167 total views

Primarul comunei Vaideeni, Daniel Băluţă spune că în Vaideeni se poate face turism deoarece comuna are foarte multe obiective turistice naturale, enumerându-ne câteva: Piatra Crucii, Colţul Ursului, Cascada Moara Dracilor, Piatra Spânzurată, Tribunalul haiducilor şi Văzduhul, Piatra cu Icoană, Moara Dracilor, Cascada Miresii şi multe, multe altele.

Datorită acestor obiective turistice, edilul comunei, în 2012 a finalizat un proiect şi în acest sens vine în acest an cu o completare şi anume, un centru de informare turistică. Pe teritoriul comunei Vaideeni turiştii pot vizita numeroase obiective turistice naturale. În egală măsură pot admira un peisaj deosebit de încântător, se pot bucura de aerul sănătos al munţilor sau de nenumăratele cascade peste care se rostogolesc apele pâraielor.

“În comuna Vaideeni vor începe lucrările la Centrul de Informare Turistică. Proiectul poartă denumirea de “ Înfiinţare Centrul Local de Informare Turistică, sat Vaideeni, comuna Vaideeni”, iar valoarea aproximativă a investiţiei este de 120.000 euro şi este obţinută prin fonduri europene 100%, prin GAL Microregiunea Horezu. Centrul de Informare Turistică va fi realizat în punctul Şcoala Veche, dar clădirea conform expertizelor neputând fi reabilitată, se va ridica una nouă cu toate dotările şi anexele conform proiectului. Acest proiect vine ca o continuitate a proiectului pe măsura 313 prin care au fost realizaţi aproximativ 600 km de trasee montane care sunt pe raza localităţilor: Vaideeni, Polovragi, Malaia, Horezu, Costeşti, şi realizarea a două refugii montane în punctele Ursu ( lângă vârful Roman) şi în muntele Căşeria (sub vârful Nedei).
Proiectul poartă denumirea de “Amenajare de marcare turistice, refugii turistice de utilitate publică, înfiinţarea şi amenajarea de trasee tematice”. Valoarea în euro este de 206.055 şi a fost finalizat în 2012”, spune Daniel Băluţă, primarul comunei Vaideeni.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.