Un râmnicean, moştenitor al familiei Hanciu, dă peste cap tot eşafodajul afacerii pe care au creionat-o edilii pedelişti pentru colegul lor farmacist
Fostul deputat PDL, Samoil Vâlcu, este la un pas de a pierde una dintre cele mai bănoase surse de venit ale afacerii pe care farmacistul vâlcean a dezvoltat-o în judeţ, farmacia instalată chiar la poarta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Ridicată în 2004, la începutul administraţiei Gutău, farmacia lui Vâlcu s-a dovedit foarte rentabilă pentru fruntaşul pedelist. Deşi iniţial terenul pe care a fost ridicată construcţia a fost concesionat de către Primăria Râmnicu Vâlcea,Vâlcu a ajuns în timp proprietar al terenului după ce a oferit la schimb un altul.
Avere revendicată din 1991
Pentru Marian Sandu şi un alt moştenitor al familiei Hanciu, stabilit în Belgia, povestea bătăliei pentru recuperarea averii moştenite a început încă din 1991.
„Până la venirea comuniştilor, familia Hanciu era una dintre cele mai puternice din oraş. Au avut terenurile pe care acum sunt ridicate Grupul Şcolar Forestier şi Spitalul judeţean. Mai sunt proprietăţi pe care încercăm să le obţinem pe strada Libertăţii, acolo unde au baza auto Urban SA, ADP-ul şi o construcţie a Valmetex. Noi am încercat să le obţinem încă din 1991. Abia e legea 247 am reuşit să recuperăm câteva terenuri care nu erau ocupate. Mă deranjează faptul că şi acum sunt suprafeţe care nu sunt ocupate de nicio construcţie, dar cei din Comisia Locală de Fond Funciar refuză să ni le restituie. Nu vizăm terenurile pe care se află instituţii publice, ar fi absurd să solicităm restituirea lor în natură”, explică vâlceanul nemulţumit de atitudinea edililor.
O primă bătălie câştigată
O primă decizie favorabilă obţinută la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, i-a dat câştig de cauză moştenitorului familiei Hanciu, dar acesta este conştient că procesul este abia la început. „În 2009 am deschis o acţiune în instanţă în care solicit punerea în posesie pe terenurile libere de sarcină şi despăgubiri pentru cele ocupate de diverse instituţii sau firme. Mă săturasem să merg la Primărie, iar dânşii să mă tot cheme în fel de fel de şedinţe ale Comisiei de Fond Funciar. Mi-au propus teren la schimb, dar îmi dădeau pe undeva prin vârful munţilor.Procesul a durat patru ani până la obţinerea unei hotărâri în primă instanţă. Acum mă aştept ca juriştii primăriei să facă recurs. Nu-l cunosc pe acest domn farmacist, Samoil Vâlcu. Nu l-am văzut. Nu ştiu cine este, dar înţeleg că a devenit proprietar pe terenul revendicat de noi printr-un schimb de terenuri. Va trebui să dovedească că a fost de bună credinţă când a făcut asta, deşi îi va fi greu. În 2004 când a concesionat terenul acolo cererea mea de revendicare a acestuia avea deja ani buni de când era depusă la primărie. La posibila turnură pe care o va lua procesul este posibil să rămână fără teren şi fără farmacie. Nu va avea decât să ceară despăgubiri de la primărie”, consideră Marian Sandu.
Vâlcu se apără: „Terenul este cumpărat!”
Vicepreşedintele farmaciştilor din Oltenia, Samoil Vâlcu susţine că nu are habar de vreo acţiune dusă în instanţă care să-i pericliteze afacerea. „Nu am auzit de vreo revendicare pentru acel teren. Ar fi trebuit să mă anunţe cineva. Nu cred că are cum să mă afecteze. Eu sunt proprietar pe teren, l-am cumpărat de la primărie”, explică Samoil Vâlcu în încercarea de a-şi dovedi buna credinţă. Liderul PDL este medic farmacist, deţine funcţii de conducere în cadrul Colegiului Farmaciştilor şi este asociat sau proprietar la peste 13 farmacii deschise în judeţ.