31 total views

Locuitorii unui sat din judeţul Vâlcea au rămas fără alimentare cu electricitate, sâmbătă dimineaţă, din cauza viscolului, iar un microbuz care transporta 16 persoane a rămas înzăpezit pe un drum judeţean, fiind scos de pe acea şosea şi direcţionat pe altă rută, informează Mediafax.

Vântul puternic şi căderile masive de zăpadă au avariat cinci puncte de transformare a energiei electrice în judeţul Vâlcea, aproximativ 600 de locuitori ai satului Geamăna din comuna Stoileşti rămânând fără curent electric. Potrivit prefectului judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, la ora transmiterii acestei ştiri defecţiunea a fost remediată, iar alimentarea cu energie a celor 600 de abonaţi a fost reluată.

De asemenea, sâmbătă dimineaţă, un microbuz în care se aflau 16 persoane a rămas înzăpezit, timp de aproximativ o jumătate de oră, pe drumul judeţean 677A, între localităţile vâlcene Creţeni şi Pesceana, în zona comunei Glăvile. Conform datelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, deşi microbuzul era echipat cu anvelope de iarnă, maşina nu a avut şi lanţuri antiderapante, motiv pentru care nu a mai putut înainta din cauza drumului aflat în câmp, pe care viscolea puternic.

Trei echipe de la Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Vâlcea au intervenit, au scos microbuzul din zona în care rămăsese blocat, maşina fiind direcţionată pe o rută ocolitoare. În judeţul Vâlcea, unde a fost instituit cod portocaliu de ninsori, stratul de zăpadă ajunge până la 39 de centimetri la Obârşia Lotrului, iar pe drumurile judeţene şi naţionale se circulă în condiţii de iarnă. Un număr de 88 de autovehicule şi peste 170 de persoane acţionează e aceste drumuri, până la ora transmiterii acestei ştiri fiind împrăştiate peste 120 de tone de material antiderapant, potrivit datelor furnizate de ISU Vâlcea.

Avertizarea de cod portocaliu de viscol a fost extinsă, sâmbătă, la 18 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, până duminică la ora 22.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Potrivit noii avertizării ANM, se află sub cod portocaliu de viscol până duminică seară judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Girgiu, Dâmboviţa, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Vrancea şi Galaţi.

Viscolul puternic va continua în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi zonele montane aferente, precum şi în nordul Dobrogei, informează ANM. În aceste regiuni vântul va sufla în rafale de peste 70 – 80 km/h, ninsoarea va fi puternic viscolită şi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri. În acelaşi interval, este cod galben de viscol în Constanţa, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui şi Iaşi.

adevarul.ro

http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/un-microbuz-16-persoane-inzapezit-valcea-scos-drumari-nameti-1_52e37aaac7b855ff56c7fb5c/index.html

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.