2,308 total views

DESPRE CULTURA DE TRITICALE

 

      Triticale este o cereală obţinută prin încrucişarea grâului cu secara şi

are o serie de  însuşiri biologice şi economice datorită cărora se extinde în cultură de la an la an. Se utilizează ca masă verde sau siloz în hrana bovinelor şi ovinelor, iar ca boabe se utilizează în furajarea păsărilor şi porcilor.Tehnologia de cultură este  asemănătoare cu cea aplicată grâului de toamnă. Caracteristicile favorabile pentru care este recomandată  cultura de triticale sunt:

• rezistenţa ridicată la temperaturi scăzute, ceea ce favorizează

prelungirea vegetaţiei până toamna târziu şi o reluare mai timpurie a creşterii în primăvară;

• vigurozitate mare a plantelor şi cu ritm rapid de creştere;
• este tolerantă faţă de aciditatea solului şi se obţin producţii bune şi pe

solurile sărace, datorită rădăcinilor cu ritm rapid de creştere şi bine dezvoltate care pătrund în profunzime;

• cerinţele faţă de căldură sunt mai reduse decât la grâu şi secară;
• are rezistenţă genetică la un spectru larg de boli.

 

Soiuri de triticale recomandate în zonele colinare

      TITAN : soi semiprecoce, rezistent la iernare şi cădere şi la principalele boli foliare. Este tolerant la aciditatea solului. Este indicat pentru nutriţia animală, producerea alcoolului, patiserie, panificaţie.

      TRILSTAR : soi precoce, mai precoce ca Titan cu cca 2 zile. Este rezistent la iernare şi cădere, rezistent la principalele boli foliare cu excepţia ruginei brune la care este mijlociu de rezistent. Tolerant la aciditatea solului. Are un spor de producţie de 10-11% faţă de soiul Titan.

      STIL :  soi precoce, rezistent la iernare şi cădere. Rezistent la principalele boli foliare, tolerant faţă de aciditatea solului. Are un spor de producţie de 7-10% faţă de media soiurilor Titan şi Tril.

      GORUN : soi precoce cu talia scurtă a plantei, rezistent la iernare şi la cădere. Rezistent la principalele boli foliare, cu excepţia ruginei brune, la care este mijlociu de rezistent. Manifestă toleranţă bună la aciditatea solului şi are un spor de producţie de 9-11 % faţă de media soiurilor Titan şi Tril.

      HAIDUC : soi semiprecoce cu talia scurtă a plantei, rezistent la iernare şi la cădere, rezistent la principalele boli foliare precum şi la aciditatea solului. Are un spor de producţie de 10-12 % faţă de media soiurilor Titan şi Trilstar.

 

 

TRATAMENTE  DE TOAMNĂ LA POMII FRUCTIFERI

 

Pentru a asigura o recoltă sănătoasă în anul viitor, pomii fructiferi necesită o întreţinere fitosanitară corespunzătoare, încă din perioada de toamnă.

In plantaţiile pomicole  în care  pe parcursul acestei veri s-a semnalat atac de făinare, rapăn, pătare cafenie, etc., după căderea primei treimi a frunzelor, se aplică un tratament cu sulfat de cupru (piatră vânătă), fără var, în concentraţie de 2-3 %, în funcţie de starea de sănătate a pomilor.

Pentru piersicii care au suferit în această vară de boala numită ,, băşicarea frunzelor” (frunzele se deformează, se răsucesc, capătă culoarea roşie şi cad), se aplică obligatoriu  2 tratamente cu piatră vânătă : unul când 30 % din frunze au căzut, iar celălalt tratament se execută când frunzele au căzut 95-100 %.

Tratamentele de toamnă se aplică şi preventiv, chiar dacă nu s-au semnalat boli în cursul anului.

