51 total views

După un an de activitate, Romprest ne dă un bonus: ŞOBOLANI!

Mai mulţi cetăţeni din cartierul Ostroveni se plâng de şobolanii care merg liberi pe stradă şi pe aleile dintre blocuri, printre ei şi copii. Un exemplu clar vine din zona “Tic-Tac” şi zona “Cina”.

 

Aşadar, de un an de zile de când activează ca operator de salubrizare pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, Romprest nu numai că gestionează foarte prost curăţenia oraşului, dar a reuşit să umple cartierul de şobolani.

12

Am scris şi o să mai scriem despre proasta gestionare a curăţeniei din municipiu, până când Primăria, contractantul principal al operatorului de salubrizare, va lua măsuri drastice în ceea ce-i priveşte. Le convine sau nu celor de la Romprest, o să expunem prin articole de presă activitatea lor, ori decâte ori va fi nevoie!
11

Incredibil, cât să mai tolerăm indolenţa şi nesimţirea cu care aceştia îşi fac treaba? Solicităm, deşi ştim că executivul municipal i-a chemat la discuţii de câteva ori, să se insiste în a li se impune să respecte întocmai ceea ce li s-a impus prin caietul de sarcini şi să-şi facă treaba sau să plece de unde au venit. Tupeul şi nesimţirea cu care aceştia înţeleg să-şi facă treaba, nu are limite!

10

Vineri, în jurul prânzului, în faţa şcolii nr. 10, doi şobolani mi-au tăiat calea. Nu am putut fotografia sau filma deoarece eram la volan. Deci, avem şobolani civilizaţi, au învăţat să treacă şi strada!
Priviţi, stimaţi cetăţeni, imaginile care prezintă activitatea reală a operatorului Romprest. Fotografiile şi filmuleţul sunt făcute în dimineaţa zilei de astăzi, 30 iulie, ora 9.00.

12 ŢARCURI DIN OSTROVENI

13

987654321

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.