338 total views

Un nou termen în dosarul de revizuire al primarului Gutău Mircia are loc astăzi, 29 octombrie, dată la care a fost citat un martor ce nu a fost la prima judecată și anume, Florin Preda juristul (la vremea respectivă) societății Rovimet, societate deținută de denunțătorul Crinu Popescu, cel care l-a băgat în pușcărie pe Gutău Mircia.

Nu am dorit decât să-i informăm pe cititorii noștri și astfel să-i ținem la curent cu evoluția procesului, dar observăm că într-o publicație locală, avocatul lui Mircia Gutău, Octavian Fieroiu declară: „am cerut și mi s-a admis să fie audiat ca martor fosul lui jurist, Florin Preda”, iar publicația mai specifică: „în opinia avocatului Octavian Fieroiu, declarația acestuia este foarte importantă pentru a lămuri împrejurările în care s-au produs faptele acum mai bine de 12 ani” și nu puteam să lăsăm opinia publică să nu înțeleagă declarațiile.

Păi dacă așa susține autorul articolului, atunci, în opinia noastră, clar ceva nu este în regula și dacă răspunsurile lui Crinu Popescu, la termenul din 15 octombrie, au fost halucinante, noi ne permitem să speculăm ideea că avocatul Fieroiu ori a băut ceva înainte să declare așa ceva ori e plătit peste măsură. Să vii după 12 ani să spui că declarația juristului Preda „este foarte importantă pentru a lămuri împrejurările în care s-au produs faptele acum mai bine de 12 ani” pe tine avocat, oricare ai fi, te descalifică. Cu atât mai mult pe tine avocat Fieroiu.

Este inadmisibil să îl aduci abia acum la bară pe cel care chipurile îți clarifică tot. De ce domnule avocat, nu ați cerut ca juristul Preda să fie audiat la prima judecată, dacă declarația lui este atât de importantă? Cum ați putut omite așa ceva? Să înțelegem că Mircia Gutău a fost găsit vinovat pentru că nu ați cerut audierea juristului Preda, care ar fi descurcat toate ițele, iar Gutău nu ar mai fi făcut pușcărie? Dacă nu se judeca revizuirea, cine îl mai audia pe juristul Preda? Cum v-ați gândit abia acum să-l aduceți la bară, decât dacă nu ați făcut o înțelegere?! Că așa se deduce, nu de alta…

În același articol avocatul Fieroiu mai declară„…l-am întrebat dacă obținuse în prealabil un certificat de urbanism. A răspuns afirmativ. În baza lui, a solicitat și autorizație de construire, dar nu a construit nimic. L-am întrebat dacă știa ce trebuia să facă ca să-l prelungească. A răspuns că o simplă cerere, prin care se prelungea certificatul. Însă, dumnealui a preferat să dea șpagă”…

Ce să înțelegem din această declarație? Avocatul Fieroiu  ne dă de înțeles că Gutău Mircia a luat șpagă 50.000 de euro? Cititorul neavizat clar asta va deduce. Dar poate ne explică primarul Gutău Mircia ce a vrut avocatul să spună.

Am întrebat 100 de vâlceni cum înțeleg această declarație, iar cele mai multe răspunsuri au fost: „ da, asta înțeleg”, „nu știu ce să vă spun”, „nu cred că avocatul a declarat așa ceva”…

În același context, întrebăm: de ce oare vicele Dicu Nicolae nu a dorit să se reabiliteze? Pentru că nu are banii lui Gutău să dea „cadouri” la vocați? Pentru că știe că este vinovat? Un lucru este clar: vicele Dicu nu s-a dus de capul lui să strângă șpaga, dar cum s-a întâmplat exact probabil nu vom știi niciodată și sigur acesta va lua cu el în mormânt secretul șpăgii!

Așadar, continuăm să publicăm etapele dosarului de revizuire și le reamintim cititorilor noștri că în speranța unei hotărâri definitive mai favorabile, edilul depune la ICCJ cerere de revizuire, deoarece în cauza „Gutău împotriva României” prin cererea nr. 41.468/10 Strasbourg, Curtea hotărăște că a fost încălcat art.6 din Convenție.

Cererea de revizuire

Pe 18 decembrie 2017 se constituie dosarul penal cu nr. 3487/1/2017 pentru luare de mită, stadiul revizuire-recurs, unde Gutău Mircia are calitatea de revizuent, iar în data de 2 aprilie

2018 instanța decide că „în temeiul art. 465, alin.11, lit.b, Cod procedură penală, admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Gutău Mircia împotriva deciziei penale nr. 273/27.01.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 698/57/2008. Desființează decizia penală, numai cu privire la revizuentul Gutău Mircia și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de recurs”.

Rejudecarea dosarului – luare de mită

În urma deciziei, pe 3 aprilie 2018 se constituie la ICCJ dosarul – 914/1/2018 – secția penal, obiectului dosarului – luare de mită (art.289 NCP), stadiul procesual – recurs – părțile din dosar fiind:
• Gutău Mircia – Intimat (inculpat)
• Dicu Nicolae – Intimat (inculpat)
• GUTAU MIRCIA – Intimat
• PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE – SERVICIUL TERITORIAL CONSTANŢA – Recurent
• Gutău Mircia – Intimat (inculpat)
• Dicu Nicolae – Intimat (inculpat)

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.