 

 

 

 

TRASABILITATEA ÎNSEAMNĂ VERIFICAREA

ORIGINII ALIMENTELOR

 

      Legea privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, prevede obligativitatea existenţei unui sistem pentru trasabilitatea alimentelor, animalelor  destinate producţiei de alimente, hranei pentru animale şi a oricăror substanţe destinate încorporării în alimente sau în furaje, sistem care trebuie să fie aplicat în toate etapele producţiei, procesării şi distribuirii. Trasabilitatea înseamnă cunoaşterea drumului parcurs de fiecare produs sau aliment de la fermă până la consumator.

      Până a ajunge pe farfuria noastră multe alimente parcurg un drum destul de lung. De pe câmp, unde sunt recoltate, ele sunt mai departe procesate, depozitate, tansportate şi apoi vândute pe piaţă. Până a ajunge la consumator, alimentele  trec prin sute de mâini şi nenumărate locuri. Astfel, doar o simplă neatenţie sau neglijenţă poate duce la contaminarea sau alterarea lor şi punerea în pericol a sănătăţii consumatorilor.

Pentru a ajunge în stare bună la beneficiari, producătorii şi distribuitorii trebuie să păstreze tot timpul bunele practici de producere, depozitare, transport şi distribuire. De exemplu, producătorul agricol nu trebuie să folosească pesticide şi îngrăşăminte chimice peste limita admisă; crescătorii de animale trebuie să verifice starea de sănătate a animalelor din fermă,  etc. În lanţul alimentar funcţionează mai multe verigi şi anume :

–         agricultorii care produc materia primă;

–         fabricile de alimente (procesatorii) care realizează produsele finite;

–         distribuitorii care le vând pe piaţă;

–         consumatorii care le cumpără.

Dacă toată lumea respectă bunele practici de-a lungul lanţului alimentar, nu vor mai exista motive de îngrijorare. Pentru a preveni îmbolnăvirea consumatorilor, foarte important este să se monitorizeze, adică să se urmărească în permanenţă drumul pe care îl parcurge fiecare lot de alimente, de la fermier, până la consumator, adică să existe un sistem de trasabilitate. Sistemele de trasabilitate trebuie să cuprindă documente din care să reiasă istoricul produsului şi/sau să localizeze un produs pe tot parcursul lanţului alimentar. Sistemul de trasabilitate trebuie să fie verificabil în orice moment şi să poată stabili întocmai originea produsului şi a organizaţiilor responsabile din lanţul alimentar.

 

 

 

 

CONSERVAREA MUSTULUI DE STRUGURI ÎN GOSPODĂRIE

 

Mustul are o valoare alimentară foarte ridicată şi se poate conserva pentru consumul familial  prin pasteurizare,  procedeu pe care-l prezentăm în continuare.

Mustul se prepară din struguri albi sau negri. Strugurii bine copţi, după ce s-au îndepărtat boabele depreciate, se zdrobesc, se separă apoi mustul prin scurgere şi presare. Limpezirea se poate face numai prin decantare timp de 18 ore, la rece (cca 10 grade C)  sau cu bentonizare (1-2 grame bentonită/ litru must) şi decantare la rece. Sucul astfel limpezit se încălzeşte pentru pasteurizare, într-un vas curat, până la 90-95 grade C. Aşa fierbinte se trage la sticle care se astupă imediat cu dopuri de plută sau tip ”coroană,, (dopuri pentru sticle de bere). Pentru a nu se sparge la umplere şi a se steriliza, sticlele spălate şi uscate sunt în prealabil încălzite în cuptor. După dopuire sau capsare, sticlele sunt aşezate în poziţie orizontală, împachetate şi învelite cu pături, pentru ca răcirea să se producă lent şi pasteurizarea să aibă efect.

Pasteurizarea se poate realiza şi după îmbuteliere. In acest caz, mustul decantat se introduce în sticle, lăsând un gol ceva mai mare, de cca 3 cm. Sticlele se dopuiesc şi apoi se fierb la baie marină timp de 20 de minute.

Sucul de struguri astfel preparat poate fi păstrat în încăperi la temperatura de 5-20 grade C timp de un an. Adesea, în timpul păstrării, se remarcă depuneri care sunt datorate şocului termic de la pasteurizare, care nu au influenţă negativă asupra gustului.

