49 total views

VIAȚĂ, AFACERI ȘI SUCCES ÎN BALCANI

Este o carte bazată pe pregătirea și experiența autorului, care scoate în evidență o gândire complexă, psihologie socială,  concepte și idei, puncte de reper în evoluția profesională, toate acestea conducând spre o arhitectură ce depășește stereotipia cărților de specialitate. Un episod al propriei copilării, evocat la începutul acestei lucrări, pune în valoare educația familială, esențială în stabilirea traiectoriei  vieții fiecăruia dintre noi, completată cu educația primită în școală ca element fundamental de șlefuire a produsului finit.

zbor catre visul meu

Andrei Dinu Petre este împotriva unui sistem educațional formal, învechit, bazat pe îngurgitarea informațiilor neesențiale în dezvoltarea intelectului și pledează pentru un sistem educațional care să descopere și să pună în valoare înclinația elevului, studiu individual, talent, abilitate și creativitate, esențiale unui viitor incert ce poate deveni capcana fiecăruia. Rolul profesorului este acela de a ”scoate la lumină resursele și competențele elevilor și nu să-i transforme în vaci. Nu ar exista profesori dacă nu ar fi și cineva care să învețe. De ce? Pentru simplul motiv că predarea nu poate dăinui ca o activitate în sine. Am auzit iritant de des expresia din partea profesorilor: Le-am predat, dar sunt slabi/ tâmpiți/ proști, aserțiune ce mi se pare similară cu arhicunoscuta: Operația a fost un succes, pacientul este mort”, spune autorul, care decretează: Asta nu e educație, asta-i injectare cu informații.

Andrei Dinu Petre și-a structurat lucrarea pe capitole, utilizând resurse structurale diversificate, invitându-ne să cugetăm asupra scopului existențial, asupra acțiunilor noastre, într-un demers teoretic punctat cu aspecte practice, argumentând formule într-o cheie științifică, care dau cărții o valoare în plus. Într-un domeniu antreprenorial, vast și complex, în care tindem să credem că elementele importante sunt cele strict legate de specialitate, prin această lucrare autorul vine și răstoarnă acest concept rigid, traumatizant și inabordabil marii majorități, folosind mijloace stilistice romanțate, care dau cărții rafinament și abordabilitate iubitorilor de literatură în general. Cartea este un ghid al succesului antreprenorial fixat pe o gândire sistematizată, esențială managementului eficient, evidențiind diferența dintre manager și leader, rolul banilor în societate și administrarea lor corespunzătoare, definește termenii de noroc și ghinion, insistând pe folosirea forței psihice necesară coordonării activităților. Așadar, Andrei Dinu Petre, prin această lucrare intitulată metaforic Zbor către visul meu, ne invită spre un zbor al cunoașterii  domeniului antreprenorial pe care, până nu demult, îl consideram departe de lumea noastră. (N.C.)

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.