40 total views

Aseară, la un post TV, a avut loc o dezbatere electorală cu trei invitaţi: Romeo Rădulescu – PLR, Petre Ungureanu – PD şi un anume Cornea, cred că de la PAS, care spunea că el “este alegătorul şi că nu-l interesează procentele, ci omul, că el este om”.

 

Despre Romeo Rădulescu şi Petre Ungureanu, nu prea avem ce să comentăm. Aceştia, am putea spune că, mănâncă politică şi administraţie “pe pâine”. În schimb, despre nenea Cornea, am putea spune că a fost prost selecţionat în emisiunea cu pricina. Păi bine domnule Rotaru, astfel de personaj trimiteţi dumneavoastră în emisiune? Cu astfel de oameni credeţi că puteţi fi preşedintele României? Oricum, preşedintele României nu veţi fi niciodată şi cred că o ştiţi la fel de bine ca noi toţi. Ce nu înţeleg eu, este de ce nu veniţi în dezbaterile electorale chiar dumneavoastră… că nu avem mereu onoarea, noi vâlcenii, să avem un candidat la prezidenţiale din Vâlcea? O dată la cinci ani se pare că vă încercaţi norocul! Nenea Cornea nu a fost în stare să vă prezinte programul electoral din cauza tâmpeniilor pe care le-a debitat despre morţi, câini, şerpi, porci şi mai ştiu eu ce. Nu ştiu cum a fost prima parte a emisiunii, am prins doar partea a doua, dar a fost suficient! Emisiunea a fost un fiasco total! Păcat! Oricum, mare dreptate a avut reprezentantul ACL, Petre Ungureanu: “noi, reprezentanţii candidaţilor, o să-i selectăm de acum înainte, pe cei cu care vom participa la dezbaterile electorale”. Şi totuşi, domnule Rotaru, aşteptăm dezbaterea de luni 13 octombrie, de la Televiziunea Naţională, unde contracandidatul va fi, nimeni altul, decât Victor Viorel Ponta. Aşteptăm cu mare interes confruntarea!!!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.