trebuie să fie deschisă atât candidaților din mediul privat, precum și celor bine pregătiți, chiar dacă aceștia nu au lucrat în societatea respectivă. În acest fel, concurența ar fi una benefică. Nu este însă și cazul acestei societăți „selectate” de CJ Vâlcea, care, iată, este acuzată de măsluirea/trucarea concursurilor pentru angajările de la stat. Cu ajutorul acestei firme, în societățile aflate în subordonarea Consiliului Județean Vâlcea, mai nou, vedem „admise” persoane care apar din neant și care nu au nici o legătură cu instituțiile unde sunt plasate politic, fiind de fapt doar lipitori de afișe în campaniile electorale.

Firmă inactivă

„Fox Management Consultants SRL a fost înființată în anul 2012, Magdalena Radu fiind administrator și asociat unic al firmei de plasare a forței de muncă. În anul 2022, firma a avut o cifră de afaceri de 333.000 lei, realizând un profit brut de 232.000 lei. A fost al doilea cel mai bun an din istorie al firmei, după ce în 2021 realiza un profit de 264.000 lei. De altfel, această firmă a reușit să aibă un profit de peste 100.000 lei abia din anul 2019”, relatează media locală.

Recrutări cu scandal prin țară

Fox Management Consultants, despre care am arătat că este implicată în recrutările de directori și administratori la companiile de stat a fost, de-a lungul timpului, subiectul mai multor controverse, redate în presa locală din mai multe orașe din țară, unde firma a fost consultant pentru autorități publice sau companii de stat. Datele publice arată că Fox Management Consultants are un singur angajat, a avut mai multe perioade în care a avut activitatea suspendată iar în 2023 a avut o cifră de afaceri de peste 1,1 milioane lei din care un milion au fost doar profit. Majoritatea sumelor câștigate provine din contracte cu statul iar cumpărările făcute de autorități sau companii publice sunt realizate în mod direct din catalogul SEAP, având în vedere că este vorba despre sume mici.

Așadar, vedem că organizarea și funcționarea instituțiilor publice, din subordinea Consiliului Județean Vâlcea, lasă mult de dorit. Consiliul Județean este în continuare instituția mătușilor, a soacrelor, nepoților, cumnaților, amantelor, pițipoancelor, fraților, etc. Întrebăm din nou: cum să credem noi că nu sunt „deranjate”concursurile, când în spațiul public răzbat informații negative despre unii angajați din CJ Vâlcea, ori despre firmele în contract cu instituția? Somn ușor, Cetatea Vâlcii!

Art.7 din Legea nr.190/2018 menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Publicația „Timpul de Vâlcea” pune la dispoziția persoanelor interesate dreptul la replică prin intermediul următorului e-mail: timpuldevalcea@yahoo.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.