49 total views

Întreprinzător din fire, primarul comunei Vlădeşti, Sorin Ghiţă susţine că oamenii din localitatea pe care o păstoreşte merită să beneficieze de toate condiţiile necesare pentru a avea un trai mai uşor. Una dintre priorităţile edilului a fost infrastructura rutieră, pe care a avut-o în vedere încă de la primul mandat.

Pentru a transforma comuna Vlădești într-o localitate europeană și pentru a crea condiții în vederea atragerii unui număr cât mai mare de investitori, primarul Ghiță a contractat o mulțime de lucrări privind reabilitarea drumurilor comunale. Într-una din zilele trecute, oprindu-ne la Primăria Vlădești, l-am surprins pe primarul Sorin Ghiță angrenat în mijlocul unor discuții aprinse privind tocmai reabilitarea câtorva din drumurile localității. Și pentru că iarna și-a intrat deja în drepturi, iar vremea se înrăutățește pe zi ce trece, edilul comunei împreună cu viceprimarul Crainea încearcă să găsească diferite metode pentru a finaliza lucrările care au fost contractate cu mai mult timp în urmă. La discuții pe lângă conducerea instituției a fost prezent și reprezentantul firmei care a câștigat licitația lucrărilor de reabilitare a drumurilor comunale. Datorită faptului că societatea în cauză are în derulare mai multe lucrări pe întreg teritoriul județului, se pare că cele din Vlădești sunt deja destul de greu de finalizat. În plus, pe parcurs, au apărut și alte probleme: “Munca cu omul nu este deloc ușoară. Pe de o parte, firma care a contractat lucrările are dreptatea ei. Noi plătim constructorul pentru lucrările licitate, nu și pentru ce apare în plus. Oamenii s-au obișnuit ca atunci când văd că se lucrează la un drum, să vină la primărie și să ceară sprijin pentru lucrări care ar trebui să le realizeze ei înșiși. Dacă nu îi ajuți te acuză de rea-voință. Atunci, mie nu-mi revine altceva de făcut decât să apelez la constructor cu rugămintea de a realiza și aceste lucrări care nu se regăsesc în contractul nostru”, ne-a spus primarul Ghiță.

Pe de altă parte, reprezentantul firmei de construcții a declarat: “Eu sunt obligat, conform legii și a caietului de sarcini, să realizez numai lucrările pentru care am câștigat licitația. Acestea sunt prioritare pentru mine. Eu am un termen de finalizare pe care trebuie să-l onorez. Celelalte lucrări le facem doar colateral, în limita timpului existent.”
Discuția dintre conducerea primăriei și reprezentantul firmei contractante a fost constructivă, ducând, ca de fiecare dată la găsirea de soluții viabile pentru finalizarea în cel mai scurt timp posibil a lucrărilor demarate cu ceva timp în urmă.
„Primarul nu este Dumnezeu pe pământ. El nu are putere absolută şi eu, pentru realizarea diferitelor proiecte pe care le-am demarat de-a lungul anilor, am avut și am nevoie în continuare de înțelegerea, în primul rând a concetățenilor mei, și în al doilea rând a partenerilor de afaceri cu care intru în contact. Daca aș putea face de unul singur tot ce îmi doresc pentru comunitatea locală ar fi ideal, dar din nefericire acest lucru este absolut imposibil. De multe ori, oamenii înțeleg, alteori sunt reticenți. Dar, per total, eu sunt mulțumit de colaborarea cu firmele care au câștigat licitațiile pentru diferitele lucrări care au fost realizate în comuna Vlădești”, ne-a spus, în încheiere, primarul Sorin Ghiță.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.