36 total views

Uniunea Salvați România, prin domnul deputat Cristian Siedler, a înaintat o interpelare către Ministerul Economiei privind situația Combinatului Oltchim-RâmnicuVâlcea. De-a lungul timpului, în spațiul public și în presă, au apărut informații și investigații media susținute și de declarațiile administratorului special al Oltchim, domnul Bogdan Stănescu, prin care acesta afirmă faptul că situația financiară gravă în care a ajuns această companie s-a datorat „căpușării” de către firmele unor apropiați ai conducerii companiei sau unor persoane impuse de mediul politic.

 

Domnul deputat a cerut Ministerului Economiei să comunice dacă a fost sesizat Corpul de Control al Ministerului Economiei sau Corpul de Control al Primului Ministru în vederea verificării afirmațiilor administratorului cu privire la „căpușarea” activității Oltchim în intervalul 2009 -2012 și rezultatul verificărilor dacă acestea au fost întreprinse

În cazul în care nu a fost sesizată nicio autoritate, se solicită demararea investigării situației în scopul aflării adevărului și începerea tragerii la răspundere a eventualilor vinovați pentru starea dezastroasă din punct de vedere economico-financiar în care a ajuns compania la sfârșitul anului 2012.

Răspunsul oferit de către Ministerul Economiei nu a tratat deloc tema interpelării depuse, mesajul secretarul de stat transmis în Parlament axându-se pe istoricul companie și pe aspecte ce țin de insolvență și de încercarea de reorganizare și privatizare a combinatului.

Lipsa de transparenţă este o caracteristică ce pare a predomina întreaga activitatea a cabinetului guvernamental.

DOCUMENTE ATAȘATE – DESCHIDE ȘI DESCARCĂ

Interpelare-Oltchim

Raspuns-interpelare-Oltchim

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.