49 total views

La începutul lunii mai a anului 1959 după mai bine de un an de la constituirrea sa organizaţia “Curcubeul” a căzut. In numai câteva zile cei trei tineri legaţi cu jurământ să lupte pentru libertate împotriva regimului comunist totalitar au fost arestaţi.

Primul a fost conducătorul organizaţiei Gheorghe Vişan, învăţător în Voineasa al cărui nume conspirativ era “Uraganul”, arestat în ziua de 7 mai, iar a doua zi a fost arestat Toma Stanciu, care avea numele conspirativ “Avram Iancu”, muncitor forestier, ridicat de securişti chiar din parchetul în care lucra.

In luna iunie a fost arestat şi cel de-al treilea membru al grupului Petre Puşchează, şi el, învăţător în sat. După ancheta care a durat trei luni membrii grupului “Curcubeul” au fost condamnaţi de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare la ani grei de muncă silnică şi degradare civică pentru “crima de uneltire contra ordinii sociale”. Gheorghe Vişan, 25 de ani, Toma Stanciu, 23 de ani şi Petre Puşchiază, 20 de ani…Aveau să fie pentru ei ani grei în închisorile şi coloniile de muncă ale regimului comunist.

Gheorghe Vişan şi Petre Puşchiază au trecut la cele veşnice. Toma Stanciu ajuns la venerabila vârstă de 82 de ani este tot în Voineasa, unde, cu permisiunea sa, l-am vizitat. L-am rugat să ne spună câte ceva despre acest episod din viaţa sa, perioadă care avea să îi marcheze cursul vieţii. Cu vorba aşezată privind departe, într-un trecut atât de nedrept pentru el şi ai săi, mi-a spus că nutreşte aceeaşi speranţă, că tinerii din ziua de azi şi toţi cei care erau prea mici ca să înţeleagă ce se întâmpla în anii aceia, vor afla adevărul. Şi pentru asta profesioniştii istoriei trebuie să studieze şi să scrie pe înţelesul tuturor iar în şcoli şi facultăţi tinerilor să li se predea istoria perioadei comuniste.

Vă redau în cele ce urmează interviul realizat cu domnul Toma Stanciu.

Al.M. Până la grupul dumneavoastră au mai fost forme de rezistenţă anticomunistă pe Valea Lotrului?
Toma Stanciu: Nu a mai fost nici o organizaţie înaintea noastră, dar ştiu că după arestarea noastră în munţii noştri şi în Valea Oltului ar fi fost…
Al.M.: Hotărârea dumneavoastă de a lupta în conspirativitate a fost urmarea unor pobleme cu Securitatea sau unor nedreptăţi?
Toma Stanciu: Nu nu am avut probleme cu Securitatea dar ştiam despre ce se întâmplase în alte locuri din ţară şi vedeam că noile autorităţi comuniste căutau, cu orice preţ, să reducă la tăcere pe fruntaşii satului, pe cei mai înstăriţi…eram într-un fel sau altul vizaţi deşi eram oameni corecţi cu servicii la stat, activi în comună la treburile obşteşti. Pur şi simplu nu suportam regimul şi nu eram singurii…
Al.M. Ce impact au avut acţiunile gupului în comuna Voineasa şi pe Valea Lotrului?
Toma Stanciu: Au avut impact cum să nu aibă, închipuiţi-vă că într-o noapte umpleam satul cu manifeste, practic nu era curte să nu lăsăm un manifest…Oamenii le citeau şi comentau…iar a doua zi toată Securitatea de la Piteşti era în Voineasa, luau interogatorii la tot satul.
Al.M.: De ce nu au mai venit şi alţii în grupul “Curcubeul”?
Toma Stanciu: Nu am mai contactat pe alţii pentru că nu am avut încredere…comuniştii din sat erau mulţi şi puternici. Eu nu am fost de acord nici cu intrarea în grup a lui Petre Puşchiază. Ştiţi că aveam prin actul de constituire condiţii foarte drastice la primirea de noi membri.
Al.M.: De ce nu ati fost de acord?
Toma Stanciu: Puşchiază era de origine italiană şi mă gândeam că nu îl puteam obliga la un aşa angajament şi sacrificiu pentru o cauză a românilor.

