61 total views

Combinatul Oltchim (OLT), companie aflată în insolvenţă, a încheiat primul trimestru cu pierderi de 85,92 milioane lei (19,6 milioane euro), în creştere cu 3,7%, iar vânzările au coborât de trei ori, la 82,77 milioane lei (18,8 milioane euro). În primele trei luni ale anului trecut, combinatul chimic a consemnat pierderi de 82,81 milioane lei şi vânzări de 254,48 milioane lei, informează Mediafax.

Veniturile totale au scăzut de 2,8 ori în primul trimestru din acest an, la 91,65 milioane lei, iar cheltuielile au fost de 1,9 ori mai reduse, de 177,57 milioane lei. La finele lunii martie, Oltchim avea datorii totale de 3,51 miliarde lei, în creştere cu 26,2% faţă de finalul anului trecut. Printre creditori Oltchim se numără BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica SA, SALROM şi CFR Marfă. Oltchim a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie, după ce o încercare de privatizare a eşuat anul trecut pentru că Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a achitat banii pe pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat săptămâna trecută, că a primit zece scrisori de intenţie pentru combinatul din Râmnicu Vâlcea, de la companii mari din India, Qatar, Marea Britanie, Germania, Israel sau Azerbaijan. Autorităţile române s-au angajat prin acordul cu FMI să privatizeze Oltchim, în caz contrar compania urmând să intre în lichidare. Statul deţine prin Ministerul Economiei 54,8% din acţiunile combinatului, iar firma PCC SE, înregistrată în Germania, un pachet reprezentând 32,34% din titluri.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.