In cazul soiurilor aromate şi a celor colorate, în scopul extragerii aromei şi respectiv a culorii, este necesară efectuarea maceraţiei. In condiţiile date, maceraţia se poate realiza mai bine prin încălzire. Astfel, se recomandă ca mustuiala soiurilor aromate să se încălzească până la 40-45 grade C şi să se macereze 4-12 ore. Pentru a nu distruge toată zestrea enzimatică ce ajută la limpezire, se recomandă ca ¼ din must să se separe înainte de tratarea termică, el urmând a fi adăugat în vederea decantării.

 

 

 

 

ARDEREA MIRIŞTILOR ESTE INTERZISĂ

 

           Arderea miriştilor în scopul eliberării de resturi vegetale rezultate în urma recoltării, este strict interzisă fără acceptul autorităţii de mediu şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, conform Legii protecţiei mediului. Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale de pe alte terenuri este admisă numai în situaţia prevenirii răspândirii unor boli sau dăunători specifici.  În  acest caz, este nevoie de act doveditor de la o unitate fitosanitară, care să confirme prezenţa bolilor sau dăunătorilor pe terenurile ce fac obiectul solicitării.

Încălcarea acestei prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Arderea miriştilor este interzisă şi de  Codul de Bune Practici Agricole şi de Mediu, ale cărui prevederi trebuie respectate în vederea obţinerii plăţilor directe la hectar de către agricultori.

 

 

 

PROCEDEE PENTRU LIMPEZIREA ŞI STABILIZAREA VINULUI

 

      Pentru limpezirea şi stabilizarea vinurilor se folosesc mai multe procedee  care stau la îndemâna micilor viticultori  şi care nu necesită un consum material şi energetic deosebit. Dintre aceste procedee, cele mai bune rezultate au dat tratamentele vinului cu bioxid de sulf şi bentonită.

     Bioxidul de sulf conservă vinul şi  joacă un rol hotărâtor în păstrarea culorii şi  prospeţimii acestuia. Important este să se aplice exact doza necesară. Exagerarea dozei de bioxid de sulf la vinurile de consum curent, atrage după sine modificarea gustului şi imprimă un miros respingător. Doza optimă de bioxid de sulf pentru vinurile albe de consum curent este de 25-30 mg bioxid de sulf liber/litru, iar la cele roşii, 10-15 mg bioxid de sulf liber/litru.

Bentonita  se foloseşte în doze de până la 200 grame/100 litri la vinurile albe şi  15-50 grame/100 litri la vinurile roşii.

Bentonita se pregăteşte în felul următor: peste 100 grame bentonită se adaugă treptat 900 ml apă caldă, amestecând continuu, până nu se mai simt cocoloaşe. Se lasă în repaus până a doua zi dimineaţa, când se amestecă din nou bine. Apoi se subţiază cu vin. Operaţiunea de omogenizare în masa vinului se face energic şi rapid.

Pentru menţinerea calităţii vinului, trebuie să evităm golurile în vasele de păstrare, care provoacă în ultimă instanţă oxidări accentuate, ducând la schimbarea culorii.

 

 

 

În judeţul Vâlcea, majoritatea plantaţiilor pomicole proprietate privată sunt de multă vreme în declin. Pentru cei care vor să  defrişeze, dar şi pentru cei care doresc să înfiinţeze plantaţii, venim în întâmpinare cu câteva precizări prevăzute în Legea pomiculturii.

• Plantaţiile de pomi  şi  arbuşti fructiferi se realizează în arealele

pomicole consacrate. Plantaţiile de pomi cu suprafaţă mai mare de 0,5 ha şi cele de arbuşti fructiferi de peste 0,2 ha, se înfiinţează în baza autorizaţiei de plantare eliberată de Direcţia pentru Agricultură. Pentru plantaţiile de pomi cu suprafaţă mai mare de 2 ha şi pentru plantaţiile de arbuşti fructiferi cu  cu suprafaţa mai mare de 0,5 ha, autorizaţia de plantare se eliberează  în baza unui proiect de înfiinţare a plantaţiei pomicole elaborat de persoane autorizate şi avizat de Staţiunea de Cercetare Pomicolă .