Al.M.: Şi totuşi, bunicul său a fost primarul localităţii în anii ‘20…
Toma Stanciu: Aşa este, dar a fost parerea mea, la început…
Al.M. Cum aţi fost descoperiţi?…A fost o abatere de la regulile conspirativităţii sau o trădare?!…
Toma Stanciu: Nu a fost vorba de trădare mai degrabă de o greşeală a lui Petre Puşchiază. Deşi nu era prea activ, pentru că nu doream să îl implicăm, deşi participa la întâlnirile conspirative, fără să ne spună, a trimis o scrisoare la Securitate la fel de dură cum le făceam şi noi, cu scrisul schimbat, în care le râdea în nas securiştilor spunându-le să nu mai caute în toată Valea Lotrului că autorii sunt din Voineasa. Cum v-am spus înainte, nu am ştiut nici eu, nici Vişan că el a trimis o scrisoare securiştilor…de aceea a şi fost arestat dupa o lună şi ceva după noi, noi l-am apărat la întrebările securiştilor care l-au văzut în compania noastră în sat…era învăţător ca şi Vişan…
Al.M.: Aţi fost anchetaţi mai multe luni…
Toma Stanciu: Da, trei luni, am îndurat multă suferinţă…voiau să ne forţeze să scriem ce ne dictau ei…dacă am fi fost slabi băgam tot satul în puşcărie…Voineşarii erau în general oameni înstăriţi şi toţi cei care nu se dăduseră cu comuniştii, cei mai mulţi, trebuiau eliminaţi…
Al. M.: Ce ştiţi oamenii din sat v-au împărtăşit cauza?..
Toma Stanciu: Da sigur că da…Până la Revoluţie au fost destui oameni în Voineasa care aveau aceleaşi convingeri ca noi…şi apoi v-am spus că după arestarea noastră regimul comunist a avut de înfruntat opoziţia multor locuitori din Voineasa şi de pe Valea Lotrului.
Al.M.: Când v-au arestat?
Toma Stanciu: Ne-au arestat la începutul lunii mai 1959, primul pe care l-au ridicat a fost Gheorghe Vişan, pe mine m-au luat a doua zi chiar de acolo unde lucram la IF (întreprinderea forestieră, n.n.) la pădure, la Sohodolu, m-au dus la Brezoi cu drezina, era de la Brezoi până la Sohodolu linie de mocăniţă. Apoi la sfîrşitul lunii iunie l-au arestat şi pe Petre Puşchează.
Al.M. Ştiu că aţi fost condamnaţi la ani grei de muncă silnică şi la degradare civică după liberare. Unde aţi fost duşi pentu executarea pedepsei?
Toma Stanciu: La Piteşti dar a fost numai una din numeroasele locuri în care am fost deţinuţi până la liberare în 1964. Eu am fost în şapte penitenciare, după Piteşti au mai fost Jilava, Balta Ialomiţei, Giurgeni, Strâmba, Peiprava (în Deltă), Galaţi şi din nou Jilava.
Al.M.: De ce aceste mutări dintr-un loc în altul?
Toma Stanciu: Ne duceau dintr-o parte în alta şi asta depindea de starea sănătăţii, când erai bolnav te ducea la regim de celulă…cand erai bun de muncă te duceau la muncă, în colonii de muncă unde nu era deloc mai bine, munca era istovitoare, mâncarea puţină şi rea, bolile dădeau iama în noi, gardienii şi comandanţii erau nişte ticăloşi, era iadul pe pământ. Ce se aude acum despe comandanţii de penitenciare din anii aceia nu sunt poveşti…aşa au făcut…numai că cei mai mulţi au trăit în puf ani de zile până acum, în anii de după Revoluţie…sunt vreo doi-trei…dar câţi stau ascunşi sau nebagaţi în seamă…
Al.M.: Şi a venit amnistia din 1964.. Ce părere aveţi, a avut cumva Gheorghiu-Dej remuşcări că ţinea în puşcării atâţia oameni nevinovaţi?!…
Toma Stanciu: Eii, glumiţi…a fost un anumit context politic care a condus la această decizie a eliberării din închisori şi lagăre a deţinuţilor politici. Aţi auzit de planul Valev?
Al.M.: Da sigur că am auzit. Ideea aceea a economistului sovietic potrivit căreia noi ar fi trebuit să râmânem o ţară cu o economie exclusiv agrară, cu cedarea Dobrogei, să realizeze URSS uniunea cu Bulgaria, a fost o idée năstruşnică dar periculoasă. Şi reacţia românilor a fost promtă atunci.
Toma Stanciu.: Da asta e… a fost mare scandal chiar in Comitetul Central al P.M.R. (Partidul Muncitoresc Român) unii spuneau de ce ne luăm după rusi…altii nu, să ne luăm că suntem popoare şi partide frăţeşti…dar a mai fost şi Ion Gheorghe Maurer, care era premierul Guvernului. El a facut studii juridice la Sorbona şi în perioada aceea a făcut ca Prim-ministru prima vizită de stat a unei delegaţii a României în Occident…eu zic că a luat legătura cu foştii lui colegi, poate unii cu funcţii importante în ţările occidentale. Oricum în împrejurările acelea, România dorea să se distanţeze de URSS şi căuta să aibă relaţii şi cu americanii şi cu vestul Europei…Ori, aceia se întrebau şi îi întrebau pe comuniştii de la Bucureşti…- Ce să facem cu voi?!…Ati distrus toţi oamenii ca lumea din România, se refereau în primul rând la intelectualitate şi bineînţeles la deţinuţii politici…Şi când a venit de acolo Maurer le-a spus – Nu putem lega nimic, nici o relaţie, până nu facem ceva cu deţinutii politici…Asta a fost scăparea noastră…
Al.M.: Vă rog să îmi spuneţi câteva cuvinte despre camarazii dv. Gheorghe Vişan şi Petre Puşchiază.
Toma Stanciu: Bine ziceţi, adevăraţi camarazi, le păstrez o vie amintire. Dumnezeu să îi odihnească!

