Loading

…este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. Este Vinerea Neagră în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii. Împreună cu Biserica, în Sfânta şi Marea Vineri rememorăm răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, aceasta este una din acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază sf. Liturghie. În biserici se va cânta diseară Prohodul Domnului – ce simbolizează punerea în mormânt a lui Hristos.

Vinerea Mare este un moment cu o foarte puternică încărcătură spirituală. Este ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos, iar alături de joia și sâmbăta din această săptămână, Vinerea Mare face parte din cele trei zile de sărbătoare cunoscute drept Triduum Sacrum. Iar cu această ocazie există nenumărate tradiții pe care românii le respectă cu strictețe. În această zi de vineri, seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului

Vinerea Mare are o semnificație religioasă aparte, iar având în vedere importanța acestei zile, în jurul ei au apărut nenumărate tradiții. Se spune că Iisus Hristos a fost răstignit în această zi, iar credincioșii din țara noastră țin post negru în Vinerea Mare. De asemenea, tot astăzi se ține slujba numită Ceasurile împărătești și Vecernia, moment în care preoții vor scoate Sfântul Epitaf în biserică. Este o zi de doliu, în care credincioșii își amintesc de sacrificiul Mântuitorului. Potrivit tradiției, credincioșii trebuie să își afume casa cu tămâie, în această zi. De asemenea, se spune că dacă plouă în această vineri, anul va fi unul roditor și bun. La polul opus, dacă nu plouă, anul ar trebui să fie secetos.

Tradițiile pe care românii le respectă în Vinerea Mare

În popor se mai spune că oamenii care se scufundau în apă rece de trei ori în această zi urmau să fie sănătoși tot anul. În același timp, o altă tradiție ne spune că cei care țin post negru în Vinerea Mare vor fi, de asemenea, sănătoși de-a lungul întregului an. Anumite părți din țară, există o veche tradiție care spune că, înainte de răsărit, oamenii alergau desculți prin rouă, cu ocazia acestei sărbători. Desigur, există și anumite lucruri pe care nu trebuie să le facem în Vinerea Mare

Ce nu trebuie să facem în această zi

Potrivit tradiției, în această zi nu trebuie să coacem nimic, indiferent dacă este vorba despre pâine, sau chiar și cozonaci. Se spune că cei care coc în Vinerea Mare ard mâinile Maicii Domnului. De asemenea, nu trebuie să mâncăm urzici în această zi, deoarece Iisus Hristos a fost bătut cu ele. O superstiție din popor ne spune că cei care merg la frizer în Vinerea Mare vor pierde pe cineva drag. Iar de-a lungul țării noastre există mulți români care au grijă să respecte astfel de tradiții.

Vinerea Mare mai este definită și Vinetrea Paștilor, Vinerea Seacă, Vinerea patimilor, este ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.