Pentru plantarea pomilor fructiferi  răzleţi în grădini şi curţi,  nu este necesară autorizaţie, dar se respectă următoarele distanţe faţă de limita proprietăţii vecinilor

–          2 metri de răzor sau gard, pentru  pomii cu talie mică ;

–         cel puţin 3 metri de răzor sau gard pentru pomii cu talie mare.

• Defrişarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi de interes

comercial aparţinând persoanelor fizice sau juridice, se face numai în baza autorizaţiei de defrişare eliberate de Direcţia pentru Agricultură . Condiţiile minime pentru autorizarea defrişării plantaţiilor pomicole sunt:

–         plantaţia prezintă goluri şi pomi uscaţi în proporţie de 60%;

–         plantaţia se află în declin şi este afectată de boli a căror combatere  nu

se justifică economic;

–         au durata normală de exploatare expirată.

Cererea pentru obţinerea autorizaţiei de defrişare se depune la Direcţia

pentru Agricultură  cu 3 luni înainte de executarea defrişării. În cazul în care după defrişare, terenul respectiv nu se replantează, deţinătorii au obligaţia să înainteze la Direcţia pentru Agricultură , cu 3 luni înaintea defrişării, documentaţia necesară pentru schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor.

Pentru tăierea nucilor din categoria pomi răzleţi, cererea pentru obţinerea autorizaţiei  se depune cu cel puţin o lună înaintea executării tăierii, iar aceasta se verifică şi se aprobă de specialiştii Direcţiei pentru Agricultură. Tăierea nucilor se aprobă în următoarele cazuri:

–         pomii sunt îmbătrâniţi şi prezintă ramuri uscate în proporţie de 60 %;

–          sunt amplasaţi într-un perimetru unde urmează să se construiască

obiective de interes naţional sau local;

–         Sunt amplasaţi pe aliniamentele drumurilor naţionale şi se pune în

pericol siguranţa circulaţiei rutiere.

 

 

 

 

FERTILIZAREA GRÂULUI DE TOAMNĂ

Nivelul producţiei  obţinute la cultura grâului de toamnă este în funcţie de tipul de sol, de fertilitatea lui naturală, dar un potenţial productiv maxim poate fi asigurat numai prin aplicarea îngrăşămintelor organice sau chimice.

Efectul direct al îngrăşămintelor organice este acela de a asigura sporuri de producţie, iar efectul de durată este de creştere a fertilităţii solului, contribuind la ridicarea conţinutului de humus.

Gunoiul de grajd se foloseste în cantităţi de 20-40 t/ha, o dată la cel puţin 4 ani pe solurile mai bogate si la 2-3 ani pe solurile mai sărace in elemente nutritive.

După aplicarea îngrăşămintelor organice, completarea necesarului de elemente nutritive  se asigură din îngrăşăminte chimice.

Ingrăşămintele cu fosfor se încorporează la cultura grâului de toamnă numai sub aratura de bază, împrăştierea superfosfatului în timpul vegetaţiei ( iarna sau primavara) este fără importanţă, deoarece el rămâne la suprafaţă, în afara zonei de dezvoltare maximă a rădăcinilor. Situaţia este asemănătoare şi pentru potasiu.In lipsa superfosfatului, se pot folosi îngrăşăminte complexe.

Azotul reprezintă elementul nutritiv cel mai important pentru grâu, fiind factorul esenţial în sporirea producţiei şi a conţinutului în gluten. Existenţa azotului în sol este necesară în perioada răsăritului şi a înfrăţirii, asigurând creşterea numărului de spiculeţe si a numărului de boabe în spic.Grâul de toamnă consumă de la răsărit până la înfrăţire între 8% si 22% din cantitatea necesară de azot, iar până la sfârşitul înfrăţirii (în primăvară) 50% din această cantitate. Ca urmare, îngrăşămintele cu azot se aplică fracţionat la grâul de toamna ( 1/3 la semănat si 2/3 la sfârşitul iernii – începutul primăverii.).

