24 total views

Astra, cea mai mare companie locală de asigurări, ar avea nevoie de o majorare de capital de 490 milioane de lei (circa 110 mil. euro), din care 70 milioane de lei „într-o primă fază imediată“, conform raportului privind redresarea financiară a companiei întocmit de administratorul special KPMG Advisory.

Majorarea capitalului cu 490 mil. lei ar urma să aibă loc într-un interval de un an, în timp ce aportul de 70 mil. lei trebuie aprobat de acţionari în adunarea generală convocată la jumătate lunii mai. Raportul KPMG a fost aprobat ieri de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„Aprobarea planului de măsuri este primul pas important în procesul de redresare a societăţii. Ne bazăm pe sprijinul acţionarilor pentru recapitalizarea societăţii“, au declara reprezentanţii KPMG. Reprezentanţii Astra nu au formulat un punct de vedere până la închiderea ediţiei.

Astra a fost plasată sub administrare specială pe 18 februarie după ce un control al ASF a descoperit mai multe nereguli la societatea de asigurări, inclusiv scăderea indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate sub minimul legal şi un nivel insuficient de reasigurare pe segmentul poliţelor property.

Administratorul special a mai identificat ca fiind necesare pentru redresarea asigurătorului următoarele măsuri: soluţionarea amiabilă a unui număr de litigii cu clienţii în care este implicată Astra, recuperarea unor împrumuturi acordate de companie şi ajunse la scadenţă şi plasarea în reasigurare a poliţelor property către reasigurători cu rating A.

zf.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.