33 total views

Preşedintele chinez Xi Jinping a făcut clar că vizitele de săptă­mâna trecută din Franţa şi Germania, pilonii zonei euro, au ca scop afacerile şi nu politica. Delegaţia chineză a lăsat în Franţa contracte de 18 miliarde euro care presupun achizi­ţionarea de aeronave Airbus şi elicoptere, însuşirea de tehnologie pentru centrale nucleare şi pentru tratarea deşeurilor periculoase şi dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale lichefiate în China.

În Germania, China va avea cel mai mare centru din zona euro pentru tranzac­ţionarea monedei chinezeşti, cu care speră să-şi transforme renminbiul în valută internaţională. În schimb, România, una dintre cele mai sărace ţări din UE şi vizitată în noiembrie de premierul chinez Li Keqiang, dă Chinei materii prime agricole şi alimentare, carne şi cereale.

Franţa şi China au încheiat 50 de acorduri comerciale în contextul în care cele două ţări au sărbătorit 50 de ani de relaţii diplomatice.

Turul de cumpărături făcut de China în Europa face parte din procesul de reformă economică profundă a ţării. China cumpără tehnologia şi know-how-ul de care are ne­voie pentru a aplica programe econo­mice, financiare, de mediu şi de protecţie socială, scrie Michael Ivanovitch, fost analist la OCDE, într-un articol publicat de CNBC.

Preşedintele francez François Hollande spune că cele 50 de contracte de 18 miliarde euro cu China „înseamnă locuri de muncă, creştere şi, mai presus de toate, perspective semnificative pentru anii următori“. Franţa se confruntă cu un nivel record al şomajului, în condiţiile în care Hollande a promis în campania electorală că va crea locuri de muncă.

Airbus va livra Chinei 70 de avioane de pasageri pentru 7 mld. euro

Constructorul francez de avioane Airbus va livra Chinei 43 avioane A320 şi 27 de aeronave de pasageri de mare capacitate A330. De asemenea, constructorul francez de elicoptere Airbus Helicopters şi Avi­copter din China au semnat un acord pe 20 de ani pentru producţia a 1.000 de elicoptere civile.

Un alt rezultat important al vizitei chineze este oficializarea de către construc­torul chinez de automobile Dongfeng şi PSA Peugeot Citroën a unui acord încheiat luna trecută prin care compania chinezească va cumpăra 14% din acţiunile producă­to­rului francez de automobile ca parte a unui plan de recapitalizare a Peugeot. Peugeot este o companie emblemă pentru Franţa.

Cooperare în sectorul energetic

Electricité de France, cel mai mare furnizor de utilităţi din Franţa, şi produ­cătorul chinez de energie nucleară China General Nuclear (CGN), deţinut de stat, colaborează pentru construcţia a două reactoare EPR de 1.600 MW în Taishan, în sudul Chinei.

Reactoarele sunt proiectate de compa­nia nucleară franceză Areva, deţinută de stat, şi ar putea fi conectate la reţea în acest an sau anul viitor. De asemenea, Areva şi Corporaţia Nucleară Naţională din China (CNNC) au semnat un acord pentru extinderea cooperării în tratarea combusti­bilului nuclear.

Compania franceză de petrol şi gaze Total şi China National Offshore Oil Corporation (CNOOC) au prelungit până în 2019 un contract de furnizare a gazelor naturale lichefiate (GNL) companiei chi­neze. Total şi CNOOC ar putea colabora pentru dezvoltarea infrastructurii GNL în China, notează Business Recorder.
Totodată, compania franceză de utilităţi GDF Suez a semnat un acord de cooperare cu compania Beijing Enterprise Group (BEG) pentru dezvoltarea unor proiecte privind eficienţa energetică în China şi stocarea gazelor naturale, potrivit Le Figaro.

Investitorii instituţionali francezi precum băncile şi companiile de asigurări vor putea face investiţii financiare în monedă chinezească de până la 80 miliarde yuani (9,3 miliarde euro), scrie publicaţia franceză.