În perioada vegetaţiei de toamnă, azotul favorizează înrădăcinarea, înfrăţirea şi călirea plantelor. Insuficienţa azotului în sol afectează înfrăţirea, înrădăcinarea şi creşterea plantelor, iar starea de vegetaţie slabă la intrarea în iarnă întârzie formarea paiului. Dozele de azot se vor asigura din îgrăşămintele complexe care se aplică pentru asigurarea dozelor de fosfor şi potasiu  şi chiar din unele îngrăşăminte simple cu azot ca : uree, azotatul de amoniu sau nitrocalcarul. Ureea, care conţine ca îngrăşământ 45-46 % azot, se poate aplica la suprafată, pe toate tipurile de sol. Problema pierderilor prin volatilizare a azotului din uree, când se aplică la suprafaţa solului fara a fi încorporată, se pune în perioadele calde si secetoase.

Azotatul de amoniu, care conţine 33-34% azot, se poate aplica în cursul vegetaţiei pe toate tipurile de sol.

Pe solurile acide, în locul azotatului de amoniu se preferă nitrocalcarul, care are o concentraţie mai mică în azot (26-28%), însă conţine şi calciu si nu provoacă acidifierea solului ca azotatul de amoniu.

Cercetarea agricolă din ţara noastră a demonstrat că fertilizarea cu azot a grâului este eficientă până la doze de 90 – 120 kg/ha (substanţă activă), iar doza optimă de fosfor  este de 70-90 kg/ha. Cantitatea de substanţă activă este înscrisă pe sacii de îngrăşăminte pentru fiecare element în parte.

Stabilirea dozelor de  îngrăşăminte chimice trebuie  făcută de persoane cu un minim de cunoştinţe în ceea ce priveşte efectele secundare, pentru a nu provoca  greşeli cu consecinţe grave asupra echilibrului mediului   înconjurător.

 

 

 

 

RECOMANDĂRI PENTRU COMBATEREA FOCULUI                  

                                BACTERIAN LA POMII FRUCTIFERI

 

In judeţul Vâlcea, gutuii, merii dar mai ales perii sunt frecvent  atacaţi de focul bacterian, o boală care produce  pagube foarte mari prin uscarea pomilor.

Boala atacă toate organele aeriene şi se manifestă în felul următor:  inflorescenţele se brunifică şi se usucă, florile se ofilesc, se brunifică şi se înnegresc; frunzele atacate se veştejesc iar vârful lăstarului se apleacă sub formă de baston şi apoi se înnegreşte; fructele  atacate se brunifică; leziunile de pe lăstari, ramuri şi tulpină evoluează în ulceraţii şi se usucă; dacă atacă tulpina,  moare întreg pomul şi are aspect ca şi cum ar fi ars de foc, de unde şi denumirea de focul bacterian.

Chiar dacă în judeţul Vâlcea nu mai putem vorbi, cu câteva excepţii, de plantaţii pomicole  mari, trebuie să luăm măsuri serioase în fiecare gospodărie,  împotriva acestei boli.

Ca urmare, se impun măsuri de protecţie obligatorii, care se referă atât la igiena culturală, cât şi la tratamentele chimice.

Igiena culturală înseamnă tăierea ramurilor afectate de această boală, cu 20 de cm mai jos de locul până unde s-a întins uscăciunea şi distrugerea lor prin ardere. Dacă este afectat tot pomul şi acest lucru se întâmplă frecvent , se scoate şi se arde  pentru a nu constitui un focar de infecţie.

