30 total views

Ieri, circulaţia a fost oprită între Rm. Vâlcea şi Sibiu, pentru că, la un kilometru de Mănăstirea Cozia, au început să cadă pietre de pe versanţi. Maşinile au rămas blocate acolo timp de cinci ore. Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât mulţi dintre şoferii blocaţi sunt turişti care mergeau spre casă, după minivacanţa de 1 decembrie. La kilometrul 200 al Drumului Naţional 7, şoseaua a fost acoperită de peste 2.200 de metri cubi de pietre şi pământ. După câteva ore de aşteptare, coada de maşini depăşea câţiva kilometri, iar traficul a fost deviat. Valea Oltului va rămâne închisă şi astăzi, până când echipe de alpinişti vor evalua riscurile de noi căderi de pietre de pe versanţi.

Valea Oltului

Coada de autoturisme s-a întins pe câţiva kilometri pe ambele sensuri, iar circulaţia a fost deviată la Veştem şi Curtea de Argeş. Şoferii blocaţi în trafic şi-au vărsat nervii pe reprezentanţii CNADNR şi ai Poliţiei şi au acuzat faptul că pietrele de pe carosabil au fost îndepărtate de un singur excavator. Până la urmă, la faţa locului a ajuns şi o volă, de la Brezoi, care a fost alimentată cu motorină la doar câţiva metri distanţă de zona afectată. O singură maşină a fost avariată.

Circulaţia a fost deviată pe DN1 pe ruta Veştem – Făgăraş – Braşov.

După degajarea pietrelor de pe carosabil, circulaţia a fost reluată pe Valea Oltului doar cât timp autoturismele aflate în coloană au traversat zona periculoasă. Şi DN 13B rămâne închis până la ora 13, din cauza căderilor de arbori încărcaţi cu zăpadă între km 3 şi km 33.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile instituite şi să folosească ruta ocolitoare DN 13A Praid – Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc. Angajaţii de la Drumuri Naţionale, ISU şi Ocolul Silvic acţionează cu 4 ATB-uri şi 2 buldo-excavatoare pentru deblocarea carosabilului.

tvr.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.