Al.M. Vişan a mai lucrat ca învăţător?
Toma Stanciu: Nu, cum putea să fie învăţător la copii duşmanul de clasă. Când am fost eliberaţi, tocmai începeau lucrările la hidrocentrală, Gheorghe a lucrat la T.C.H. până la pensie, Petre s-a mutat în Bucureşti, nici el nu a continuat ca învăţător, s-a căsătorit acolo, ştiu mai puţine despre el.
Eu am lucrat la I.F.E.T şi mai apoi ani mulţi până la pensie la Hidrocentrala “Lotru” la Ciunget.
Ne-am văzut toţi de treabă, suferisem destul, ştiţi situaţia mea…şi cu toate acestea au continuat să ne urmărească până la Revoluţia din 1989…
Al.M.: Domnule Toma Stanciu lupta dumneavoastră este cunoscută în comunitate, sunteţi respectat şi pentru aceasta pe lângă respectul pentru vârsta venerabilă, pentru că aveţi o fiică harnică realizată în plan familial şi de ce nu şi material?!
Stanciu Toma: Amintirea s-a şters cu totul, aproape nimeni nu mai ştie despre asta iar cei câţiva care ar trebui să îşi amintească şi de lupta şi suferinţa noastră nu o vor face niciodată.
Al. M.: Vă mulţumesc Domnule Toma Stanciu şi vă asigur că vom încerca să ajutăm la intrarea lucrurilor pe făgaşul normal…
Stanciu Toma: Să mai veniţi pe la mine…

Al.Munteanu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.