Loading

O postare optimistă pe rețelele de socializare și un comunicat scurt au anunțat recent că, pentru al șaptelea an consecutiv, Consiliul Județean Vâlcea sare în ajutorul fotbalului local.

  • fotbal, bani publici și interese

  • ce nu se spune în comunicatul oficial al CJ Vâlcea

  • traseul banilor de la CJV până la firma agreată

  • miliarde aruncate pe echipamente, scandalul tăcut din spatele AJF Vâlcea

  • încrengături, voturi și echipamente din Italia, cine domină achizițiile din fotbalul vâlcean

Vineri, 12 septembrie, reprezentanții celor 87 de cluburi afiliate la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Vâlcea au primit mingi, spray-uri medicale și materiale specifice de antrenament. Dincolo de pozele cu zâmbete și felicitările adresate conducerii AJF și primarilor, comunicatul oficial lasă o mare pată albă: transparența. În textul difuzat de Consiliul Județean nu se suflă o vorbă despre suma exactă alocată din banii publici ai județului, despre licitația sau procedura de achiziție publică organizată și nici despre numele societății comerciale care a furnizat aceste materiale sportive.

Informații din interior: traseul banilor și un abonat „cu dedicație”?

La scurt timp după publicarea comunicatului triunfalist, pe adresa redacției noastre au sosit mai multe semnalări din partea unor oameni din fotbalul vâlcean și din comunitatea locală. Informațiile primite conturează o imagine mult mai puțin idilică a acestor donații anuale. Dacă în primii ani fondurile nerambursabile oferite de CJ Vâlcea către AJF erau folosite pentru acoperirea baremurilor de arbitraj — un ajutor direct și concret pentru toate cluburile —, de ceva timp strategia s-a schimbat, iar banii se duc pe echipamente, treninguri și mingi. Conform surselor noastre, „abonată” la aceste contracte de achiziție ar fi devenit firma Make Sport SRL, administrată de Cornel Ciobanu, un om de afaceri originar din zona Laloșu.

Miza electorală și profilul controversat al furnizorului

Aspectele care ridică mari semne de întrebare vizează atât contextul politic, cât și trecutul și activitatea furnizorului de echipamente. Aceste echipamente furnizate ar fi importate din zona Napoli (Italia). În comunitatea locală și printre oamenii din fotbal circulă de mai mult timp zvonuri și suspiciuni cu privire la modul în care sunt aduse aceste mărfuri, dar și referitoare la conduita administratorului, descris de localnici ca fiind o persoană conflictuală. Administratorul Make Sport SRL, Cornel Ciobanu, s-ar fi implicat masiv în susținerea echipei de fotbal din Laloșu în campionatul 2023-2024 (premergător alegerilor locale), echipă care a și terminat pe primul loc în acel sezon.

Sursele noastre susțin că acesta s-ar fi lăudat în anumite cercuri că implicarea sa a venit ca o „directivă” pentru a crea imagine favorabilă în an electoral. În ziua alegerilor locale din 2024, acesta ar fi fost prezent ore în șir la secțiile de votare promovând un anumit partid politic. După trecerea alegerilor, rezultatele echipei au scăzut drastic. Mai mult, în trecut, Cornel Ciobanu era considerat un opozant al actualului președinte al AJF Vâlcea, Adrian Comănescu, fiind apropiat de fosta conducere a asociației. Schimbarea radicală de poziție și parteneriatul de afaceri apărut ulterior trezesc semne de întrebare în rândul membrilor afiliați.

Proceduri legale sau atribuiri directe? Întrebări pentru AJF Vâlcea

Fără a acuza direct, redacția noastră consideră că este de datoria publică să adreseze câteva întrebări ferme conducerii AJF Vâlcea și președintelui Adrian Comănescu:

– Cum s-a ajuns la selectarea firmei Make Sport SRL? Au fost publicate anunțuri de selecție de ofertă prin care AJF își exprima dorința de a achiziționa materiale sportive?

– S-au respectat toate procedurile legale de achiziție publică? Au existat și alți competitori care ar fi putut oferi un preț mai mic sau produse de o calitate mai bună pentru aceleași sume furnizate din bugetul județean?

– Care este valoarea totală a contractelor atribuite acestei firme în ultimii ani din fondurile nerambursabile primite de la Consiliul Județean?

Materiale consumabile versus baze sportive durabile

O altă critică întemeiată adusă de oamenii din fotbalul vâlcean vizează oportunitatea acestor cheltuieli. Materialele sportive oferite (mingi, echipamente) se degradează, se pierd sau, mai grav, în unele comune nici măcar nu sunt folosite — fie din cauza adversităților politice locale, fie pentru că cluburile dețin deja echipamente de o calitate superioară de la branduri consacrate. Oamenii din sportul vâlcean atrag atenția că miliardele de lei vechi direcționate anual spre aceste achiziții ar fi mult mai bine investite în modernizarea bazelor sportive locale (urmând modelele de investiții durabile din localități precum Păușești Otăsău sau Măglași) ori finanțarea centrelor de copii și juniori, acolo unde se construiește cu adevărat viitorul fotbalului din județ. O bază sportivă modernizată rămâne comunității zeci de ani. În schimb, mingile și spray-urile se consumă, lăsând în urmă doar facturi achitate din banii publici ai vâlcenilor.

Banii publici cer transparență, nu tăcere…

Demersul nostru nu este un atac la persoană și nici o acuzație directă lansată fără acoperire. Vorbim însă despre bani publici, despre sume importante alocate din bugetul județului Vâlcea, iar modul în care acești bani sunt cheltuiți reprezintă o temă de interes public major pentru toți locuitorii județului. Nu intenționăm să pierdem timpul prin labirintul birocratic al cererilor pe Legea 544/2001 pentru a smulge răspunsuri care ar trebui să fie, prin natura lor, publice și transparente. Redacția noastră rămâne deschisă adevărului.

Prin urmare, dacă reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea, conducerea AJF Vâlcea prin președintele Adrian Comănescu sau administratorul societății Make Sport SRL consideră că informațiile semnalate de oamenii din fotbalul local necesită clarificări, rectificări sau completări, îi invităm să ne transmită un drept la replică. Spațiul nostru editorial le stă la dispoziție pentru a prezenta public dovezi, cifre și explicații clare. Până atunci, întrebările rămân, iar cetățenii au dreptul să știe unde se duc banii lor.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.