Compania franceză de tratare a apei Suez Environnement, a doua astfel de companie ca mărime din Europa, va construi un incinerator în oraşul Nantong, în apropiere de Shanghai, pentru tratarea a 33.000 tone de deşeuri medicale şi alte deşeuri periculoase pe an. Contractul are o valoare de aproximativ 600 milioane euro şi este valabil pentru 30 de ani.
Germania furnizează Chinei servicii financiare şi tehnologie energetică şi auto

Vizita lui Xi în Germania de la sfârşitul săptămânii trecute este prima în acest stat de la instalarea în funcţia de preşedinte al Chinei.

Cu această ocazie, cooperarea dintre cele două ţări s-a extins în sectorul financiar. Germania va crea la Frankfurt cel mai mare centru de tranzacţionare a monedei chinezeşti din zona euro. De asemenea, bursa de valori din Ger­mania va coopera cu autorităţile monetare din China pentru dezvoltarea de produse şi servicii financiare şi a infrastructurii insti-tuţionale de pe pieţele financiare chinezeşti.

De asemenea, constructorul german de automobile Daimler, care deţine marca de lux Mercedes-Benz, a semnat un acord de un miliard euro cu Beijing Automotive Industry Corporation pentru extinderea producţiei de maşini şi motoare din China, scrie site-ul inautonews.

Siemens, cel mai mare conglomerat european de companii din domeniul ingineriei, va moderniza şi construi centrale electrice în China, iar compania farma­ceutică Bayer a semnat contracte prin care îşi va majora producţia de medicamente din ţara asiatică, potrivit CNBC.

Cooperarea României cu China este încă la stadiul de materii prime agricole

Anul trecut, înaintea unei vizite la Bucureşti alături de premierul Li Keqiang, investitorii chinezi şi-au anunţat intenţia de a plasa comenzi anuale de import de pe piaţa românească pentru 3 milioane de porcine, 3 milioane de ovine şi 500.000 de capete de bovine, a căror valoarea de piaţă se ridică la un miliard de euro, potrivit calculelor ZF. În schimb chinezii au oferit României tehnologie şi investiţii în energia hidro şi nucleară.

Investitorii chinezi au preluat controlul asupra procesatorului american de carne de porc Smithfield, precum şi a traderului de materii prime agricole Nidera, ambele prezente şi în România. Chinezii sunt prezenţi astfel în cele mai productive zece judeţe din agricultura românească, care acoperă o treime din producţia locală de cereale.

Nidera are în România afaceri de 70 de milioane euro pe an şi ocupă una dintre primele cinci poziţii în topul exportatorilor de materii prime agricole.
Exporturile totale de produse agroalimentare ale României către China au fost anul trecut de 5,1 milioane de euro, ceea ce reprezintă doar o fracţiune din importurile totale de produse agricole ale Chinei de pe pieţele internaţionale, de peste 110 miliarde de dolari anual.

Decalaj uriaş între Germania şi Franţa în privinţa comerţului cu China

Franţa speră să reechilibreze deficitul comercial cu China, care a atins 25,8 miliarde euro anul trecut. Investiţiile franceze pe piaţa chineză au fost de patru ori mai mari decât cele ale Chinei în ţara vest-europeană, a subliniat ministrul francez al finanţelor Pierre Moscovici, citat de RFI.

Franţa se află la distanţă considerabilă de Germania privind comerţul cu China, contribuind cu doar 1,2% la importurile chinezeşti, comparativ cu contribuţia de 4,8% a germanilor.

Investiţiile străine directe ale Franţei în China totalizau 16,7 miliarde euro la sfârşitul anului 2012, adică doar 1,83% din investiţiile străine totale din China. Investiţiile directe chineze în Franţa însumau 4,2 miliarde euro la sfârşitul lui 2012, potrivit băncii centrale franceze.

China şi Germania, doi dintre cei mai mari exportatori din lume, au făcut schimburi comerciale de 140,4 miliarde euro anul trecut, Germania fiind al treilea partener comercial ca mărime al Chinei, potrivit Associated Press.

zf.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.