Referitor la tratamentele chimice, este bine să ştim de acum ce avem de făcut pentru anul viitor. Primele stropiri preventive se efectuează toamna târziu după căderea frunzelor şi primăvara devreme, înainte de umflarea mugurilor cu piatră vânătă 2% sau alte substanţe cuprice  ( Champion  – 0,3%).

Infecţia are loc, de fapt, în timpul înfloritului, prin polenul adus de insecte. În această fază se face un tratament preventiv cu Aliette – 0,3%. Dacă perioada înfloritului se prelungeşte  datorită temperaturilor mai scăzute şi precipitaţiilor,  se aplică chiar două tratamente cu Aliette.     Dacă boala se manifestă în perioadele următoare de vegetaţie, se intervine cu Champion, Funguran, Super Champ, dar e bine să se ştie că  la speciile  de seminţoase, tratamentele pe bază de cuprice aplicate în perioada de creştere a fructelor, pot să producă suberificarea acestora.

 

 

 

 

 

CURSURI PENTRU PREGĂTIREA PROFESIONALĂ

 A  AGRICULTORILOR

     Camera Agricolă Județeană Vâlcea organizează permanent cursuri de calificare pentru meseriile de apicultor și pomicultor.

Cursurile se derulează pe o perioadă de 3 luni, cu 120 de ore teorie și 240 de ore practică.

După absolvire, cursanții primesc un certificat de calificare.

Cursurile se adresează atât persoanelor care practică agricultura, pentru perfecționarea cunoștințelor, cât și celor care intenționează să desfășoare activități agricole.

Lectorii sunt profesioniști cu experiență practică și teoretică și pregătirea participanților are loc la un nivel profesional care permite susținerea cu succes a activității agricole.

Documentele necesare la înscrierea pentru cursuri sunt:

–      copie după certificatul de naștere;

–      copie după actul de identitate;

–      copie după un act de studii ( minim 8 clase).

Taxa de participare  la curs este  de 200 lei. Cursurile au o durată de

3 luni și se vor încheia cu  examen de absolvire.

Înscrierile se fac la sediul Camerei Agricole din Râmnicu Vâlcea, str. Maior V. Popescu, nr.8 ( în clădire cu Centrul Militar).

 

Director Executiv Adj.

                                                                                                                                               Cosmin ION

OBŢINEREA COMPOSTULUI  ÎN FERMELE MICI

 

In această perioadă, când în grădini se face curat, resturile vegetale  pot fi transformate prin compostare într-un îngrăşământ natural foarte valoros, fără nici un fel de cheltuială şi fără poluarea mediului care s-ar produce  dacă acestea s-ar arde, cum de altfel se si obişnuieşte.

Compostul se obţine  în urma descompunerii  resturilor vegetale ( coceni, paie, frunze verzi şi uscate, crengi, buruieni, etc), resturile de fructe şi zarzavaturi din bucătărie, bălegar, deşeuri din industria textilă, etc

Pentru  obţinerea unui compost bun, se construieşte o grămadă din mai multe straturi, având grijă ca acestea să fie aşezate într-o anumită ordine.

Primul strat gros de 15-25 cmtrebuie să fie format din materiale grosiere (coceni, crengi, corzi de viţă de vie tocate, aşchii de lemn, etc) Acest strat se stropeşte cu apă sau cu o soluţie de must de bălegar. Peste acest strat se pune altul (10-15 cmgrosime) format din materiale uşor degradabile : frunze verzi, tulpini de plante, buruieni, resturi vegetale de la bucătărie.

Urmează apoi materiale organice (10 cm) care se descompun mai greu : aşternutul uscat de la animale, frunze uscate, resturi de hârtie.

Următorul strat are grosimea de 3-5 cmşi are rol de activator de fermentaţie. Ca atare, acest strat este format din gunoi proaspăt sau semi-fermentat, nămol zootehnic sau menajer, etc. Acest strat se stropeşte cu must de bălegar sau de compost, diluate cu apă în proporţie de 1:3-5. Inlipsa bălegarului şi a celorlalte materiale organice, se poate folosi pământ şi apă.

