34 total views

Politicienii dau bani grei pentru a intra pe liste de partid, cu funcţii, în condiţiile în care nu există o cotizaţie în funcţie de venit/membru. Şi totuşi, intră în politică pentru a obţine funcţii instituţionale, chiar dacă individul pus politic într-o instituţie nu are a face cu domeniul unde este pus să activeze. Activează pentru că şi-a cumpărat postul. O mizerie !

Câtă vreme partidele nu vor elimina baza lor coruptă , nu vom putea vorbi de o clasă politică funcţională. Şi nu poţi să lupţi la nesfârşit cu instituţiile care au început să funcţioneze acum doar politic şi nu rămâne decât să ne întrebăm, dacă în viitor tot aşa vor funcţiona, cu această clasă politică disfuncţională. Regulile de intrare sau promovare acum în partid, sunt reguli corupte. Liderul unei formaţiuni politice se bucură când ii vine în partid un nume sonor al oraşului, judeţului sau capitalei, pentru că el are ceva… de care liderul respectiv se bucură, şi anume, afaceri sau mai pe româneşte, bani. Pe acest criteriu se mai înscrie cineva în politică. “Am afaceri, deci am bani! Intru la tine în partid, dar vreau funcţie. Eu nu vin singur în partidul tău, eu vin cu banii mei. Eu voi aduce un plus financiar partidului şi vreau cea mai mare funcţie să pot candida imediat la viitoarele alegeri naţionale sau locale sau de ce nu internaţionale, că acum mai nou, se râvneşte cel mai mult la funcţia de europarlamentar’’. Că de, acum, s-au deşteptat politicienii noştri şi au văzut ce înseamnă să fii europarlamentar şi mă refer strict la partea financiară, nu la altceva. Atâta timp cât pe liste se pun membrii de partid ce nu deţin nici măcar o funcţie în partidul respectiv, sau în judeţul din care fac parte, vorbim despre reguli corupte, exact ce menţionam la începutul materialului. Bani se dau să fii pe lista de consilier local sau judeţean, bani se dau să fii pe lista de parlamentar, bani se dau să fii pus director la o instituţie subordonată CJ sau Primăriei, bani se dau să fii pe lista ce împarte funcţii plătite. Deci, banul spune totul în politica postdecembristă. Clasa politică în zilele lui 2014, are politicieni care au condamnări, deci sunt corupţi şi stau încă în spaţiul public. Ba mai mult, politicianul corupt se luptă să convingă că este un om corect şi se luptă în continuare şi după ce are o condamnare şi chiar vine din arest şi-şi reia funcţia administrativă pe care o deţinea, taie panglici, ameninţă şi face tot felul de alte jocuri politice corupte.  În lumea civilizată, atunci când a început ancheta penală, politicianul pleacă din spaţiul public, îşi dă demisia, se retrage. La noi, NU ! Politicianul nostu este mincinos, corupt şi cel mai rău, nu are scrupule când este vorba de a fura. Acesta este politicianul român !

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.