Loading

SGA Argeş, cu sprijinul Primăriei Leordeni, realizează în această perioadă o lucrare destul de importantă şi anume, stabilizarea pragului de fund al pârâului Budişteanca.

marasoiu1

Realizarea acestei lucrări este una destul de importantă pentru cetăţenii din satul Baloteasca, fiind practic „puntea de legătură” a acestora cu restul comunei Leordeni.
Exista pericolul ca locuitorii din Baloteasca să rămână izolaţi de restul comunei, pentru că se bloca traversarea pârâului Budişteanca. Lucrarea se face de către SGA Argeş, cu sprijinul Primăriei Leordeni, şi astfel se asigură cetăţenilor din Baloteasca accesul la reţeaua de drumuri comunale şi judeţene care traversează comuna Leordeni.
În acest sens, vicepreşedintele CJ Argeş, Dorin Mărăşoiu, a efectuat o vizită de lucru în comuna Leordeni, pentru a fi prezent la derularea lucrărilor şi pentru a se asigura că lucrările vor fi corecte şi de bună execuţie
„Chiar dacă beneficiarul este comuna Leordeni, noi, cei din conducerea Consiliului Judeţean, suntem datori să veghem la corecta şi buna execuţie a lucrării. Nu este nici prima şi nici ultima dată când verificăm sau ţinem sub observaţie astfel de investiţii, extrem de importante, care vizează comunităţile din judeţul nostru. Grija pentru cetăţean şi felul în care se cheltuie banii publici vor reprezenta întotdeauna priorităţi ale Consiliului Judeţean.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.