Construirea grămezii de compost continuă cu alte straturi alternative de materiale organice uşor şi greu compostabile şi de activare a fermentaţiei, până când aceasta ajunge la înălţimea de 1 –2 metri.

După încheierea grămezii, începe fermentaţia, care se manifestă prin creşterea accelerată a temperaturii până la 60-70 grade C . La astfel de temperaturi, sunt distruse atât seminţele de buruieni cât şi  cea mai mare parte a agenţilor patogeni care produc anumite boli la plante .

Dacă nu se lucrează corect şi aerul este insuficient în grămadă, temperatura este mai scăzută şi germenii care provoacă anumite boli nu sunt distruşi, precum nici seminţele de buruieni. De aceea, dacă se observă că amestecul nu este încins, se fac găuri cu cazmaua în compost, care apoi se umplu cu paie sau alte materiale organice grosiere, care permit mişcarea aerului în amestec. Dar, pentru a asigura de la început circulaţia aerului, în timpul construirii grămezii, se poate fixa în pământ un par sau mai mulţi dacă grămada este mai mare, care se vor scoate după formarea amestecului, lăsând canale pentru trecerea aerului.

 

 

 

 

                 CUM SE OBTINE UN LAPTE DE CALITATE IN FERMA

Având în vedere că siguranţa alimentelor începe din fermă, venim în întâmpinarea crescătorilor de vaci de lapte cu câteva sfaturi utile referitoare la obţinerea unui lapte curat, prin respectarea unor reguli elementare de igienă la mulsul animalelor. Ideal ar fi ca mulsul să se facă mecanic, cu aparate, dar majoritatea vacilor sunt mulse manual şi dacă nu există o igienă corespunzătoare şi ugerul animalului este bolnav, laptele va conţine un număr mare de germeni şi celule somatice.  De acum înainte, crescătorii de animale vor auzi frecvent  cuvintele ”germeni” şi ”celule somatice”  şi trebuie să ştie ce înseamnă, deoarece de aceştia depinde calitatea laptelui. De aceea  vom încerca în cuvinte simple să explicăm ce sunt germenii şi celulele somatice şi ce influenţă au asupra calităţii laptelui.

Germenii, sunt creaturi vii, extrem de mici şi pot fi văzute doar la microscop. Laptele este un mediu foarte favorabil pentru înmulţirea acestor organisme.  Laptele care părăseşte ugerul vacii are un număr limitat de astfel de bacterii, dar imediat ce este expus aerului, numărul acestora creşte.   Mulsul cu mâini murdare, echipamentele  de muls şi stocare  murdare conduc la creşterea numărului de germeni. Răcirea laptelui la temperaturi sub 4 grade C, reduce rata de multiplicare a germenilor..

Calitatea laptelui  depinde de asemenea de numărul de  celulele somatice. Acestea apar în cazul îmbolnăvirii ugerului (mamită). Un număr minim de celule somatice este permanent prezent în lapte, dar în cazul mamitei, numărul de celule somatice creşte. Mamita reduce producţia de lapte, precum şi calitatea acestuia, prin schimbarea compoziţiei. Deci sănătatea animalului este principalul element pentru obţinerea unui lapte de calitate.

Cea mai bună garanţie pentru obţinerea unui lapte de calitate este spălarea ugerului înaintea mulsului şi ştergerea cu un prosop curat, de preferat de unică folosinţă, din hârtie. Adăugarea unui dezinfectant în apă poate reduce transferul de germeni patogeni . Ugerul murdar poate cauza contaminarea laptelui.

Un element important înaintea mulsului este verificarea primelor jeturi de lapte care trebuie mulse separat într-un vas, după ce ugerul a fost spălat . Culoarea schimbată a laptelui indică o infecţie.

Mulgătorul trebuie să se spele pe mâini cu apă caldă şi săpun. In timpul mulsului, mulgătorul trebuie să evite contactul între mâinile sale şi lapte.

