Loading

…așa cum este cunoscut în România, a ajuns la cea de-a VIII-a ediție națională. Peste 12.000 elevi din România vor lua parte la campania din acest an, care se va derula cu respectarea măsurilor privind prevenirea SARS-COV-2, Râmnicu Vâlcea participând cu 256 elevi de la clasele pregătitoare și primare ale școlilor Anton Pann și Goranu.

Cele 2 școli se alătură astfel altor 62 de unități de învățământ din celelalte 17 orașe organizatoare : Aiud, Alba Iulia, Bistrița, Brașov, Buzău, Câmpina,Deva, Făgăraș, Florești, Gheorgheni, Mizil, Moinești, Odorheiu Secuiesc, Piatra Neamț, Satu Mare, Târgu Mureș și Zalău. Inițiativa încurajează elevii, părinții și cadrele didactice să adopte mersul pe jos și cu bicicleta, sau orice mijloace de transport alternativ, atunci când se deplasează la școală. În perioada campaniei, TSG a dus la o creștere a utilizării modurilor sustenabile de transport de peste 78%. Deplasările sustenabile au continuat să crească chiar și după finalizarea campaniei, ajungând până la 84%, demonstrând impactul pozitiv și efectele pe termen lung. Cele 7 generații deja trecute prin campanie demonstrează faptul că TSG poate schimba mentalități și comportamente pe termen lung, promovând modurile de deplasare ușor poluante ca distractive. Ediția 2021 a TSG este parte a acțiunilor pe care Primăria Râmnicu Vâlcea le organizează în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, care sărbătorește anul acesta cea de a 20-a aniversare. Menționăm că Platforma ELTIS, ”observatorul de mobilitate urbană” fondat de Directoratul General pentru Mobilitate și Transport al Comisiei Europene, marchează evenimentul printr-un amplu articol în care sunt evidențiate orașele care iau parte la Săptămâna Mobilității Europene, printre ele aflându-se și Râmnicu Vâlcea.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.