În contextul protestelor de mare amploare ale salariaţilor Oltchim, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, acuză “statura morală” a liderilor sindicali şi cere “linişte socială”, pentru a putea desfăşura în bune condiţii procedurile pentru salvarea combinatului chimic, deşi există multe interese pentru falimentul acestuia. “Nu înţeleg foarte bine cum se poate ca un combinat care anul trecut a lucrat la o capacitate de 30% să poată să ţină toţi salariaţii. Cei care reprezintă sindicatul sunt persoane (…) care figurau în firme care au avut relaţii comerciale cu Oltchim, aceasta este statura morală a celor care ne dau nouă lecţii”, a spus Vosganian într-o intervenţie la Digi 24. Ministrul a explicat că pentru creşterea capacităţii de producţie a combinatului este nevoie de o sumă de aproximativ 60%, însă “nimeni nu doreşte să dea bani la Oltchim”, existând mai multe interese pentru falimentul acestuia. “Liderii de sindicat, care cer întoarcerea lui Roibu (Constantin Roibu, fost director Oltchim, n.red.) doresc păstrarea unei atmosfere care nu este favorabile dialogului. Sunt multe tentative de a duce Olchim spre faliment: FMI mi-a spus răspicat că Oltchim trebuie închis, Comisia Europeană îmi spune că Oltchim este o gaură neagră în care nu ar trebui să băgăm bani, alţi parteneri se gândesc că dacă falimentează cumpără mai ieftin”, a detaliat ministrul. Guvernul a solicitat Comisiei Europene posibilitatea acordării unui ajutor de stat pentru Oltchim, însă acest lucru este puţin probabil, a precizat ministrul Economiei, UE concluzionând că istoricul combinatului, “la care sunt părtaşi managerii şi liderii sindicali”, este negativ. Oficialul a mai precizat că vor fi reluate discuţiile cu furnizorii şi producătorii Oltchim, iar până miercuri va fi emisă o ordonanţă de urgenţă în vederea modificării legislaţiei pentru a putea da salarii compensatorii. De asemenea, “DNA are mult de lucru în cea ce priveşte neregulile la Oltchim”, fiind vizaţi conducătorii din managementul Oltchim, a adăugat ministrul.