Grajdul trebuie să fie ventilat corespunzător pentru a preveni apariţia mucegaiului şi a ciupercilor. Acestea sunt surse de contaminare a laptelui prin infestarea aerului cu spori.

Ustensilele folosite la mulsul manual, trebuie să fie foarte curate, astfel laptele poate fi contaminat. In general, laptele care provine de la un animal sănătos şi

curat, muls în mod corespunzător cu ustensile curate, conţine un număr redus de bacterii, însă dacă nu este muls corespunzător şi se folosesc ustensile murdare, numărul germenilor creşte anormal. Acest număr mare de germeni nu este acceptat de legislația europeană şi are efecte negative asupra procesului de fabricare a produselor lactate.

Bidoanele de lapte trebuie să fie curăţate corespunzător şi păstrate în locuri uscate și  ferite de praf. Filtrarea laptelui trebuie să se facă cu filtre de unică folosinţă, dar cu siguranţă în gospodăriile noastre nu se va întâmpla aşa prea curând. Dacă se foloseşte un filtru de tifon, există posibilitatea ca acest filtru să contamineze laptele dacă nu este spălat şi păstrat în condiţii corecte. Pentru a preveni acest lucru, filtrul trebuie spălat bine cu apă caldă şi săpun şi apoi dezinfectat şi uscat. Altă posibilitate este fieberea filtrului. In plus, acesta trebuie schimbat în mod regulat, cel puţin o dată pe lună.

Când se foloseşte echipament mecanic de muls, este absolut necesar un sistem adecvat de igienizare şi curăţare. Dacă nu se îndepărtează în totalitate urmele de lapte în timpul spălării sau dacă rămâne apa pe conducte, aceste locuri sunt surse de contaminare cu bacterii.

 

 

 

 

 

ARĂTURA DE TOAMNĂ ASIGURĂ SPOR DE  PRODUCŢIE  CULTURILOR SEMĂNATE PRIMĂVARA              

Terenurile rezervate înfiinţării culturilor de primăvară, trebuie obligatoriu arate din toamnă. Importanţa arăturii de toamnă este bine cunoscută prin sporurile de producţie realizate comparativ cu arătura de primăvară.

Prin arătura de toamnă se realizează o bună afânare a solului, care are efecte pozitive asupra dezvoltării plantelor în primăvară. In solul afânat, microorganismele descompun cantităţi mari de materie organică (resturi vegetale),   îmbogăţind astfel terenul cu îngrăşăminte naturale.

Intr-un sol arat din toamnă se înmagazinează o cantitate  mai mare de apă,  iar fenomenele de îngheţ-dezgheţ  ajută la îmbunătăţirea însuşirilor solului.

Arătura de toamnă are efecte benefice  în combaterea bolilor şi dăunătorilor. Prin arătură se distrug cuiburile de insecte, precum şi cele de rozătoare. Odată cu arătura de toamnă, seminţele de buruieni de la suprafaţa solului ajung în adâncime, pe fundul brazdei, unde nu mai pot încolţi, sau chiar dacă încolţesc, nu toate tulpinile mai pot să ajungă la suprafaţă. De asemenea, rădăcinile unor buruieni perene scoase la suprafaţă prin arătură, se usucă sau degeră.

Pe suprafeţele de teren rămase nearate din toamnă, producţiile

vor fi semnificativ scăzute, deoarece arătura din primăvară de obicei este bolovănoasă şi din această cauză  nu se asigură pregătirea unui  pat germinativ corespunzător. Prin lucrarea solului în primăvară, când bat vânturi uscate, au loc pierderi mari de apă prin evaporare, în special din stratul superior în care se încorporează sămânţa, determinând o răsărire neuniformă, cu multe goluri în cultură.  Se întârzie de asemenea epoca de semănat, în special la semănăturile din urgenţa I. Semănatul se execută în arătură proaspătă, neaşezată, cu efecte negative în germinarea şi răsărirea plantelor;

Acestea sunt câteva din argumentele care trebuie să ne determine să  efectuăm lucrările solului din toamnă.